SuperLiga: Gloria Buzău – UTA Arad, scor 1-1 / Oaspeţii au egalat la ultima fază a meciului
Echipa UTA Arad a încheiat la egalitate luni, în deplasare, scor 1-1, cu formaţia Gloria Buzău, în etapa a 29-a din Superligă.

Buzoienii aveau nevoie de victorie şi prima ocazie le-a aparţinut, în minutul 13 Benavente trimiţând peste poartă. Şi în partea secundă gazdele au ratat prin Ciranni, în minutul 47, iar peste şapte minute Luckassen a ratat şi el, relatează News.ro.
Elevii lui Mircea Rednic au trecut pe lângă gol în minutul 50, prin Harrison. Gloria a pus presiune pe final. Portarul oaspeţilor, Iliev, a scos la David Tavares în minutul 80, Işfan a ratat patru minute mai târziu pentru ca Dobrosavlevici să înscrie în minutul 87 şi să deschidă scorul.
Deznodământul a fost însă scris în al şaselea minut de prelungire. Arădenii au primit un penalti după un fault în careu comis de Dobrosavlevici şi Valentin Costache a egalat din penalti în minutul 90+7, stabilind scorul final, 1-1.
- UTA este pe locul 10, cu 34 de puncte, în timp ce Gloria Buzău a ajuns la 20 de puncte acumulate şi este pe ultimul loc, al 16-lea.
- GLORIA BUZĂU: D. Lazar – Ciranni, Israel Puerto, Cestor, De Nooijer (Vito 66) – L. Mihai (Al. Jipa 79) , Dr. Albu (Dobrosavlevici 79) – Işfan (G. Turda 90), D. Tavares, Benavente (D. Dumitraşcu 46) – Luckassen. ANTRENOR: Eugen Neagoe
- UTA ARAD: D. Iliev – Tsouka Dozi, Poulolo, I. Conte, Trif – Danciu (R. Cristea 77), Cr. Mihai (Hrezdac 70), Van Durmen (Rassoul 77), V. Costache – Tzionis (Zsori 38), Harrison (Mpoku 77). ANTRENOR: Mircea Rednic
- Cartonaşe galbene: D. Tavares 38. Cestor 62 / Poulolo 45, Zsori 52, Mircea Rednic 64, Trif 83
- Arbitri: Gabriel Mihuleac – Ovidiu Artene, Marius Bobe
- Arbitri VAR: Marcel Bîrsan – Bogdan Dumitrache
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!
Subiecte asemanatoare
Revenire pe podium decisă în ultimele minute: ACS USV Iași – FC Bacău 2 2-1 (0-0)!
Proiect handbalistic de succes la CS Preventis Iași cu școlari de la „Titu Maiorescu”!
Irina Bulmaga, din nou campioană națională!
Două medalii naţionale, dar şi un favorit accidentat!
Handbal feminin. Cu gândul la Liga Florilor
Liga 3 - Spectacol total în play-off și play-out
Etapă incendiară în Liga a IV-a Iași
Victorie spectaculoasă pentru rugby-ul ieșean
„Mânjii” lui Poli au reaprins speranța, tocmai la Slatina!
Putea fi mult mai rău: CSM Slatina – Politehnica Iași 1-0 (0-0)!
Și-am ajuns la final: CSM Slatina – Politehnica Iași, sâmbătă, de la ora 11:00!
Umbrele celui de-al Doilea Război Mondial continuă să iasă la suprafață
Se schimbă modul de calcul al rovinetei
Inflația ar putea urca la 12% în următoarele luni
Week-end spectaculos, la Iași
Varianta Ocolitoare Podu Iloaiei – o bombă cu efect întârziat
CSM Pașcani mai are nevoie de un punct pentru a câștiga titlul
Drumul alternativ Moara de Vânt – Rediu Aldei – Aeroport, gata de licitație
Zeci de mii de apartamente rămân, șase zile, fără apă caldă!
Sfânta care a supraviețuit Siberiei, proclamată la Iași
Un elev din Iași duce România la două olimpiade internaționale
Artistul care a lucrat cu Lady Gaga expune la Iași
Horoscopul zilei de duminică, 17 mai 2026
László Bölöni vine la Iași pentru Gala Mentor
Sfânta Blandina de la Iași, cinstită la Catedrala Mitropolitană
România urcă pe locul 3 la Eurovision 2026. Bulgaria câștigă pentru prima dată
Încep înscrierile la grădinițele din Iași
Mănăstirea Bucium ridică un centru monahal pentru pelerini
O nouă admitere în clasa a V-a, cu 250 de locuri în trei licee
Ministrul Culturii vine la Iași pentru expoziția Brâncuși
Fântânile otrăvite ale Iașului
Iașul pregătește transformarea istorică a Bahluiului
IRO Iași schimbă traseul pacienților oncologici noi
Animal Fest: orașul animalelor prinde viață
Război total pe A8. UMB, acuzat că are utilajele prinse deja pe alte șantiere
Mănăstirea Bucium ridică un centru monahal pentru pelerini
Imagini din Piața Nicolina. Prețurile de astăzi!
Haos total pe Autostrada Unirii A8!
Inflația scapă de sub control. Multe produse și servicii devin inaccesibile
Tensiunile dintre PNL și PSD au explodat din nou pe scena politică
ANM anunță ploi torențiale, grindină și vijelii
Varza, leguma ieftină care apără organismul
La Cotroceni, malițios, iese fumul de pucios
FestudIS 2026 începe la Iași: 10 zile de competiții studențești
Doar o minune mai poate salva finanțarea autostrăzii Iașului!
Handbal feminin. Cu gândul la Liga Florilor
Varianta de Ocolire Podu Iloaiei va fi scoasă la licitație săptămâna viitoare!
Liga 3 - Spectacol total în play-off și play-out
La o cană cu tuș
Două medalii naţionale, dar şi un favorit accidentat!
Rețeta de sâmbătă: borș cu leuștean verde
S-a pierdut finanțarea PNRR pentru autostrada Bacău – Pașcani!
Iașul pregătește transformarea istorică a Bahluiului
Veste proastă pentru ieșeni. Alocația copiilor ar putea scădea
IRO Iași schimbă traseul pacienților oncologici noi
Animal Fest: orașul animalelor prinde viață
Umbrărescu încearcă imposibilul. Vrea să termine autostrada Bacău – Pașcani în august!
Război total pe A8. UMB, acuzat că are utilajele prinse deja pe alte șantiere
Mănăstirea Bucium ridică un centru monahal pentru pelerini
O mamă. O fetiță. Opt ani de luptă fără zi liberă.
Iașul, printre cele mai dinamice centre imobiliare din țară
AUTO
Pregătirea mașinii pentru vacanța de vară
Tahograful Digital Obligatoriu din 1 Iulie 2026 pentru Autoutilitarele 2.5-3.5 Tone în Transportul Internațional
COMUNICAT DE PRESĂ – 20 aprilie 2026 Noul reper absolut în lumea off-road premium - Defender OCTA - doar la Casa Auto Iași
Noul model care a stârnit interesul șoferilor și i-a făcut să vină în showroom