INCHIDE

EXCLUSIV Pasarelă verde în Podul de Piatră!

EXCLUSIV  Pasarelă verde în Podul de Piatră!
EXCLUSIV  Pasarelă verde în Podul de Piatră!
EXCLUSIV  Pasarelă verde în Podul de Piatră!
EXCLUSIV  Pasarelă verde în Podul de Piatră!

Municipalitatea a eliberat, luna trecută, mai multe autorizaţii atât pentru derularea de proiecte imobiliare sau diverse investiţii publice, cât şi pentru demolarea a zeci de construcţii. Unul dintre beneficiarii actelor urbanistice este Primăria Iaşi, care vrea, printre altele, să dezafecteze toate construcţiile ce compun Piaţa Podului de Piatră. Este vorba de hala de legume şi de fructe, un stand fast food şi patru chioşcuri. De altfel, majoritatea acestor construcţii au fost deja dezmembrate, pentru a se face loc unui proiect care va conferi întregului areal un aspect ultra-modern.

Triplă funcţionalitate: parc, zonă de recreere, locuri de parcare

Iniţial, reprezentanţii municipalităţii s-au gândit la două proiecte: fie construirea unei parcări subterane, ori lărgirea străzilor din zonă. Ulterior, ţinându-se cont şi de părerile rezidenţilor, s-au analizat trei variante de amenajare a zonei: o parcare (subterană sau supraterană), un parc sau o bretea pentru viraj la dreapta de pe Bulevardul  Nicolae Iorga pe Şoseaua Naţională. În final, s-a optat pentru un proiect care îmbină în mod fericit două dintre elementele luate în calcul: nevoia de spaţii verzi şi de locuri de parcare. Conceptul imaginat de arhitecţi are în prim-plan o structură înălţată, pe care va fi realizat o zonă verde: vegetaţie, copaci, flori. În mijloc va exista o zonă de loisir, unde se va putea ajunge prin două alei pietonale.

Sub această pasarelă verde vor fi amenajate locuri de parcare, însă acestea se extind şi spre laturile actualului complex Podul de Piatră. „Este vorba despre o suprafaţă de peste 2.000 de metri pătraţi. Piaţa Podu de Piatră va fi o mare parcare, o redăm circuitului oraşului”, a declarat primarul Mihai Chirica. Tudor DAMASCHIN