Ziua în care Sfântul Apostol Filip a lăsat o amprentă adâncă în credința ortodoxă

Pe 14 noiembrie, Calendarul Ortodox îl pomenește pe Sfântul Apostol Filip, unul dintre cei 12 Apostoli, alături de Sfântul Grigorie Palama, arhiepiscopul Tesalonicului, și de Sfinții Cuvioși Palamiți.

Data de 14 noiembrie are o semnificație aparte pentru credincioșii ortodocși. Sunt pomeniți sfinți care, deși au trăit în vremuri diferite, au rămas uniți prin credință, rugăciune și jertfă. Pentru Sfântul Apostol Filip, această zi amintește de curajul său, iar pentru ceilalți sfinți, de puterea rugăciunii și a vieții duhovnicești.

Tot pe 14 noiembrie, credincioșii marchează Lăsatul secului pentru Postul Nașterii Domnului, moment de pregătire sufletească înainte de post.

• Sfântul Apostol Filip, unul dintre cei 12 Apostoli ai Mântuitorului.




• Sfântul Grigorie Palama, arhiepiscopul Tesalonicului și apărător al isihasmului.




• Sfinții Cuvioși Palamiți, familia Sfântului Grigorie Palama, cunoscuți pentru viața lor de rugăciune.

Un drum care începe la Betsaida

Sfântul Apostol Filip s-a născut în Betsaida Galileei, același oraș din care proveneau și Apostolii Petru și Andrei. A fost chemat la apostolat la scurt timp după aceștia, dar și după Iacob și Ioan, fiii lui Zevedei.

Filip era căsătorit și avea patru fiice. Acestea s-au remarcat prin credință și propovăduire, fiind exemple pentru femeile creștine din primele veacuri.

După Cincizecime, Apostolul Filip a primit darul Duhului Sfânt și a început să propovăduiască Evanghelia, săvârșind minuni, printre care și învierea copilului unei femei din Galileea.

Potrivit unor cercetări recente, Apostolul Filip l-a însoțit pe Sfântul Andrei în misiunea din Scythia, pe teritoriul Dobrogei de astăzi. Astfel, ziua aceasta are o semnificație specială și pentru credincioșii români.

Ulterior, Filip a ajuns în Grecia, unde a vindecat mulți bolnavi, apoi a mers în Parția, la regina Candace din Etiopia, în Arabia, la Azot și în Ierapoli din Siria.

Ultimele încercări și o credință neclintită

În Ierapoli, Apostolul Filip a făcut alte minuni, printre care învierea tânărului Teofil, fapt care l-a convins pe conducătorul orașului de puterea credinței sale.

După ce a ridicat o biserică și l-a numit episcop pe Ir, Filip a mers spre Lida și Misia, unde s-a întâlnit cu Apostolul Bartolomeu și cu sora sa, Mariam.

Cei trei au propovăduit împreună, apoi s-au întors în Ierapoli. Acolo au vindecat-o pe Nicanora, soția guvernatorului, mușcată de un șarpe.

Prin rugăciune, au ucis și o viperă, considerată de păgâni drept zeiță. Din acest motiv, au fost prinși și condamnați la moarte prin răstignire.

Apostolul Filip a fost spânzurat cu capul în jos deasupra ușii templului unde fusese vipera. În timpul execuției, un cutremur a speriat mulțimea, care a încercat să-i dezlege, însă Filip trecuse deja la Domnul.

O moștenire care merge mai departe

Trupul său a fost îngropat de Bartolomeu, care a botezat pe cei ce au crezut, iar Mariam a continuat să propovăduiască și să boteze mulți oameni înainte de a-și încheia viața în pace.

Apostole Sfinte Filip, roagă pe Milostivul Dumnezeu să dăruiască iertare de greșeli sufletelor noastre.

Un tânăr dintr-o familie cu totul aparte

Grigorie Palama s-a născut în 1296, într-o familie cu mare evlavie. Tatăl său, Constanțiu, era sfetnic al împăratului Andronic al II-lea și pedagog al nepotului acestuia.

După moartea tatălui, Grigorie a primit o educație aleasă, iar apropierea de monahii de la Athos i-a schimbat viața. Primul său povățuitor în rugăciune a fost Sfântul Teolipt, viitorul mitropolit al Filadelfiei.

În 1317, Grigorie a plecat la Muntele Athos cu frații săi. Lângă mănăstirea Vatoped, sub îndrumarea Sfântului Nicodim, a dus o viață aspră, cu post și rugăciune neîncetată.

Se ruga mereu către Maica Domnului, iar după trei ani s-a stabilit în Marea Lavră a Sfântului Atanasie, unde și-a continuat nevoința.

Un apărător al rugăciunii inimii

După ce a fost hirotonit preot la Tesalonic, în 1326, Grigorie Palama s-a retras pe muntele de lângă Veria, unde a adunat în jurul său mai mulți călugări. Cinci zile pe săptămână trăia în liniște, iar sâmbăta și duminica slujea și dădea sfaturi duhovnicești monahilor.

În acea perioadă a început să scrie despre viața Maicii Domnului și despre părinții athoniți. Prin rugăciune neîncetată, a trăit o apropiere de Dumnezeu, iar uneori, fața i se lumina în timpul slujbelor.

În 1334, Varlaam din Calabria și Achindin au început să critice monahismul și învățătura despre energiile dumnezeiești necreate. Grigorie Palama a apărat învățătura Bisericii, scriind tratate despre rugăciunea minții și harul necreat. Sinodul din 1341 a susținut această învățătură și l-a condamnat pe Varlaam.

Luminător al dreptei credințe, sprijinul Bisericii și învățătorule, podoaba monahilor, apărătorule cel nebiruit al teologilor; făcătorule de minuni, Grigorie, lauda Tesalonicului, propovăduitorule al harului, roagă-te pururea să se mântuiască sufletele noastre.

O încercare care schimbă totul

În 1343, Grigorie Palama a fost acuzat pe nedrept și închis. După patru ani, a fost reabilitat, iar Sinodul din 1351 a hotărât că isihasmul este dogmă a Bisericii Ortodoxe, condamnând învățăturile lui Varlaam și Achindin.

Deși fusese ales arhiepiscop al Tesalonicului în 1347, a ajuns efectiv acolo abia în 1352. Doi ani mai târziu, a fost luat prizonier de turci, dar chiar și în captivitate a vorbit despre Hristos musulmanilor. După eliberare, s-a întors în eparhia sa, unde a continuat să slujească și să vindece pe cei bolnavi.

Înainte să moară, a avut o vedenie cu Sfântul Ioan Gură de Aur, iar la 14 noiembrie 1359, Grigorie Palama a trecut la Domnul. După nouă ani, a fost canonizat.

O familie care a ales calea credinței

Împreună cu Grigorie Palama, Biserica îi cinstește și pe membrii familiei sale, cunoscuți ca Sfinții Cuvioși Palamiți. Tatăl său, Constanțiu, a fost senator și un mare isihast, iar înainte de moarte a intrat în monahism.

După moartea tatălui, întreaga familie a urmat viața monahală. Grigorie a mers la Athos cu frații săi, iar mama și surorile au devenit și ele monahii. Sfintele surori au dus o viață de rugăciune și ascultare, iar Grigorie a fost impresionat de credința lor.

Epiharis, una dintre surorile sale, și-a prevăzut sfârșitul vieții și le-a spus fraților săi despre încercările ce urmau să vină.

Kalloni cea cu buni copii și Constanțiu cel cu cuget bun, mare nevoitorule și văzătorule de Dumnezeu, Ierarhe, Epiharis mireasa lui Hristos, cuvioasa Teodota cea înțeleaptă, Teodosie și Macarie sfințite, vă cântăm nevoințele voastre. Slavă Celui ce v-a încununat pe voi. Slavă Celui ce v-a strălucit vouă lumina cea necreată și pururea fiitoare a îndumnezeirii!

O zi care aduce împreună trei chipuri de sfințenie

Pe 14 noiembrie, credincioșii ortodocși regăsesc în calendar trei modele de sfințenie: apostolatul, teologia și viața de familie trăită în credință. Filip rămâne exemplul propovăduirii până la jertfă, Grigorie Palama este cunoscut pentru apărarea rugăciunii isihaste, iar familia Palama oferă un model de familie creștină unită prin rugăciune și nevoință.

Pentru credincioși, această zi nu este doar o amintire istorică, ci și un îndemn la pregătire sufletească, mai ales la începutul Postului Nașterii Domnului.