Luna de miere a lui Săndoi începe în Copou, împotriva Craiovei
* Politehnica Iași - Universitatea Craiova, duminică, de la ora 18,15, în cadrul etapei a 9-a a SuperLigii
Odată instalat antrenor pe banca tehnică a Politehnicii, tensiunea s-a disipat ca prin miracol în jurul formației ieșene.
Nimeni nu-și mai aduce aminte de dezastrul de la Sibiu, de criza de fundași sau de atacanți, de problemele de vestiar, de accidentări sau de forma fizică a jucătorilor. Abia intrată în procedură de concordat preventiv, cu datorii de 10.5 milioane lei, din care 8.5 milioane la bugetul statului, Poli poate să respire din nou, deși cu masca de oxigen pe figură și cu insolvența la ușă.
Echipa a intrat în luna de miere, iar Emil Săndoi își deschide cronometrul încrederii populare chiar împotriva formației la care s-a format și care i-a spijinit ascensiunea în fotbal – Universitatea
Vezi oferta Superbet pentru meciul cu CSU Craiova!
Pe teren propriu, Iașul a reușit, în acvtualul sezon, o singură victorie (1-0 cu FC Botoșani) și o remiză (2-2 cu Dinamo), dar a pierdut cu Gloria Buzău (0-1) și Rapid (1-2).
Fără să aibă jucătorii cei mai în formă din campionat, cu atacanții cuprinși de o suspectă apatie, Poli a reușit, totuși, pe teren propriu, să arate a echipă de atac, cu o medie de aproape 15 ocazii de gol, 46 atacuri periculoase și 5,5 șuturi pe poartă în fiecare partidă. În plus, a marcat 5 goluri, deși 4 dintre acestea au fost realizate de mijlocași sau fundași.
Surpriza ar putea apărea din partea lui Omrani, care și-ar putea face debutul la Poli înbtr-o partidă oficială, deși există încă serioase îndoieli că forma sa fizică i-ar permite să aibă realizări notabile într-o partidă cu una dintre cele mai în formă echipe din campionat. De fapt, Omrani n-a mai jucat un meci oficial din luna aprile, iar în acest an a jucat doar 56 de minute, pe parcursul a trei partide! Ca să nu mai spunem că ultimul său gol a fost marcat în urmă cu… 20 de luni, pe vremea când evolua la FCSB, iar de atunci a schimbat alte două echipe!
Noroc cu Goncalo Teixeira, portughezul de 24 de ani, aflat la prima experiență într-o primă ligă, abonat la goluri spectaculoase!
De partea cealaltă, Universitatea Craiova a pornit ca din tun în actuala ediție a SuperLigii, însă, în ciuda investițiilor masive făcute la nivelul lotului, a pierdut din turație, în ultimele două etape acumulând un punct, la capătul unei remize (1-1), pe teren propriu, împotriva Rapidului.
Între timp, oltenii au reușit o campanie de achiziții foarte bună, culminând cu transferul de la Galatasaray al fostului lor jucător Alexandru Cicâldău (27 de ani). Evident, cu un Mitriță într-o formă extraordinară, Universitatea a demonstrat că poate câștiga pe orice teren (2-0 la Cluj, cu CFR, în runda a treia), dar poate face și partide execrabile, cum a fost cazul meciului cu Dinamo, din Capitală, pierdut cu 1-2, cu dinamoviștii în inferioritate numerică din minutul 58!
În deplasare, oltenii au marcat de 5 ori (de trei ori prin Mitriță, de două ori prin Koljic) și au încasat 3 goluri. Asta înseamnă că jucătorii lui Costel Gâlcă au marcat, în medie, la fiecare șut pe poartă. În plus, craiovenii sunt „liderii” atacurilor periculoase inițiate – cu o medie de 53 pe meci, își crează, în deplasasare, de fiecare dată, 12 ocazii de a marca, dar au căpătat și faima de „duri”, cu 12 cartonașe galbene și unu roșu încasate în cele patru deplasări din actuala ediție de campionat.
Ar mai fi de spus faptul că, la ultima confruntare din Copou, desfășurată pe 12 august 2023, Universitatea (cu Reghecampf antrenor), s-a impus cu 4-1, goluri Markovic, Ivan, Mitriță și Roguljic, Alin Roman deschizând scorul pentru Poli (antrenată de Leo Grozavu), în minutul 44. Iar ultima victorie a Iașului contra Craiovei, în Copou, datează din 4 martie 2020 - 3-2, cu goluri Breeveld (minutele 13 și 90+2), Horșia (min. 42), respectiv Nistor (minutele 54 și 90)!
Astăzi, Iașul are pe bancă un antrenor nou, care cunoaște foarte bine Universitatea, va avea suportul publicului și, evident, uriașa dorință de a demonstra că formează o echipă cel puțin decentă!
Ne așteaptă, așadar, o partidă extrem de interesantă, în care, desi pornesc cu prima șansă, oltenii vor trebui să se întrebuințeze serios pentru a pleca cu cel puțin un punct din capital Moldovei.
Daniel LEONTE
Subiecte asemanatoare
Steaua Magică va juca în Liga a IV-a a județului Iași sub numele ASPI!
Cu gândul la Jocurile Olimpice! Andreea Verdeş continuă lupta pentru a-şi împlini visul
ACS USV vrea grupele Cupei României și pregătește deja promovarea
David Popovici, în istoria înotului! Tripla-dublă fabuloasă la Paris: nimeni nu a mai reușit așa ceva!
Handbal feminin - Meciuri de verificare pierdute
Am ajuns de râsul Europei! Fotbalul românesc, victima propriei aroganțe
Remiză cu emoții pentru Universitatea Craiova. CFR Cluij, distrusă în Gruia!
Gimnastică ritmică. Din nou, Andreea Verdeș, cea mai bună!
Giuleștiul, în delir! Rapid domină CFR și preia conducerea clasamentului
Iașul n-are juniori buni, dar ei se transferă la FCSB, Dinamo și Universitatea Cluj!
Omul nepotrivit la locul potrivit
România, ultima din UE la cheltuielile pentru educație
Un nou tratament pentru obezitate. Cum diferă TOFA de Ozempic și Mounjaro
Iașul are și el un „Nea Mihai”. Omul care gătește de un sfert de veac pe Cuza Vodă
Fine dining la Iași: restaurantele unde masa devine experiență
Iașul bate Clujul la curse Uber. Vârful este la ora 22.00
Tramvaie oprite în centrul Iașului. Ce trasee se schimbă în weekend
Poșta Română taie din costuri la Iași. Oficiul central caută chiriași
A murit Ileana Cotrubaș, soprana care a cântat cu Pavarotti
Zece gustări pe care copiii le pot mânca în pauză
COMUNICAT DE PRESĂ privind încheierea proiectului de investiții cu titlul: „ Școli verzi- Modernizarea clădirii Colegiului Național Garabet Ibrăileanu, Extinderea clădirii Colegiului Național Mihai Eminescu, Extinderea Clădirii Liceului Teoretic Miron Cost
Școala începe mai devreme, dar fără catalog, la Hașdeu
Cât teren agricol a înghițit extinderea Iașului în zece ani
Consolidarea competitivității STONE WORKS SRL prin măsuri de dezvoltare durabilă și economie circulară
Clasa I începe cu o factură de câteva mii de lei
Iașul caută 200 de șoferi. De ce rămân posturile neocupate
GrapheneOS ajunge pe telefoane Motorola și schimbă regulile jocului
Bancul Zilei
Profesorii din Iași resping categoric noua lege a salarizării propusă de Ministerul Muncii
Pacient la Infecțioase. Despre medici, omenie și speranță
Statul susține că are bani, dar că... nu găsește timp pentru plata Tezaurelor Umane Vii!
Iașul are o problemă uriașă: peste 225.000 de persoane neasigurate! Ce se schimbă din septembrie
Alertă pentru agricultură. Seceta lovește puternic culturile din Moldova
Se deschide drumul spre Pașcani! Centura Bacăului, racordată la noua autostradă
CJ Iași vrea să cumpere Vama Veche pentru Biblioteca „Gheorghe Asachi”!
ACS USV Iași, la 90 de minute de grupele Cupei României
Doina Carpaților duce Iașul la marele festival de folclor din Elveția
Un ieșean a rezolvat o problemă matematică veche de 60 de ani!
Un nou drum între Moldova și Transilvania! Ruta taie 92 de kilometri și deschide o nouă poartă peste munți
BNR anunță revenirea planului pentru euro. România nu trece niciun criteriu!
Grindeanu promite „revoluția” administrației dacă ajunge premier: localitățile mici ar putea fi comasate
Statul oferă sprijin femeilor singure care vor să aibă copii
Primele benzinării de pe Autostrada Moldovei!
Începe școala: 9 din 10 români spun că rechizitele, hainele și ghiozdanele îi lovesc puternic la buzunar
Mugur Isărescu: „Cursul euro este mai flexibil”
David Popovici, în istoria înotului! Tripla-dublă fabuloasă la Paris: nimeni nu a mai reușit așa ceva!
Alarmă pentru dinții copiilor! CMSR cere lecții obligatorii de prevenție în licee
Rețeta zilei -- Plăcintă cu brânză și struguri
Cu gândul la Jocurile Olimpice! Andreea Verdeş continuă lupta pentru a-şi împlini visul
Alarmă la Finanțe! Datoria României sare de 1.194 de miliarde de lei și trece de 61% din PIB
ACS USV vrea grupele Cupei României și pregătește deja promovarea
UMB forțează deschiderea autostrăzii de la Adjud la Bacău
Postul cu apă, taina prin care trupul se reface
Criza energetică se adâncește. Fabricile mari pot rămâne fără energie în orele de vârf
Turismul intră pe minus. Iașul pierde vizitatori în 2026
Salariile au crescut în România, dar cifrele ascund o realitate dură
Iașul are o problemă uriașă: peste 225.000 de persoane neasigurate! Ce se schimbă din septembrie
Alertă pentru agricultură. Seceta lovește puternic culturile din Moldova
Se deschide drumul spre Pașcani! Centura Bacăului, racordată la noua autostradă
Plan spectaculos pentru Iași: monorail de 7,5 kilometri, cu tuneluri sub Copou și legătură directă la Aeroport
Nicușor Dan a promulgat legile-cheie din PNRR. Codul Urbanismului intră în vigoare
AUTO
Ce tip de mașină merită închiriată în funcție de traseul pe care îl ai
De ce reușesc unii candidați să ia examenul auto din prima, iar alții îl repetă de mai multe ori
Acte, permis și reguli: tot ce trebuie să știi despre scutere
Când e momentul să schimbi anvelopele la camion
Pregătirea mașinii pentru vacanța de vară
Tahograful Digital Obligatoriu din 1 Iulie 2026 pentru Autoutilitarele 2.5-3.5 Tone în Transportul Internațional
Timp liber
Întreținerea aspiratorului, pas cu pas, pentru o durată mai lungă
Asemănări și deosebiri între sloturi și pariuri la cazino online
Battle Royale nu mai este o modă și a devenit un mod în care prietenii își petrec timpul împreună
De ce inteligența emoțională este cheia leadership-ului eficient
Efectul terenului propriu: De ce statisticile favorizează echipele care joacă în fața propriilor suporteri