INCHIDE

Taina vieții Sfântului Cuvios Nectarie Protopsaltul și drumul său prin încercări și rugăciune

Taina vieții Sfântului Cuvios Nectarie Protopsaltul și drumul său prin încercări și rugăciune



Calendarul ortodox din 18 noiembrie îl pomenește pe Sfântul Cuvios Nectarie Protopsaltul, monah român din Huși, cunoscut pentru cântarea psaltică, smerenie și viața sa aspră din Sfântul Munte Athos.




Viața Sfântului Nectarie Protopsaltul adună laolaltă copilăria petrecută în Moldova, anii de formare în cântarea bisericească, perioada de nevoință în mănăstiri și încercările trăite la Athos. A fost un om retras, dar glasul lui era căutat de mulți, mai ales la slujbele importante.




Primii pași spre o viață dedicată credinței


Sfântul Nectarie s-a născut în 1804, la Huși, primind la botez numele Nicolae. Părinții săi, Vasile și Joița Crețu, au avut opt copii. Doi dintre băieți au intrat în monahism la Mănăstirea Neamț, iar trei dintre fete au devenit călugărițe la Mănăstirea Văratec.


După ce și-a pierdut părinții, Nicolae a rămas în grija fratelui său, schimonahul Atanasie, care fusese ucenic opt ani la Sfântul Cuvios Gheorghe, la Mănăstirea Cernica. Îndrumarea fratelui său l-a ajutat mult pe tânărul Nicolae.


La sfatul lui Atanasie, Nicolae a mers la Iași, la Mănăstirea Golia, unde a învățat cântarea psaltică la școala arhiereului grec Grigorie Efesiu. Aici s-a remarcat rapid și a ajuns printre cei mai buni psalți ai școlii. Mai târziu, l-a urmat pe Atanasie la Mănăstirea Neamț, unde a intrat ca frate începător.


După o perioadă de încercare, a fost tuns în schima mică și a primit numele Nectarie. În mănăstire a fost rânduit canonarh și psalt la strană. Deși era apreciat pentru vocea sa, a rămas smerit și nu a dorit să fie în prim-plan.




Un drum plin de încercări și decizii neașteptate


Starețul de la Neamț, văzându-i smerenia, a vrut să-l hirotonească diacon. Sfântul Nectarie nu s-a considerat vrednic de această cinste. Ca să evite insistențele, a luat binecuvântare și a plecat cu fratele său la Mănăstirea Ciolanu, în județul Buzău.


După doi ani, s-a confruntat cu aceeași propunere și acolo. Din același motiv, Nectarie și Atanasie au mers la Mănăstirea Căldărușani, lângă București. Aici, Sfântul Nectarie a primit schima mare.


Cei doi frați au trăit o vreme la Schitul Cocioc, într-un loc retras. Tot aici viețuia și Sfântul Cuvios Macarie, un mare dascăl de psaltichie românească, de la care au primit sfaturi duhovnicești și învățătură despre cântarea bisericească.


În 1835, Nectarie și Atanasie au pornit spre Sfântul Munte Athos. La început au stat la Schitul Buna Vestire, aflat pe teritoriul Mănăstirii Xenofont. Un an mai târziu, au mers în pelerinaj la Ierusalim, unde au rămas șase ani.




Un moment de cumpănă la Athos


În 1842, cei doi frați s-au întors la Athos și s-au stabilit la Schitul Sfânta Ana, pe teritoriul Mănăstirii Marea Lavră. Aici existau mai multe chilii românești, unde viețuiau monahi isihaști. Sfântul Nectarie a învățat să sculpteze cruciulițe, pentru a-și câștiga traiul și a-și plăti datoriile către mănăstire.


Vocea lui a devenit cunoscută în Athos, iar multe mănăstiri îl chemau să cânte la slujbele mari. Cei care îl ascultau îl comparau cu Sfântul Ioan Cucuzel. La un astfel de hram, după slujbă, a fost invitat la masă împreună cu un cântăreț bisericesc venit din afara Sfântului Munte.


În timpul agapei, psaltul grec a cântat o melodie, iar Sfântul Nectarie a fost rugat să o noteze și apoi să o cânte după notițele sale. Cuviosul a reprodus cântarea cu mare exactitate, spre uimirea celor prezenți. Se spune că psaltul grec, cuprins de invidie, i-a întins un pahar de vin cu otravă.


O rugăciune spusă din suflet


După ce a băut vinul, Sfântul Nectarie s-a simțit rău. I-a spus fratelui său ce s-a întâmplat, iar Atanasie a luat candela de la icoana Maicii Domnului Portărița și i-a dat să bea din untdelemnul candelei.


În acel moment, Cuviosul s-a rugat cu durere: „Preasfântă Fecioară, izbăvește-mă! M-au otrăvit!”. Relatarea spune că Maica Domnului i-a dăruit îndată vindecare. După această întâmplare, Sfântul Nectarie nu a mai participat la hramurile mănăstirilor la care era chemat.




O viață de liniște și muncă la Prodromu


În jurul anului 1854, Sfântul Nectarie și fratele său l-au urmat pe Cuviosul Nifon Ionescu, cel care a ridicat Schitul românesc Prodromu. În schit, Nectarie era mereu primul la biserică. Cânta cu multă evlavie, iar oamenii veneau să-l asculte la slujbe.


Chiar dacă era lăudat pentru glasul său, nu căuta atenția celor din jur. Stătea adesea cu privirea plecată și se ruga în tăcere. Uneori era văzut în strană plângând, adâncit în rugăciune.


La muncă, ieșea primul și căra pietre pentru construcția schitului. Le punea pe samar sau pe tărgi, iar frații mai tineri, văzându-l, se străduiau și ei să muncească mai mult. După muncă, prefera liniștea chiliei, fără discuții inutile.


Nu ridica ochii fără rost, nu vorbea mult și nu deranja pe nimeni. Dacă cineva începea discuții de prisos, găsea un pretext să se retragă la chilie. Prin această purtare, a câștigat respectul tuturor din schit.




Ultimele zile și un sfârșit plin de liniște


După sfințirea bisericii mari a Schitului Prodromu, Sfântul Nectarie s-a retras la mai multă liniște. A locuit la Chilia Sfântul Mina din Pustia Viglei, împreună cu fratele său. După moartea lui Atanasie, s-a stabilit într-un loc retras, aproape de mare.


În 1896, a trecut printr-o încercare grea. Coborând la mare să spele un prosop, s-a împiedicat și a căzut între pietre. A rămas rănit o noapte întreagă, sub ploaie și vânt.


A doua zi a fost găsit de părinți, care l-au dus pe un catâr la bolnița schitului. A fost îngrijit acolo trei luni, până și-a revenit. Sfântul Nectarie Protopsaltul a trecut la cele veșnice în 18 noiembrie 1899.


Viața lui a rămas legată de cântarea psaltică, de rugăciune și de smerenie. În tradiția bisericească este pomenit ca un monah care a unit glasul frumos cu osteneala tăcută și grija de a nu supăra pe nimeni.




O zi cu multe nume de pomenit


Calendarul ortodox din 18 noiembrie îi pomenește și pe alți sfinți mucenici. Printre aceștia se află Sfântul Mucenic Platon, născut în orașul Ancira, astăzi Ankara, din Galatia, Asia Mică. El a crescut într-o familie creștină și a învățat de mic Sfânta Scriptură.


Sfântul Platon a fost prins propovăduind pe Mântuitorul Iisus Hristos și a fost dus înaintea judecătorului Agripin. I s-a cerut să jertfească idolilor, dar a refuzat. După chinuri, a primit moarte mucenicească pentru credința sa.


Tot pe 18 noiembrie este pomenit și Sfântul Mucenic Roman diaconul. Era din Palestina și slujea ca diacon la biserica din Cezareea. În timpul persecuției împăratului Dioclețian, se afla în Antiohia Siriei, unde propovăduia credința în Hristos.



  • Sfântul Cuvios Nectarie Protopsaltul

  • Sfântul Mucenic Platon

  • Sfântul Mucenic Roman diaconul

  • Sfântul Mucenic Zaheu diaconul

  • Sfântul Mucenic Alfeu




O zi care ne amintește de răbdare și credință


Pomenirea din 18 noiembrie aduce în atenție oameni foarte diferiți, dar uniți prin aceeași credință. Sfântul Nectarie Protopsaltul este amintit pentru smerenie, cântare și răbdare, iar sfinții mucenici Platon, Roman, Zaheu și Alfeu sunt pomeniți pentru statornicia lor în fața prigoanei.


Imaginea Sfântului Nectarie rămâne cea a monahului care putea impresiona prin glas, dar a ales liniștea și ascultarea. A cântat la strană, a muncit la ridicarea schitului și a trăit retras, fără să caute laude. Pentru credincioși, ziua de 18 noiembrie este o chemare la răbdare, simplitate și rugăciune.


„Sfinte Nectarie, chemând în inimă cu înţelegere numele Domnului, te-ai luminat şi te-ai sfinţit în liniştea din pustie. Glasul tău a bucurat plinătatea Bisericii, iar prin osteneala ta moștenire sfântă ne-ai dat, prin care te cinstim, Cuvioase, și cerem a ta rugăciune.”


„A Prodromului privighetoare care mângâie întregul Athos, că Hristos ți-a dăruit glasul îngeresc, te-ai ostenit cărând pietre cu mâinile, ca să zideşti lăcaş sfinţit celor de un neam, iar cu darul tău să-l luminezi prin cerești cântări; de aceea te cinstim, Sfinte Nectarie.”


„Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.”