Zi decisivă la Cotroceni! Nicușor Dan convoacă liderii partidelor pentru a debloca criza politică
Palatul Cotroceni devine luni dimineață scena unei noi încercări de ieșire din blocajul politic care paralizează România de mai bine de două luni. Președintele Nicușor Dan îi va primi pe liderii PSD, PNL, USR și UDMR pentru o rundă de consultări menită să stabilească dacă mai există șanse pentru formarea unei majorități parlamentare capabile să învestească un nou Guvern.
Criza politică a început pe 5 mai, când Cabinetul Bolojan a fost demis prin moțiune de cenzură. De atunci, negocierile s-au împotmolit, iar încercările de a desemna un premier care să obțină votul Parlamentului au eșuat. După retragerea lui Eugen Tomac, nici liberalul Adrian Veștea nu a reușit să strângă majoritatea necesară pentru a deveni prim-ministru.
Șeful statului recunoaște că situația este departe de a fi rezolvată. După Summitul NATO de la Ankara, Nicușor Dan a declarat că, în acest moment, nu vede conturându-se o soluție clară pentru depășirea impasului politic. „În momentul acesta, eu nu simt că se degajează o soluție”, a afirmat președintele, precizând că le va cere liderilor politici să explice public ce majoritate văd posibilă și ce variantă de guvernare propun.
Sorin Grindeanu și Siegfried Mureșan nu au suficiente voturi pentru a trece de Parlament
Nicușor Dan a exclus și posibilitatea unui gest simbolic prin desemnarea unui premier fără susținere parlamentară. Potrivit acestuia, niciuna dintre cele două variante discutate în ultimele zile - Sorin Grindeanu și Siegfried Mureșan - nu are, în prezent, suficiente voturi pentru a trece de Parlament. „Nu voi propune un premier despre care știu că nu are nicio șansă să strângă majoritatea”, a transmis șeful statului, subliniind că responsabilitatea formării unei majorități aparține partidelor, nu președintelui.
Întâlnirea de luni este privită ca un nou test pentru liderii politici, care sunt chemați să demonstreze dacă pot depăși blocajele și negocierile fără rezultat. În lipsa unui acord, România riscă să prelungească incertitudinea politică, în timp ce deciziile importante privind economia, investițiile și reformele rămân în așteptare. Adina MITREA