Noua lege a salarizării strivește diferențele dintre funcții”

* rescriere brutală a regulilor jocului pentru întregul aparat bugetar, o mutare cu potențial exploziv care vine după doi ani în care salariile au fost înghețate, în timp ce prețurile au crescut fără milă * iar ceea ce se pregătește pentru 1 ianuarie 2027 ar putea redesena complet harta puterii financiare din sistemul public

Noua lege a salarizării nu vine doar cu promisiuni de „echitate” și „transparență”. Vine cu o realitate dură: banii nu cresc semnificativ, dar sunt împărțiți altfel. Iar această redistribuire, făcută sub presiunea deficitului și a obligațiilor din PNRR, riscă să creeze un val de tensiuni cum nu s-a mai văzut de ani buni.

În centrul acestei schimbări stă o decizie aparent tehnică, dar cu efecte în lanț: raportul dintre cel mai mic și cel mai mare salariu scade de la 1 la 12 la 1 la 8. Tradus din limbaj administrativ în realitate concretă, asta înseamnă că diferențele dintre funcții vor fi strivite, plafonate, comprimate. Nu prin creșteri spectaculoase la bază, ci mai ales prin blocarea vârfurilor. Cei cu salarii mari nu vor pierde imediat bani, dar vor intra într-un fel de „îngheț invizibil”, urmând să fie ajunși din urmă, încet și sigur, de restul sistemului.

Dar adevărata detonare vine din modul în care va fi implementată legea. Pentru că, într-o mișcare care deja ridică sprâncene, noii angajați vor fi plătiți după noua grilă încă din decembrie 2026, în timp ce restul sistemului rămâne, temporar, pe vechile reguli. Practic, în aceeași instituție vor coexista două realități salariale diferite. Două sisteme paralele. Două logici de plată. Iar acolo unde există diferențe, apare inevitabil conflictul.

În paralel, lista „beneficiilor” este trecută printr-un filtru drastic. Sporurile — acea plasă de siguranță financiară pentru mulți bugetari — sunt limitate la maximum 20%. Dispare sporul pentru condiții vătămătoare. Dispare indemnizația de hrană. Titlul de doctor nu mai aduce bani în plus direct. Totul este recalibrat, tăiat, filtrat. În locul acestora apare un nou concept: premiul de performanță, care poate ajunge până la 30% din salariu. Sună generos, dar vine cu o condiție tăcută: nu este pentru toți. Este limitat, selectiv, competitiv.

Așadar, sistemul se mută dintr-o zonă a veniturilor relativ previzibile într-una a competiției interne. Din stabilitate, în incertitudine. Din drepturi câștigate, în bonusuri condiționate. Pentru unii, poate fi o șansă. Pentru alții, o pierdere clară.

Și peste toate planează o limită rece, matematică, imposibil de ignorat: cheltuielile salariale nu pot crește cu mai mult de 8%. Asta înseamnă că nu există spațiu pentru majorări generalizate. Nu există bani pentru toată lumea. Există doar redistribuire. Cineva câștigă, altcineva pierde — chiar dacă nu imediat, atunci în timp.

În spatele acestor calcule se află, însă, o presiune enormă. Statul trebuie să reducă deficitul, să respecte angajamentele europene, să demonstreze că poate controla cheltuielile. Iar salariile bugetarilor sunt una dintre cele mai mari pârghii.

Reforma nu este, așadar, doar o alegere politică. Este o obligație. Dar obligațiile economice nu anulează reacțiile umane.

Se conturează, astfel, un scenariu tensionat: un sistem public care a rezistat doi ani fără creșteri, confruntat acum nu cu o relaxare, ci cu o restructurare profundă. O reformă care promite ordine, dar riscă să genereze haos pe termen scurt. O lege care vorbește despre echitate, dar care va fi simțită diferit de fiecare categorie profesională.

Carmen DEACONU