HOROSCOPUL ZILEI
BERBEC
Vă amintiți ultimele dezamăgiri pe care le-ați trăit din cauza persoanei iubite și nu acceptați o propunere extrem de atrăgătoare. Poate aveți parteneri și protectori prea înțelegători!
TAUR
Nu mai aveți încredere în cei care și-au declarat permanent bunele intenții, dar v-au înșelat cu prima ocazie. Sunteți mult prea realist, pentru a mai crede că s-au schimbat în bine.
GEMENI
Cu toate că sunteți, mai mult sau mai puțin, independent din punct de vedere financiar, trebuie încă să mai apelați la serviciile costisitoare ale unor specialiști. Întălnire foarte târzie!
RAC
Răspundeți negativ din diplomație la întrebările rudelor apropiate. Le mințiți cu bună știință, crezând că veți avea mai multă liniște. Persoana iubită se simte neglijată și vă apostrofează în public.
LEU
Sunteți acuzat de sentimentalism, numai pentru că vă manifestați mai altruist decât până acum. Cei mai apropiați colaboratori vă sunt totuși recunoscători și vă încurajează și azi.
FECIOARA
Vă recâștigați independența financiară, dar nu sunteți nici acum mulțumit de destinul dv. (în primul rând pentru că sunteți despărțit de ceva vreme de persoana iubită sau admirată).
BALANȚĂ
Nu vă manifestați agresivitatea decât față de cei care vă mint sau se poartă cu dv. ca și cum sunteți vinovat de ceva ieșit din comun. Vă manifestați nemulțumirea prin "sancțiuni" diverse.
SCORPION
După o perioadă îndelungată, astăzi sunteți dispus să-i ascultați pe membrii familiei care doreau să se dezvinovățească. Îi scuzați, dar nu aprobați redobândirea "drepturilor" acestora.
SĂGETĂTOR
Cei tineri devin infideli, iar nativii mai în vârstă se mulțumesc să viseze la aventuri galante. Oricum, relațiile cu persoanele de sex opus sunt în primejdie, mai ales seara și noaptea.
CAPRICORN
Doleanțele dv. sunt cam exagerate, fie că este vorba de serviciu, fie că vă doriți un alt standard de viață. Sunteți trezit la realitate de rude, care se decid să vă ceară bani și mai mulți.
VĂRSĂTOR
Programul dv. este dat peste cap de o întălnire și uitați să vă anunțați partenerul că întârziați la cină. Seara, vi se cere de către familie să vă explicați starea evidentă de reverie.
PEȘTI
Vi se pare că rudele și prietenii vă ascund cea mai mare parte a părerilor și activității lor profesionale. Datorită sensibilității exagerate din ultima perioadă, îi judecați greșit.
Subiecte asemanatoare
Horoscopul zilei de joi, 20 august 2026
Horoscopul zilei de miercuri, 19 august 2026
Horoscopul zilei de marți, 18 august 2026
Horoscopul zilei de luni, 17 august 2026
Horoscopul zilei de duminică, 16 august 2026
Horoscopul zilei de sâmbătă, 15 august 2026
Horoscopul zilei de vineri, 14 august 2026
Horoscopul zilei de joi, 13 august 2026
Horoscopul zilei de miercuri, 12 august 2026
Horoscopul zilei de marți, 11 august 2026
Horoscopul zilei de luni, 10 august 2026
România, ultima din UE la cheltuielile pentru educație
Un nou tratament pentru obezitate. Cum diferă TOFA de Ozempic și Mounjaro
Iașul are și el un „Nea Mihai”. Omul care gătește de un sfert de veac pe Cuza Vodă
Fine dining la Iași: restaurantele unde masa devine experiență
Iașul bate Clujul la curse Uber. Vârful este la ora 22.00
Tramvaie oprite în centrul Iașului. Ce trasee se schimbă în weekend
Poșta Română taie din costuri la Iași. Oficiul central caută chiriași
A murit Ileana Cotrubaș, soprana care a cântat cu Pavarotti
Zece gustări pe care copiii le pot mânca în pauză
COMUNICAT DE PRESĂ privind încheierea proiectului de investiții cu titlul: „ Școli verzi- Modernizarea clădirii Colegiului Național Garabet Ibrăileanu, Extinderea clădirii Colegiului Național Mihai Eminescu, Extinderea Clădirii Liceului Teoretic Miron Cost
Școala începe mai devreme, dar fără catalog, la Hașdeu
Cât teren agricol a înghițit extinderea Iașului în zece ani
Consolidarea competitivității STONE WORKS SRL prin măsuri de dezvoltare durabilă și economie circulară
Clasa I începe cu o factură de câteva mii de lei
Iașul caută 200 de șoferi. De ce rămân posturile neocupate
GrapheneOS ajunge pe telefoane Motorola și schimbă regulile jocului
Bancul Zilei
Profesorii din Iași resping categoric noua lege a salarizării propusă de Ministerul Muncii
Pacient la Infecțioase. Despre medici, omenie și speranță
Statul susține că are bani, dar că... nu găsește timp pentru plata Tezaurelor Umane Vii!
Iașul are o problemă uriașă: peste 225.000 de persoane neasigurate! Ce se schimbă din septembrie
Alertă pentru agricultură. Seceta lovește puternic culturile din Moldova
Se deschide drumul spre Pașcani! Centura Bacăului, racordată la noua autostradă
CJ Iași vrea să cumpere Vama Veche pentru Biblioteca „Gheorghe Asachi”!
ACS USV Iași, la 90 de minute de grupele Cupei României
Doina Carpaților duce Iașul la marele festival de folclor din Elveția
Un ieșean a rezolvat o problemă matematică veche de 60 de ani!
Un nou drum între Moldova și Transilvania! Ruta taie 92 de kilometri și deschide o nouă poartă peste munți
BNR anunță revenirea planului pentru euro. România nu trece niciun criteriu!
Grindeanu promite „revoluția” administrației dacă ajunge premier: localitățile mici ar putea fi comasate
Statul oferă sprijin femeilor singure care vor să aibă copii
Primele benzinării de pe Autostrada Moldovei!
Începe școala: 9 din 10 români spun că rechizitele, hainele și ghiozdanele îi lovesc puternic la buzunar
Mugur Isărescu: „Cursul euro este mai flexibil”
David Popovici, în istoria înotului! Tripla-dublă fabuloasă la Paris: nimeni nu a mai reușit așa ceva!
Cu gândul la Jocurile Olimpice! Andreea Verdeş continuă lupta pentru a-şi împlini visul
Rețeta zilei -- Plăcintă cu brânză și struguri
Alarmă pentru dinții copiilor! CMSR cere lecții obligatorii de prevenție în licee
Alarmă la Finanțe! Datoria României sare de 1.194 de miliarde de lei și trece de 61% din PIB
Surpriză uriașă în sănătatea ieșeană! Spitalul de Recuperare, peste aproape 400 de unități din România
UMB forțează deschiderea autostrăzii de la Adjud la Bacău
Postul cu apă, taina prin care trupul se reface
Criza energetică se adâncește. Fabricile mari pot rămâne fără energie în orele de vârf
Turismul intră pe minus. Iașul pierde vizitatori în 2026
Salariile au crescut în România, dar cifrele ascund o realitate dură
Iașul are o problemă uriașă: peste 225.000 de persoane neasigurate! Ce se schimbă din septembrie
Alertă pentru agricultură. Seceta lovește puternic culturile din Moldova
Se deschide drumul spre Pașcani! Centura Bacăului, racordată la noua autostradă
Plan spectaculos pentru Iași: monorail de 7,5 kilometri, cu tuneluri sub Copou și legătură directă la Aeroport
Nicușor Dan a promulgat legile-cheie din PNRR. Codul Urbanismului intră în vigoare
Lifestyle
Școala începe mai devreme, dar fără catalog, la Hașdeu
Momentul începutului de an școlar. Ochelari de vedere care susțin confortul vizual al elevilor
Ce faci în Iași în weekendul 21–23 august. Orașul iese la distracție
Horoscopul zilei de vineri, 21 august 2026
Cum pregătești solarul toamna pentru culturile de sezon rece
Rețeta zilei -- Tocană de ardei copți
Timp liber
Întreținerea aspiratorului, pas cu pas, pentru o durată mai lungă
Asemănări și deosebiri între sloturi și pariuri la cazino online
Battle Royale nu mai este o modă și a devenit un mod în care prietenii își petrec timpul împreună
De ce inteligența emoțională este cheia leadership-ului eficient
Efectul terenului propriu: De ce statisticile favorizează echipele care joacă în fața propriilor suporteri