INCHIDE

Tanczos Barna: „În decembrie s-a stabilit că salariile şi PENSIILE în 2025 nu se indexează. Premierul caută soluţii în continuare pentru pensionari”

Tanczos Barna: „În decembrie s-a stabilit că salariile şi PENSIILE în 2025 nu se indexează. Premierul caută soluţii în continuare pentru pensionari”

Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, a declarat marţi, despre o posibilă indexare a pensiilor în septembrie, aşa cum afirmase premierul Marcel Ciolacu, că în decembrie s-a stabilit că salariile şi pensiile în 2025 nu se indexează. „Domnul prim-ministru, cu siguranţă, caută soluţii în continuare pentru pensionari şi sunt convins că în momentul în care, la o eventuală rectificare în august, cifrele vor permite alte calcule, vor fi primele care se vor face”, a precizat Barna.

Întrebat dacă Guvernul va indexa pensiile de la 1 septembrie, ministrul Finanţelor a precizat că, prin ordonanţa de urgenţă de ajustări multisectoriale, în decembrie s-a stabilit că salariile şi pensiile în 2025 nu se indexează.

„Mergem pe această decizie a Guvernului de acum două săptămâni, facem bugetul pe aceste cifre şi îl ducem până la capăt”, a precizat ministrul.

„Toţi cei care au stat la masa Guvernului pe 30 decembrie ştiam care sunt principalii indicatorii macroeconomici. Şi tocmai de aceea, în primul rând am tăiat de la cheltuielile statului 126 de miliarde de lei, am adus venituri suplimentare de şapte miliarde. Deci vedem, s-a tăiat foarte mult de la stat şi s-au adus şapte miliarde în plus la buget şi pe aceste cifre sunt convins că toţi în momentul de faţă vor un buget sustenabil. Domnul prim-ministru, cu siguranţă, caută soluţii în continuare pentru pensionari şi sunt convins că în momentul în care, la o eventuală rectificare în august, cifrele vor permite alte calcule, vor fi primele care se vor face”, a mai spus Tanczos Barna, despre varianta în care premierul a precizat că își dorește ca pensiile să fie indexate în luna septembrie.

 Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.

Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?

Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp    0752 266 264  si noi le facem cunoscute!