Tradiția stranie a monedelor înfipte în trunchi, păstrată de secole în pădurile din Scoția și Țara Galilor

În inima pădurilor umede din Scoția, printre mușchi și tăceri adânci, există copaci cu scoarța plină de metal. Nu este vorba de specii rare, ci de trunchiuri în care, de-a lungul anilor, oamenii au înfipt sute – uneori mii – de monede. Nu pentru noroc la bani, nu pentru glumă, ci dintr-o credință veche de când lumea: aceea că boala și suferința pot fi lăsate în urmă, în schimbul unui gest simplu.

Tradiția are rădăcini precreștine și își are originile în credințele celților. Pentru aceștia, copacii nu erau doar plante, ci locuri sacre, în care sălășluiau spirite sau zei protectori. În fața acestor spirite, oamenii aduceau odinioară panglici, bucăți de pânză, fructe, vin, flori. Ofrandele simbolice au fost, în timp, înlocuite de monede – obiecte mai durabile, mai prețioase și, poate, mai convingătoare în fața invizibilului.

Gestul e simplu: o monedă se înfige într-un trunchi, uneori cu mâna, alteori cu o piatră, și se lasă acolo. Se spune că, odată cu ea, se transmite și o dorință – mai ales de vindecare. În zonele din nordul Angliei sau din Highlandul scoțian, tradiția e încă vie, iar localnicii știu exact care sunt copacii „binecuvântați”. În jurul lor s-au născut legende cu zâne, cu păduri care șoptesc, cu boli care dispar peste noapte.

O regulă nescrisă, dar clar înțeleasă: moneda nu trebuie scoasă niciodată. Cel care o ia riscă să preia nu doar dorința, ci și boala lăsată acolo. Uneori, copacii aceștia arată ca niște sculpturi bizare – trunchiuri încrustate cu ani întregi de suferințe mute și speranțe nerostite.

Unul dintre cei mai cunoscuți „copaci ai dorințelor” se află pe insula Isle Maree, în Scoția. Legenda îl leagă de Sfântul Maelrubha, un pustnic irlandez din secolul al VII-lea, despre care se spune că avea darul tămăduirii. Copacul atrage vizitatori din toate colțurile lumii. Inclusiv Regina Victoria a trecut pe acolo, în 1877, și a menționat în jurnalul ei uimirea de a vedea atâtea monede înfipte în scoarță, ca un coif strălucitor.

Descoperirea, într-un alt trunchi, a unei monede din secolul al XIV-lea arată că practica ar putea fi și mai veche decât ne închipuim. Unii cercetători sugerează chiar că acest obicei ar fi putut inspira împodobirea bradului de Crăciun – având în vedere că și celții decorau coniferele sacre cu obiecte strălucitoare, simboluri ale vieții, speranței și protecției în fața iernii.

Astăzi, când medicina modernă a luat locul ritualurilor, iar pădurile nu mai par la fel de magice, copacii cu monede continuă să strângă povești. Turiștii vin, înfig monede, fac o poză și pleacă. Dar pentru unii – mai ales pentru cei care caută vindecare, liniște sau o formă tăcută de rugăciune – gestul rămâne viu.

E poate un mod de a spune: n-am uitat că suntem, la urmă urmei, tot niște copii în fața unei păduri care ne ascultă.

Tania DAMIAN