Iașul devine capitala mondială a limbii române! Record absolut la UAIC
* participanți din 16 țări vin să descopere România * dintre cei 136 de participanți, 36 sunt cursanți internaționali veniți din nu mai puțin de 16 țări: Statele Unite, Japonia, China, Republica Coreea, Germania, Italia, Spania, Grecia, Polonia, Ucraina, Bulgaria, Cehia, Slovenia, Serbia, Belarus și Rusia
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași scrie din nou istorie! Cea de-a 54-a ediție a Școlii de vară internaționale „România – Limbă și civilizație” aduce în Copou cel mai mare număr de participanți din istoria programului, transformând Iașul, timp de două săptămâni, într-un adevărat centru internațional al limbii și culturii române.
Nu mai puțin de 136 de participanți din întreaga lume au ales să învețe românește chiar în orașul considerat capitala culturală a Moldovei, într-un program cu tradiție început încă din 1972, cel mai longeviv de acest tip din România.
Ediția din acest an stabilește un nou reper pentru UAIC.
Dintre cei 136 de participanți, 36 sunt cursanți internaționali veniți din nu mai puțin de 16 țări: Statele Unite, Japonia, China, Republica Coreea, Germania, Italia, Spania, Grecia, Polonia, Ucraina, Bulgaria, Cehia, Slovenia, Serbia, Belarus și Rusia.
Lor li se alătură 100 de profesori din Republica Moldova, care participă la programul academic organizat de universitatea ieșeană.
Limba română atrage oameni de pe cinci continente
Sub sloganul „Învață limba română la Iași. Descoperă cultura română”, participanții vor urma cursuri intensive susținute de specialiștii Facultății de Litere și vor descoperi istoria, literatura și tradițiile românești.
Programul nu înseamnă doar lecții în sălile de curs.
Studenții și profesorii străini vor vizita cele mai importante obiective ale Iașului, printre care Palatul Culturii, Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu”, Grădina Botanică „Anastasie Fătu”, Muzeul Universității.
În plus, vor participa la seri dedicate gastronomiei și tradițiilor românești, la ateliere culturale și la un târg internațional în care fiecare își va prezenta propria cultură.
Programul include și o excursie la celebrele mănăstiri din Bucovina.
Deschiderea oficială a avut loc în Aula Magna „Mihai Eminescu”, în prezența conducerii universității. „Universitatea noastră îmbină tradiția cu modernitatea, iar acest eveniment reflectă preocuparea constantă a comunității academice de a păstra, promova și dezvolta patrimoniul limbii și civilizației române. Cea de-a 54-a ediție este o dovadă a experienței și a dedicării noastre pentru a oferi participanților un program academic și cultural de înaltă calitate”, a declarat rectorul UAIC, prof. univ. dr. Liviu-George Maha.
Iașul, ambasador al României în lume
În ultimii zece ani, Școala de vară a UAIC a reunit peste 500 de participanți din 45 de țări, confirmând rolul Iașului ca unul dintre cele mai importante centre universitare și culturale din Europa de Est.
La finalul programului, cursanții vor primi certificate oficiale care atestă nivelul de cunoaștere a limbii române și vor putea obține inclusiv cinci credite ECTS.
Prin această ediție-record, Iașul demonstrează încă o dată că este una dintre principalele porți prin care cultura și limba română ajung în lume, atrăgând participanți de pe cinci continente și consolidând prestigiul internațional al Universității „Alexandru Ioan Cuza”. Carmen DEACONU