INCHIDE

Primarul de la Cluj o comite din nou! Metroul din Cluj-Napoca pierde finanțarea de 300 de milioane de euro din PNRR

Primarul de la Cluj o comite din nou! Metroul din Cluj-Napoca pierde finanțarea de 300 de milioane de euro din PNRR

Comisia Europeană va retrage finanțarea de 300 de milioane de euro pentru metroul din Cluj-Napoca, afirmă surse guvernamentale. Guvernul caută acum surse alternative de finanțare, care ar putea fi certificatele verzi.

Conform informațiilor Economedia, unul din motive este întârzierea procedurii de licitație, respectiv probleme privind publicarea licitației în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Informația privind pierderea finanțării europene pentru proiectul metroului de la Cluj a fost lansată anterior de deputatul clujean Sabin Sărmaș. El spus că aceasta se datorează pe de-o parte din pricina întârzierilor lucrărilor, iar pe de alta parte din cauza unor vicii de procedură în procesul licitației pentru atribuirea lucrărilor.

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a spus în mai multe rânduri că proiectul metroului de la Cluj este cel mai întârziat proiect din PNRR, unde în luna mai nu exista „nici contract de dirigenţie de şantier”. Câciu a făcut comparaţia cu alt proiect de metrou, cel al Magistralei M6 spre Otopeni, care în luna mai se afla deja în stadiu de execuţie de 30%.

Săptămâna aceasta, primarul Clujului Emil Boc susținea că există finanțare pentru proiectul metroului din Cluj în ciuda declarației premierului Marcel Ciolacu privind reținerea unei sume de bani din cererea de plată numărul 3 din PNRR, aferentă finanțării lucrărilor la metrou.

 Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.

Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?

Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp    0752 266 264  si noi le facem cunoscute!