VIDEO MIHAI CHIRICA-„Corect ar fi să facă fiecare demnitar ceea ce am făcut eu: totul la vedere!”

chirica

Dimensiune font:

| 23-06-2019 16:44

 

* dialog cu Mihai Chirica, primarul municipiului Iaşi

- Domnule primar, nu cred să existe ieşean care să nu ştie că aţi dobândit în ultimul timp câteva bunuri imobiliare - locuinţe şi terenuri, unele înscrise chiar pe numele copiilor dumneavoastră. Cât adevăr şi câtă minciuna există în campania aceasta de presă referitoare la averea acumulată de dumneavoastră în ultimii ani?

- Toată averea mea a făcut dintotdeauna obiectul unei prezentări publice şi nu am făcut o împărţire a averii după criterii subiective, legate de ascunderea ei sau alte chestiuni de această natură. Pur şi simplu, bunurile pe care eu le-am deţinut şi le deţin ca şi bunuri personale sunt trecute în fişa de avere. Apartamentul din Iaşi, de pe Bulevardul Independenţei, terenul de la Bârnova şi terenul de la Neagra Şarului, din judeţul Suceava, aceste bunuri vin din anii 2004, 2008, 2011, înainte de a fi în funcţie de demnitate publică. Casa în care locuiesc fetele mele provine dintr-o căsătorie anterioară şi făcut obiectul unei hotărâri judecătoreşti de partaj, iar eu, în consens cu fosta soţie, am decis să o dăm celor doi copii ai noştri, celor două fete. În ceea ce priveşte ultima declaraţie de avere, a fost la fel, foarte transparentă, pentru că sursele de venit au fost declarate în perioada 2017-2018 şi bunul cumpărat cu banii deţinuţi a fost trecut în declaraţia de avere din 2019, aşa cum s-a prezentat în perioada prevăzută de lege. Deci 2017, 2018 ca sursă de venit şi 2019 ca şi bunuri achiziţionate şi nu a fost decât una dintre cele mai transparente modalităţi de punere a averii pe masă, cum se spune, pentru un demnitar public. Mai ales că am şi depus şi am obţinut certificat de urbanism pentru demolarea casei existente pe acel teren, nici pe departe o vilă, şi am cerut publicarea certificatului de demolare pentru că aşa mi s-a părut corect.

Le-am demonstrat tuturor că sunt un om corect”

- De ce aţi trecut, totuşi, toate bunurile acestea pe numele copiilor?

- Pentru că ele au fost achiziţionate prin decizia părinţilor ca să rămână copiilor, pentru că a făcut obiectul unui partaj pentru divorţ... Fosta soţie s-a recăsătorit şi bunurile au rămas protejate ca şi bunuri ale copiilor, pentru că şi eu sunt o persoană vulnerabilă în faţa divinităţii şi trebuia să am conştiinţa împăcată că în urma mea nu îmi rămân copiii pe drumuri, motiv pentru care am renunţat la partea care mi se cuvenea în favoarea copiilor, ceea ce mi se pare corect din punct de vedere al unui părinte.

 

 

CITIŢI ŞI https://www.ziarulevenimentul.ro/stiri/moldova/exclusiv-pasarela-verde-in-podul-de-piatra--217460858.html EXCLUSIV Pasarelă verde în Podul de Piatră!

 

 

 - Sunt la mijloc adevăruri care pot genera acţiuni penale în toate aceste...

- Nu sunt, pentru că toate aceste averi pe care le deţin au fost declarate public şi nu îmi fac nici cea mai mică grijă, nu am nicio emoţie din acest punct de vedere.

- Diferite surse afirmă că Direcţia Naţională Anticorupţie s-a autosesizat după apariţia în presă a articolelor acestea privind cumpărarea unor imobile pe numele copiilor dumneavoastră şi a deschis un dosar penal... Cât adevăr este la mijloc, în condiţiile în care DNA nu a dat un comunicat oficial asupra acestui fapt?

- Nu există nicio informaţie care să confirme acest lucru, pe de o parte... Pe de altă parte, nici eu, în calitate de demnitar, să spunem, nu am fost solicitat în scris sau sub altă formă să dau informaţii către această instituţie. Sigur că da, nu am nici cea mai mică emoţie nu numai din partea DNA, ci a oricărui Parchet sau a oricărei alte instituţii care vrea să cunoască aceste lucruri în amănunt, căci le stau la dispoziţie. Personal, am discutat cu Agenţia Naţională de Integritate asupra modalităţii de afişare a declaraţiei de avere în perioada prevăzută de lege şi au dat precizări suplimentare că tot ceea ce am făcut este absolut corect şi este în conformitate cu prevederea legii.

- Cum credeţi că au primit ieşenii aceste veşti despre averea dumneavoastră? Cât de mult v-au afectat dezvăluirile acestea?

- În primul rând, m-au afectat doar din privinţa faptului că le-am demonstrat tuturor celor care au scris că sunt un om corect. Totuşi, nu au prezentat ştirea ca fiind pe această direcţie, de la un om corect, deşi nu a fost nimic senzaţional în aceată poveste. Nu există niciun dubiu privind sursele de finanţare ale acelui teren. Deci, în declaraţiile publice, repet, din 2017, 2018 este vorba despre tranzacţionarea unui teren care este al mamei mele, respectiv al părinţilor mei, care sunt bunicii fiului.

- E un lucru care poate fi ca un semn de întrebare... De ce aţi decis aşa?

- Dintr-un singur motiv: atât eu, cât şi soţia mea am considerat că este corect ca fiul nostru, Ştefan, fiind singurul fiu din această căsnicie, să primească ceea ce de drept i se cuvine. Mai mult, decizia bunicii, care a devenit tutorele copilului, a fost că nu dă adulţilor, că dă doar copiilor, pentru că ei sunt cei care vor urma din această succesiune firească de generaţii. E absolut rezonabil! De altfel, şi noi, în calitate de copii, nepoţi, am avut acelaşi tratament din partea bunicilor noştri sau a părinţilor noştri.

...dorinţa de răzbunare a celor din PSD şi PNL ”

- Ce a schimbat campania aceasta în cariera dumneavoastră politică?

- Nu a schimbat nimic! Voi rămâne în continuare consecvent pe principiile pe care le-am enunţat de la început. Totul transparent, totul pe faţă, totul la vedere şi cu această ocazie fac un apel la toţi demnitarii să încerce să facă cum fac eu: totul la vedere! Nu este posibil să avem demnitari în posturi de conducere de ani şi ani de zile, de zeci de ani, unii dintre ei, în posturi de directori sau deputaţi - sau cumulat, şi de directori şi de deputaţi, cum îl avem de exemplu şi pe Marius Bodea, care după atâţia ani a acumulat venituri şi declară că locuieşte pe o motocicletă. Nu se poate aşa ceva, adică este ceva ascuns acolo, este ceva nefiresc, nu a existat nicio investiţie din fişa lui de avere pe care să o fi făcut. Înseamnă că banii sunt undeva, ascunşi... Corect ar fi să facă fiecare demnitar ceea ce am făcut eu: totul la vedere!

- Din punct de vedere politic, credeţi că au avut vreun rol rezultatele ultimelor alegeri parlamentare asupra dezvăluirilor în cauză?

- Da, a avut un rol pentru că nu sunt elemente de noutate. Toate dezvăluirile care s-au făcut nu au amintit vreodată de faptul că eu am declarat - în declaraţiile de avere din 2017, despre existenţa unor venituri ale noastre, ale familiei, dar nu a scris nimeni despre asta. S-a mai punctat, tangenţial, prin iunie, când se depun declaraţiile de avere... şi cam atât. Rezultatul alegerilor a fost unul dezastruos, în special pentru două partide - PSD şi PNL, care au obţinut cele mai mici scoruri din istoria lor în municipiul Iaşi - 14 procente PSD şi 18 PNL. Mai ales în PNL, în condiţiile în care era în trend şi ar fi avut toate şansele să scoată un scor istoric, a fost supărător. Acest lucru, desigur, a stârnit pe de o parte invidia, iar pe de o altă parte dorinţa de răzbunare a celor din PSD şi PNL, mai ales în condiţiile în care PNL anunţase remanierea din temelii a organizaţiei municipale, în special a Partidului Naţional Liberal din Iaşi.

- O răzbunare...

- Rezultatul dezastruos la alegeri, faptul că i-am penalizat prin vot pentru ceea ce au făcut împotriva ieşenilor, a deranjat, iar acest lucru l-am spus public de fiecare dată, şi faptul că am rămas şi independent, în acelaşi timp, deci o ţintă care era vulnerabilă şi rămâne vulnerabilă în faţa oricărui partid, atâta timp cât te manifeşti într-un mod independent, determină şi această ofensiva mediatică... Dar ne întoarcem la fundamentul acestei ofensive: există vreun dubiu asupra surselor de venituri prin care am achiziţionat, pentru Ştefan, pentru copil, acel teren? Nu ar trebui să fie.

- De ce?

- Este în declaraţia de avere din 2017 o sumă de bani declarată în urma nunţii dintre mine şi actuala soţie, în declaraţia din 2018 o altă sumă rezultată în urma petrecerii de botez a copilului şi completarea de 70 de mii de euro care provin din vânzarea unui teren ce a valorat 100.000 de euro, pe care bunica o dă pentru terenul copilului şi devine tutorele de drept al acestuia, aşa cum spune legea. Deci, nu există nici cea mai mică, să spunem, emoţie din punct de vedere legal şi moral faţă de acest lucru. A doua chestiune: era corect să ţin totul ascuns, aşa cum face marea majoritate a oamenilor politici, fără să declare aceste lucruri şi să apară bunuri pe numele bunicilor, nepoţilor şi mai ştiu eu căror veri din nu ştiu care ţări? Nu mi se pare nici asta corect, pentru că era deajuns unul singur, care ar fi participat ori la nuntă, ori la petrecerea de botez a copilului, şi care să spună „da, am fost la petrecerea primarului Chirica şi i-am dat dar pentru copil un leu”, iar în declaraţia mea de avere să nu fi apărut acel leu, dar să mai apară alţii 100 care să spună acelaşi lucru... Nu este corect, trebuie pus totul pe masă şi arătat exact aşa cum a fost. Nu îţi convine când devii tirul mediatic al unor trusturi de presă, dar până la urmă adevărul iese la lumină.

ANI mi-a răspuns că nu există indicii către un posibil conflict de interese”

- Ce sfaturi aţi primit în ultima perioadă de la prieteni, ce mesaje aţi primit din diferite alte medii?

- Foarte împărţite, cele mai multe dintre ele ale celor care mă cunosc, dar şi a celor care nu mă cunosc... Majoritatea îmi spun să îmi văd de drumul meu de primar al Iaşului şi să îmi duc proiectele la bun sfârşit, pentru că aşa este în lumea de astăzi... Toată lumea atacă pe toată lumea şi, sigur că da, ceea ce poate reprezenta un dubiu trebuie să rezolve instituţiile care se ocupă de acest lucru. Nu facem justiţie la televizor, ci facem justiţie cum trebuie făcută, dintotdeauna, în acest stat.

- Deci, Agenţia Naţională de Integritate şi Direcţia Naţională Anticorupţie nu vă investighează, să înţelegem?

- Eu am vorbit personal la ANI chiar în ziua în care media a dat ştirea cum că ar fi apărut o investigare ANI, mi-a răspuns doamna inspector care se ocupa de Primărie că nu au de ce să facă lucrul ăsta, pentru că nu este niciun indiciu care să ducă spre un posibil conflict de interese în ceea ce priveşte situaţia mea de avere sau starea de integritate, în general.

- Aţi primit vreun răspuns de la DNA referitor la o eventuală anchetă?

- Nu am primit răspuns, dar au făcut un comunicat chiar în cursul zilei de ieri (miercuri – n.r.), prin care au spus că nu au emis nicio dispoziţie în ceea ce priveşte începerea unei anchete care să vizeze declaraţia de avere a primarului Mihai Chirica. Apoi, repet, am vorbit personal cu inspectorul de integritate care are în fişa postului Primăria Municipiului Iaşi, dacă exista necesitatea transmiterii vreunui document sau altă stare de fapt care ar fi necesară în privirea unor aspecte legate de integritare. Răspunsul a fost că nu este cazul, tot ce ne trebuie avem deja, pentru că au fost declarate şi postate şi dacă o să fie nevoie, la timpul potrivit, ne va anunţa din timp. Deci, nu există, în momentul de faţă, nicio astfel de acţiune.

Dan M.BREZULEANU

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:09

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei