INCHIDE

Rusia pierde încă un bastion în Republica Moldova!

Rusia pierde încă un bastion în Republica Moldova!

* „Casa Rusă” din Chișinău și-a închis porțile, într-o mișcare cu puternică încărcătură geopolitică, ce marchează o nouă etapă a rupturii dintre autoritățile proeuropene de la Chișinău și Kremlin. Instituția, deschisă în 2009 și cunoscută oficial drept Centrul Rus de Știință și Cultură, avea misiunea de a promova limba, cultura, arta și valorile rusești în Republica Moldova.

Decizia vine la doar câteva luni după ce Republica Moldova s-a retras din acordul interguvernamental semnat cu Federația Rusă în 1998 privind funcționarea centrelor culturale. Închiderea „Casei Ruse” este privită drept un nou semnal al deteriorării accelerate a relațiilor dintre Chișinău și Moscova, pe fondul orientării ferme a Republicii Moldova către Uniunea Europeană.

Chiar dacă instituția își încetează activitatea, influența rusă nu dispare complet. O parte dintre atribuțiile centrului vor fi preluate de Ambasada Federației Ruse de la Chișinău, care va continua anumite activități culturale și de promovare.

În același timp, din regiunea separatistă Transnistria vine un semnal în direcția opusă. Așa-numitul ministru al Afacerilor Externe al administrației de la Tiraspol, Vitaly Ignatiev, a anunțat că o instituție similară urmează să fie deschisă în capitala regiunii separatiste, într-o mișcare interpretată ca o încercare de consolidare a prezenței culturale și simbolice a Rusiei în teritoriul controlat de autoritățile separatiste.

Închiderea „Casei Ruse” la Chișinău și perspectiva deschiderii unui centru similar la Tiraspol evidențiază încă o dată contrastul tot mai puternic dintre direcția europeană urmată de Republica Moldova și influența pe care Moscova încearcă să o mențină în regiunea transnistreană. Marin AVRAM