INCHIDE

Roxana Mânzatu nu ne aduce vești grozave de la Bruxelles. Ce a transmis vicepreședintele CE

Roxana Mânzatu nu ne aduce vești grozave de la Bruxelles. Ce a transmis vicepreședintele CE

Fondurile europene, pe care România le va accesa începând cu 2028, ar putea fi condiționate, în mare parte, de realizarea unor reforme. Declarația a fost făcută, la Bruxelles, de vicepreședintele Comisiei Europene, Roxana Mînzatu, după o primă întâlnire oficială cu ministrul de Externe, Emil Hurezeanu.

Uniunea Europeană pregătește bugetul pentru perioada 2028-2034, iar o propunere importantă, aflată în discuție, este ca fondurile europene să fie acordate în funcție de implementarea unor reforme.

Mai exact, investițiile cu bani de la Bruxelles trebuie să aducă rezultate concrete și un impact real în statele membre. Este exact ceea ce se întâmplă, în prezent, cu sumele care vin prin PNRR.

„Noi investim prin politica de coeziune, numeroase fonduri europene în ceea ce înseamnă îmbunătățirea educației, îmbunătățire a curriculei școlare, infrastructură educațională. Și totuși, la nivel european vedem că avem o descreștere a performanței școlare în ceea ce înseamnă competențe de bază, matematică, citire”, a spus Roxana Mânzatu.

„Până la urmă, cum facem să ne asigurăm că fondurile europene, bugetele pe care le proiectăm și le ducem către statele membre reușesc să ducă la o îmbunătățire a performanțelor școlare? Și aici poate că va interveni această prevedere”, a detakiat vicepreședintele Comisiei Europene.

Totuși, Roxana Mânzatu a anunțat avertismentul mascat: „Poate este încă o discuție, o gândire de tipul de corelare a reformelor pe care statele membre trebuie să le facă cu fondurile pe care le primesc”.

 Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.

Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?

Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp    0752 266 264  si noi le facem cunoscute!


Subiecte asemanatoare