INCHIDE

Trei destine aparte din Calendar Ortodox 17 noiembrie și poveștile care inspiră

Trei destine aparte din Calendar Ortodox 17 noiembrie și poveștile care inspiră

Calendarul ortodox din 17 noiembrie îi pomenește pe Sfântul Ierarh Grigorie Taumaturgul, pe Sfântul Ierarh Ghenadie, Patriarhul Constantinopolului, și pe Sfântul Cuvios Lazăr Zugravul.

Ziua de 17 noiembrie aduce în atenția credincioșilor trei nume importante din istoria Bisericii, fiecare legat de o perioadă diferită și de provocări aparte. Unul a rămas cunoscut pentru minunile săvârșite, altul pentru grija față de rânduiala bisericească, iar al treilea pentru încercările prin care a trecut în timpul iconoclasmului.

Primii pași ai unui destin ieșit din comun

Sfântul Ierarh Grigorie Taumaturgul s-a născut în Neocezareea Pontului, aproape de Armenia, într-o familie înstărită. A trăit în vremea împăratului Aurelian, între anii 270 și 275. După moartea tatălui, pe când avea 14 ani, mama sa s-a ocupat de educația lui.

Grigorie a fost trimis la profesori apreciați, unde a învățat limba latină și arta oratoriei. Mai târziu, la Alexandria, el și fratele său Atinodor au fost ucenicii lui Origen timp de trei ani. Tot acolo, Grigorie a studiat și medicina, ceea ce arată cât de temeinică a fost formarea sa.

După convertirea la creștinism și botez, Grigorie s-a retras într-un loc izolat. Nu a stat mult departe de oameni, pentru că, datorită calităților sale, a fost ales și hirotonit episcop al Neocezareei. De aici începe cea mai cunoscută parte a vieții sale bisericești.

În timpul persecuțiilor împotriva creștinilor declanșate de împăratul Deciu, între anii 250 și 253, Sfântul Grigorie i-a îndemnat pe creștini să se ascundă. Scopul era ca nimeni să nu fie forțat, de frica chinurilor, să renunțe la credință. Pentru viața sa curată și credința puternică, a primit harul de a face minuni, de aici și numele de Taumaturgul.

Un final plin de semnificație

Nu se știe exact anul morții sale, fiind menționați anii 270 sau 271. Pe patul de moarte, Sfântul Grigorie a rostit aceste cuvinte: „Slavă lui Dumnezeu, că numai şaptesprezece creştini am aflat când am venit aici episcop, iar acum, când merg la Domnul, atâţia necredincioşi rămân, câţi credincioşi am aflat întâi!”.

Troparul, glas 8:

Întru rugăciuni priveghind, la lucrările minunilor răbdând, asemenea numire cu îndreptările ai câştigat. Ci, te roagă lui Hristos Dumnezeu, Părinte Grigorie, să lumineze sufletele noastre, ca să nu adormim în moarte cu păcate.

O alegere care a schimbat rânduiala bisericii

Sfântul Ierarh Ghenadie I a trăit în secolul al V-lea și a fost Patriarh al Constantinopolului între anii 458 și 471. Este cunoscut și pentru legătura cu școala antiohiană de exegeză. Înainte de a deveni patriarh, era preot în Constantinopol.

După moartea patriarhului Anatolie, în anul 458, Ghenadie a fost ales să conducă Biserica din Constantinopol, cu sprijinul împăratului Leon I, numit „cel Mare”, care a domnit între anii 457 și 474. De la început, Ghenadie s-a remarcat prin seriozitate și prin atenția acordată vieții bisericești.

În acea perioadă, disciplina clerului și a monahilor slăbise. Sfântul Ghenadie a încercat să îndrepte această situație, fără să fie aspru inutil. Era cunoscut pentru blândețe, toleranță, curăție și înfrânare.

Una dintre măsurile sale arată cât de mult prețuia pregătirea celor care intrau în cler. Se spune că nimeni nu putea deveni membru al clerului fără să știe Psaltirea pe de rost. De asemenea, Sfântul Ghenadie a luptat împotriva simoniei, o practică frecventă în acea vreme.

Sfântul Ghenadie a trecut la cele veșnice în anul 471, după 13 ani de păstorire a Bisericii din Constantinopol. Imaginea care rămâne despre el este cea a unui ierarh atent la credință, la rânduială și la formarea celor care slujeau în Biserică.

Un pictor și lupta pentru credință

Sfântul Cuvios Lazăr Zugravul a trăit în timpul împăratului iconoclast Teofil. Era originar din țara Cazarilor, de lângă Muntele Caucaz. A venit la Constantinopol și a intrat într-o mănăstire, unde talentul său artistic s-a remarcat rapid.

Datorită priceperii sale, Lazăr a devenit în scurt timp un pictor desăvârșit. În anul 829, împăratul Teofil a poruncit să fie uciși toți pictorii din imperiu. În acest context, Lazăr a fost chinuit și apoi întemnițat.

Suferința lui Lazăr a ajuns la împărăteasa Teodora. Ea a intervenit pentru salvarea lui, mai ales că Lazăr era cunoscut ca pictor și la curtea imperială. Intervenția ei a contat într-un moment în care viața lui era în pericol.

Mai târziu, împăratul Mihail l-a trimis pe Lazăr la Roma, cu misiunea de a duce papei Benedict al III-lea mai multe daruri pentru biserica „Sfinții Apostoli”. Potrivit relatărilor, acolo și-ar fi găsit sfârșitul.

O zi cu mai multe chipuri de credință

Pe lângă cei trei sfinți prezentați pe larg, Mineiul menționează și alte nume la această dată. Aceste pomeniri întregesc imaginea zilei de 17 noiembrie în calendarul ortodox.

Mineiul mai menționează la această dată următoarele pomeniri:

  • Cuviosul Zaharia Ciobotarul și Ioan
  • Cuviosul Longhin
  • Sfântul Maxim, patriarhul Constantinopolului
  • Cuviosul Iustin
  • Cuviosul Ghenadie de la Vatoped

Fiecare pomenire aduce în față o formă de viețuire creștină, fie că este vorba despre slujirea episcopală, viața monahală sau mărturisirea credinței în vremuri dificile. Astfel, ziua de 17 noiembrie nu este legată doar de un singur nume, ci de mai multe exemple de credință și statornicie.

Ce ne spun aceste exemple de viață

Viețile sfinților pomeniți pe 17 noiembrie arată drumuri diferite, dar unite prin aceeași credință. Grigorie Taumaturgul rămâne în amintire ca episcop și făcător de minuni, Ghenadie ca patriarh preocupat de rânduială, iar Lazăr Zugravul ca pictor care a trecut prin încercări grele în vremea iconoclasmului.

Pentru credincioși, aceste pomeniri sunt prilej de aducere aminte și reflecție. Ele vorbesc, simplu și direct, despre curaj, răbdare, disciplină și credință păstrată chiar și în cele mai grele momente.