Poli Iași tremură. Lipsesc „minim trei puncte”
* rămâne de văzut dacă Miriuță va reuși să-și motiveze jucătorii, în ultimele două etape, doar cu puterea cuvântului, căci financiar nici nu se poate pune problema * banii reprezintă un capitol la care Poli e mai mult decât codașă, iar perspectivele sunt sumbre, chiar dacă municipalitatea le-a vânturat pe sub nas managerilor clubului vreo 4 milioane de euro…
Cu doar două șuturi pe spațiul porții în ultimele două partide și fără să nimerească poarta în partida cu Sepsi, Poli Iași pare să fi terminat benzina pe acest final de campionat. Ca să nu mai facem caz de faptul că ieșenii au jucat, de când a fost instalat ca antrenor Vasile Miriuță, preponderent fără balon! În niciun meci din cele 14 disputate cu Miriuță pe bancă, Poli n-a avut posesie, preferând să se apere și să alerge după balon. Cu toate acestea, jucătorii ieșeni au obșinut 12 din cele 21 puncte puse în joc în play-out și 9 din 21 posibile, în 7 partide din finalul senzonului regulat. În total, Poli a obținut, cu Miriuță pe bancă, 21 din 42 puncte posibile (golaveraj 17- 12), o medie mai mult decât meritorie pentru o formație considerată ca și retrogradată la începutul lui februarie. O perioadă în care, cu Săndoi „principal”, ieșenii contabilizaseră 8 partide fără victorie, cu 2 puncte obținute și doar 5 goluri marcate!
În momentul începerii play-out-ului am calculat că, pentru salvarea de la retrogradare, Poli ar avea nevoie de 15 puncte. A obținut 12 și mai are de disputat două partide – Cu Hermannstadt, la Sibiu, pe 10 mai, și cu Petrolul, acasă, pe 17 mai -, pentru a obține salvarea matematică de la retrogradare. Un scenariu care se repetă, aproape ca tras la indigo, cu cel din sezonul trecut, când Poli reușea să se impună la Sibiu și, în ultima etapă, să învingă Petrolul în Copou, cu 2-0, pentru a certifica rămânerea în primul eșalon.
Acum, însă, nici sibienii (încă), nici ploieștenii nu sunt salvați sută la sută de la retrogradare și, prin urmare, partidele în cauză vor fi extrem de dificile. Mai ales că Iașul dă semne de slăbiciune atât în apărare, cât și în atac, noile achiziții demonstrând că nu pot mai mult. Nici măcar mult lăudatul Umar – despre care președintele Iașului spunea că e urmărit de foarte multe cluburi din străinătate – nu pare să-și merite vopseaua cu care l-a zugrăvit Cornel Șfaițer (aproape de eliminare și de autogol, vineri, cu Sepsi!).
Cât despre Miriuță, un antrenor cu „lipici” la publicul ieșean, acesta a produs minunea revenirii la viața a echipei, dar are de înfăptuit marea minune a păstrării categoriei pentru Poli. „E presiunea mare. Și jucătorii simt asta, ai 28 de puncte. Anul trecut, cu 27 erau scăpate echipele. Dacă cu 30-31 de puncte rămâi, nu știm ce rezultate vor fi în următoarele jocuri. Eu zic că un punct e un punct. Ne jucăm șansa. Trebuie să facem minim 3 puncte ca să ne salvăm în ultimele două meciuri, altfel va fi foarte greu. Sibiul e o echipă bună, ei joacă la Galați. Din câte am văzut își doresc să ajungă cât mai în față. Noi ne jucăm șansa. Băieții sunt obosiți, mental trebuie să fii puternic… Avem o săptămână până la meciul cu Sibiu, să o scoatem la capăt. Nu e ușor, dar am mare încredere în băieți”, le-a spus Vasile Miriuță jurnaliștilor, la finalul disputei cu Sepsi.
Rămâne de văzut dacă Miriuță va reuși să-și motiveze jucătorii doar cu puterea cuvântului, căci financiar nici nu se poate pune problema. Banii reprezintă un capitol la care Poli e mai mult decât codașă, iar perspectivele sunt sumbre, chiar dacă municipalitatea le-a vânturat pe sub nas managerilor clubului vreo 4 milioane de euro…
Daniel LEONTE
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!
Subiecte asemanatoare
Alexandru Marin, gigantul cu tehnică de bijutier și durerea pe care o poartă: „Cât voi trăi mă va măcina gândul că n-am jucat în prima ligă”!
Final de infarct în Superligă
Universitatea Craiova a cucerit din nou titlul de campioană a României
CSM Pașcani mai are nevoie de un punct pentru a câștiga titlul
Revenire pe podium decisă în ultimele minute: ACS USV Iași – FC Bacău 2 2-1 (0-0)!
Proiect handbalistic de succes la CS Preventis Iași cu școlari de la „Titu Maiorescu”!
Irina Bulmaga, din nou campioană națională!
Două medalii naţionale, dar şi un favorit accidentat!
Handbal feminin. Cu gândul la Liga Florilor
Liga 3 - Spectacol total în play-off și play-out
Etapă incendiară în Liga a IV-a Iași
Trei elevi de la „Octav Băncilă” duc Iașul în turneu european
Bolojan s-a întâlnit cu primarii liberali din județ
Încep examenele școlare. Iașul vrea să rupă bariera spre elita educațională
Violența domestică în România: 46.222 de sesizări în patru luni
PSD, restart la Pașcani
Cozi la Palatul Culturii pentru Brâncuși
380 de elevi vin la Olimpiada de Creativitate Științifică
„Maraton pentru Educația Antreprenorială” a elevilor, la Iași
Iașul, hub de inovație medicală! Zeci de milioane de euro pentru medicamente critice și producție modernă
Rețeta zilei. Înghețată de căpșuni
„Cutia cu bucurii de 1 Iunie” strânge daruri pentru copii
Planul radarelor fixe, în derapaj administrativ! UAT-urile țin în loc sistemul e-SIGUR
Iașul, scena celui mai mare festival creativ din UE
Horoscopul zilei de sâmbătă, 23 mai 2026
Iașul, situație rară în infrastructura europeană
Apa caldă revine mai devreme decât termenul anunțat
Explozie de bani pentru Iași! Miliarde pregătite pentru apă, canalizare, energie și proiecte verzi
Ilie Bolojan ajunge astăzi la Iași
Potop peste Iași! Pompierii intervin în mai multe zone după ploile torențiale care au inundat străzi și curți
Patru medalii internaţionale pentru gimnasta Elisabeta Corduneanu
Mănăstirea Bucium ridică un centru monahal pentru pelerini
Pasajul Socola, lucrarea care ține orașul captiv
Iașul a depășit municipiile Cluj-Napoca și Timișoara la tranzacții imobiliare!
Animal Fest: orașul animalelor prinde viață
Iașul își pregătește... „Micul Vatican”!
Un avion de luptă F-16 românesc a doborât o dronă ucraineană
Imagini din Piața Nicolina. Prețurile de astăzi!
Inflația scapă de sub control. Multe produse și servicii devin inaccesibile
Haos total pe Autostrada Unirii A8!
Moartea căprioarei, la Iași: vânătorii au primit aprobare pentru 1.654 de ținte!
Varianta de Ocolire Podu Iloaiei va fi scoasă la licitație săptămâna viitoare!
Bătălie cumplită între aeroporturile regionale. Iașul, în prim-plan
Un nou scandal pe Autostrada Unirii, cu CNIR în prim-plan
CSM Pașcani mai are nevoie de un punct pentru a câștiga titlul
Rețeta zilei -- Sarmale cu foi de viță proaspătă
Rețeta zilei: Broccoli gratinat cu pui și cheddar
Imagini din Piața CUG. Prețurile de astăzi!
Cine a inventat regula celor 10.000 de pași pe zi
Băsescu: „Există o singură soluție: reluarea funcționării coaliției!”
Sfânta care a supraviețuit Siberiei, proclamată la Iași
Iașul pregătește transformarea istorică a Bahluiului
Mănăstirea Bucium ridică un centru monahal pentru pelerini
IRO Iași schimbă traseul pacienților oncologici noi
Umbrărescu încearcă imposibilul. Vrea să termine autostrada Bacău – Pașcani în august!
Pasajul Socola, lucrarea care ține orașul captiv
Iașul a depășit municipiile Cluj-Napoca și Timișoara la tranzacții imobiliare!
Animal Fest: orașul animalelor prinde viață
Iașul își pregătește... „Micul Vatican”!
Război total pe A8. UMB, acuzat că are utilajele prinse deja pe alte șantiere
Iașul, printre cele mai dinamice centre imobiliare din țară
AUTO
Pregătirea mașinii pentru vacanța de vară
Tahograful Digital Obligatoriu din 1 Iulie 2026 pentru Autoutilitarele 2.5-3.5 Tone în Transportul Internațional
COMUNICAT DE PRESĂ – 20 aprilie 2026 Noul reper absolut în lumea off-road premium - Defender OCTA - doar la Casa Auto Iași
Noul model care a stârnit interesul șoferilor și i-a făcut să vină în showroom