Laura Albu, preşedintele Romanian Women's Lobby: „Femeilor din România le lipseşte încrederea în sine”

Egalitatea de şanse în România există mai mult pe hârtie, decât în viaţa de zi cu zi, balanţa înclinându-se în defavoarea femeilor, a comunităţilor minoritare, dar şi a persoanelor din mediul rural, deşi mai mult de jumătate din populaţia ţării trăieşte la sat. Laura Albu, preşedintele Romanian Women's Lobby (organizaţie non profit cu sediul în Iaşi, membră a European Women's Lobby, al cărei scop principal este promovarea politicilor europene privind egalitatea de gen), punctează care sunt cele mai mari neajunsuri pe care le trăiesc persoanele din grupuri vulnerabile, vorbind din perspectiva specialistului în sociologie, cu aproape 20 de ani de experienţă în organizaţiile nonprofit, cu accent pus pe implementarea de programe privind egalitatea de şanse şi a celui care a lucrat propriu-zis în comunitate. 

 

- În ultimii ani, se discută din ce în ce mai mult despre importanţa existenţei egalităţii de şanse. Referindu-ne la particularul reprezentat de egalitatea de gen, este femeia egală cu bărbatul, în România?
- Din perspectiva legislaţiei în vigoare atât în plan naţional, cât şi european, pentru că statul nostru este membru al Uniunii Europene, există toate premisele să spunem că femeile din România ar putea şi ar trebui să fie egale cu bărbaţii. Însă, în viaţa de zi cu zi, de cele mai multe ori, acest lucru nu se întâmplă. Cauza nu este întotdeauna faptul că legislaţia este incompletă, ci că persoanele care aplică legea sunt oameni, la rândul lor, şi sunt influenţaţi de context, de mentalitatea colectivă sau personală, de modul în care privesc relaţiile umane ori accesul la resurse. Din păcate, statisticile vin să demonstreze că femeile nu sunt egale cu bărbaţii, iar asta vedem şi în lucrul nostru în comunitate.

De exemplu, dacă ne focalizăm pe capitolul reprezentat de viaţa politică, este foarte simplu că remarcăm că este foarte mic numărul femeilor care ajung în poziţiile de decizie şi de conducere. Acest lucru se întâmplă chiar dacă sunt multe femeile care sunt implicate în politică, însă nu le regăsim şi în Parlament, în consiliile locale, mai ales cele din comune, şi cu atât mai puţin în poziţia de primar. Deşi România este o ţară mare, din perspectiva statelor membre ale Uniunii Europene, există o singură femeie primar la municipiu. În plus, România nu are o cotă, un minim necesar de femei care trebuie să fie în poziţii de conducere sau să fie membre în Parlamentul ţării, cum se întâmplă în alte state dezvoltate din Europa sau SUA. 

- Care credeţi că este cauza lipsei promovării femeii în poziţii de conducere?
- Din punctul meu de vedere, un rol foarte mare în a prezenta acest lucru îl are mass media, pentru că de obicei vedem insuccesele. Avem o viaţa politică în România care, din păcate, nu funcţionează după nişte mecanisme corecte şi din această perspectivă nu ne putem compara cu alte state membre UE, unde legislaţia se aplică şi tot ce înseamnă campanie electorală sau dezvoltarea unei cariere în viaţa politică se face după nişte principii cu adevărat profesioniste. Acolo există programe focalizate pe dezvoltarea politică a femeii, pe leadership, pe empowerment, pe informare.

Ca organizaţii care lucrăm cu femeile, am încercat să le explicăm că tot ceea ce fac ele în viaţa personală şi profesională este un lucru care influenţează întreaga comunitate şi că au mult mai multe poveşti de succes pe care să le spună. Mă gândesc acum la o învăţătoare, o profesoară, o doctoriţă, din mediul rural, care au ajutat pe cei din jurul lor sau la o mamă cu mulţi copii care a reuşit, în ciuda tuturor constrângerilor şi a sărăciei, să îi vadă pe toţi că au terminat o şcoală. Toate acestea sunt exemple concrete a modului în care femeile influenţează comunitatea. De asemenea, din experienţă, pot spune că există mult mai multe femei decât bărbaţi care ştiu cum să administreze veniturile familiei. Eu mă minunez în fiecare zi cum reuşesc femeile să coordoneze un buget atât de mic şi să împartă resursele astfel încât să ajungă pentru toţi membrii familiei. Acest lucru este echivalent cu managementul unui buget sărac al unei comune. Identificarea celor mai bune resurse şi oportunităţi pentru a putea fi acoperite acele minusuri pe care un buget local le are, acestea sunt competenţe pe care o femeie le are.

- Faceţi foarte mult referire la mediul rural, unde din nou se remarcă inegalitatea de şanse...
- Vorbesc foarte mult de partea rurală pentru că, în general, este un aspect neinteresant pentru restul comunităţii, accentul fiind pus foarte mult pe ceea ce se întâmplă la nivel de oraş, de capitală, unde toate poveştile de succes sunt mult mai uşor de atins. Nu trebuie să uităm însă că mai mult de jumătate din populaţia României trăieşte în mediul rural. Consider că pentru a reuşi să aducem femeile mai aproape de statutul de egalitate cu bărbatul, trebuie să ne focalizăm foarte mult pe cele care trăiesc acum în mediul rural.

- În cazul acesta putem spune că inegalitate de şanse există şi între femeile din mediul rural şi cele din mediul urban…
- De-a lungul timpului au existat numeroase proiecte de dezvoltare profesională a femeilor din mediul rural, cum sunt cursurile de îngrijitor la domiciliu, bucătăreasă, babysitter şi altele. Au fost sute, poate mii de participante, însă nu întotdeauna aceste proiecte au fost corelate cu alte programe de dezvoltare locală, privind crearea oportunităţi de angajare. Am întâlnit foarte multe femei de etnie rromă care au participat la cursuri şi discutând cu unele dintre ele, am înţeles că acestea găsesc utilitatea informaţiilor şi competenţe dobândite în familie. Însă, în momentul în care întrebi dacă aceste femei vor putea ocupa vreodată o poziţie într-o instituţie, remarci handicapul pe care îl au doar pentru că sunt de etnie rromă. Toate poveştile pe care oamenii le creează în jurul unor minorităţi, le împiedică pe aceste femei să aibă acces egal pe piaţa muncii. Au urmat acelaşi curs, au dobândit aceleaşi competenţe şi informaţii, au dat acelaşi examen, au aceleaşi note ca celelalte femei care au participat, însă doar pentru că sunt de etnie rromă îşi găsesc foarte greu un loc de muncă.

- Avem exemple de femei care şi-au depăşit condiţiile. Ce credeţi că le împiedică pe alte femei să facă la fel?
- Cele mai multe femei nu ştiu cât sunt de puternice, că au resurse interioare şi că sunt capabile de mult mai mult. În general, femeilor din România le lipseşte încrederea în sine, în propriile forţe. De exemplu, atunci când lucrăm în grup, cel mai uşor este ca fiecare femeie să spună care sunt calităţile celorlalte participante, decât care sunt propriile atuuri. Nu comunitatea e cea care blochează, ci foarte multe doamne se auto-blochează. Este vorba despre percepţia personală, pentru că ni s-a spus aceeaşi poveste de mii de ani – că valoare noastră nu este aceeaşi cu cea a bărbaţilor.

O femeie îşi pune foarte multe piedici – Nu ştiu dacă pot să fac acest lucru, dacă sunt de valoare, nu ştiu ce va spune restul lumii! Ce ar spune soţul meu? Ce s-ar întâmpla la nivel de familie? Când să am timp să am un serviciu, dacă am toate sarcinile mele, individuale, în familie? Astfel, ajungem la balansul dintre viaţa profesională şi cea de familie şi ne uităm la faptul că majoritatea sarcinilor familiale sunt preluate de femeie, fără a încerca măcar să delege o parte dintre acestea partenerului ori celorlalţi membri ai familiei. Am întrebat de multe ori bărbaţii din spaţiul rural de ce ei fac parte dintr-o asociaţie, iar soţia nu. Răspunsul era acelaşi – pentru că ea nu are timp. De ce el are timp, iar femeia nu, este din nou o problemă. Cum se împart sarcinile astfel încât soţul poate fi membru în asociaţii profesionale, în partide politice, să iasă cu prietenii sau să joace fotbal, de exemplu, iar soţia nu are timp liber?

Citește și Georgiana Antoce: „Aş spune că psihoterapia este o traducere a cuvântului DRAGOSTE”

„Modelele pe care le regăsim în jurul nostru nu sunt unele care ar duce la o dezvoltare corectă, armonioasă” – Laura Albu, preşedintele Romanian Women's Lobby

- Care sunt şansele copiilor, ale fetiţelor, de a avea exemple demne de urmat?
- Din păcate, modul în care le vedem pe femei, pe cele care sunt promovate în viaţa publică, aceste stereotipuri sunt cumplite pentru imaginea de sine a fetiţelor, a tinerelor şi a evoluţiei lor ulterioare. Vorbim despre acea imagine a fetei ideale, perfecte, a unei femei dezbrăcate, frumoase, stupide, care are acces la resurse prin intermediul unor prieteni, iubiţi sau a unor părinţi bogaţi. Toate aceste stereotipuri le învaţă pe tinere că tot ce trebuie să facă este să lucreze asupra modului în care arată. Din păcate, acest lucru are efecte dezastruoase inclusiv asupra sănătăţii, pentru că sunt gândurile proprii şi presiunea societăţii, a grupului de prieteni. Modelele pe care le regăsim în jurul nostru nu sunt unele care ar duce la o dezvoltare corectă, armonioasă.

Dacă ne uităm la alte state din UE sau SUA, vedem şi exemple de femei puternice, inteligente, profesioniste, în toate punctele cheie ale vieţii politice şi ale celei profesionale, care au o carieră, care s-au dezvoltat adecvat. La noi, aceste exemple lipsesc. Poate sunt în revistele de femei, dar cine sunt persoanele care le citesc poveştile? Bărbaţii clar nu! Practic, oricum percepţia nu se schimbă pentru că noi citim despre noi, într-o revistă pentru noi şi doar noi ştim despre asta.

- Din modul în care vorbiţi despre aceste aspecte, se remarcă pasiunea pentru ceea ce faceţi. Cum aţi ales această luptă?
- Şi eu m-am întrebat asta! Nu ştiu! Am fost dintotdeauna pasionată de ceea ce înseamnă lucrul în comunitate. Am abandonat Facultatea de Calculatoare în anul III, optând pentru cea de Sociologie, pe vremea când nici nu se prea ştia ce înseamnă această specializare.

- Cum a primit familia dumneavoastră această decizie?
- O vară întreagă nu a vorbit nimeni cu mine! Însă, mi-am spus Dacă am cel puţin un obiect pentru care îmi doresc să rămân sau un profesor de la care să înţeleg ce îmi transmite, termin facultatea! Le-am luat pe fiecare în parte, iar concluzia a fost Nu! S-a întâmplat ca în aceeaşi perioadă să renunţe şi fratele meu la Mecanică, tot în favoarea Sociologiei. În timp ce îl ajutam cu recuperările, mi-am dat seama că spre acest domeniu vreau şi eu să mă îndrept! Astfel, amândoi am abandonat facultatea în acelaşi timp şi am intrat la Sociologie, fiind colegi timp de cinci ani. Dacă nu faci ceva în care să crezi şi nu e ceva pentru tine, înseamnă să te minţi. Cel mai bine este să descoperi acest lucru cât mai devreme în viaţă. Nu contează diploma, ci doar să faci ceea ce te pasionează! Toată viaţa mea am lucrat în sectorul nonprofit, chiar dacă uneori nu aveam niciun venit, însă, am continuat pentru că simţeam că fac ceva să schimb în bine viaţa celorlalţi.

A consemnat Andreea IGNEA

„Am învăţat multe în cei aproape 20 de ani de lucru în sectorul nonprofit, inclusiv faptul că nu poţi face un bine dacă omul din faţa ta nu îşi doreşte asta. În plus, ceea ce tu consideri că poate fi un bine, e posibil altcineva să îl perceapă cu totul altfel. Dacă cel puţin pentru un om dintr-o comunitate în care am lucrat s-a schimbat viaţa în bine, e suficient pentru mine Câţi dintre noi putem spune că ne-am schimbat propria viaţă în bine, nu mai spun de a celorlalţi?” - Laura Albu, preşedintele Romanian Women's Lobby

Citește și Amintiri din preajma morţii FOTO / VIDEO