Nicio firmă studenţească la Iaşi, din 2017 - Studenţii ieşeni refuză ajutorul statului pentru a intra în afaceri!
* din august 2017 şi până acum, niciun student ieşean nu a solicitat sprijinul statului pentru a-şi deschide o afacere, conform HG nr. 166/2003 * liderii zonei de Nord-Est rămân studenţii suceveni, care au apelat la facilităţile oferite de stat de trei ori pe parcursul anului trecut * în ultimii ani, 538 de studenţi ieşeni şi-au radiat firmele din Registrul Comerţului, rămânând active, la Iaşi, doar 399 societăţi studenţeşti
Potrivit datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), numărul firmelor active înfiinţate conform prevederilor HG nr. 166/2003 - facilităţi oferite studenţilor, era, la începutul acestui an, de 10.251. Astfel, din cele 19.808 firme studenţeşti înfiinţate în România în ultimii ani, aproape zece mii au fost radiate, fie voluntar, fie ulterior perioadei de 3 ani de funcţionare prevăzută de legislaţie.
În Iaşi, la 1 ianuarie 2019 erau active 399 astfel de societăţi, 538 fiind radiate în ultimii ani. Din nefericire, însă, din 2017 încoace niciun student nu şi-a exprimat intenţia de a deschide a astfel de firmă în Iaşi, trendul fiind unul de... prăbuşire. Practic, în cele 12 luni ale anului trecut, la nivel naţional au fost înfiinţate 59 de firme studenţeşti, niciuna la Iaşi, însă 3 la Suceava şi câte una la Bacău, Neamţ şi Vaslui. În ultima lună din 2018, în întreaga ţară au fost înregistrate doar 4 firme studenţeşti, dintre care una la Neamţ şi alta la Suceava, iar ultima societate comercială studenţească pusă pe picioare la Iaşi datează din... august 2017!
În regiunea Nord-Est, situaţia firmelor studenţeşti rămase funcţionale este următoarea: Iaşi – 399 (din totalul de 937), Bacău – 301 (747), Suceava – 255 (480), Botoşani – 174 (315), Vaslui – 169 (408), Neamţ – 130 (248).
Cele mai multe astfel de firme, care au beneficiat de prevederile HG nr. 166/2003, sunt funcţionale în Bucureşti – 846, Cluj – 935, Maramureş – 476, iar cele mai puţine în Harghita – 27, Giurgiu – 36, Covasna – 54, Ilfov – 69.
Sub 30 de ani şi cu examenele promovate
Potrivit prevederilor HG nr. 166/2003, studenţii care doresc să înfiinţeze o afacere proprie beneficiază de scutiri de la plata taxelor şi tarifelor, precum tariful pentru serviciile de asistenţă prestate de oficiile registrului comerţului de pe lângă tribunale, la înregistrarea constituirii profesioniştilor, taxele şi tarifele pentru operaţiunile de înmatriculare efectuate la oficiile registrului comerţului de pe lângă tribunale, taxele şi tarifele pentru autorizarea funcţionării solicitate profesioniştilor, solicitate la constituire şi altele.
Pentru a beneficia de aceste facilităţi, studentul care înfiinţează o afacere proprie trebuie să urmeze cursurile unei forme de învăţământ superior la o instituţie de învăţământ acreditată, să fie cel puţin în anul II de studiu şi să fi promovat toate obligaţiile prevăzute de senatul universităţii şi să nu fi depăşit vârsta de 30 ani.
Îndeplinirea acestor condiţii legale trebuie să fie atestată printr-un act doveditor emis de instituţia de învăţământ superior acreditată al cărei student este solicitantul.
Aceste facilităţi fiscale se acordă o singură dată şi pentru constituirea unei singure firme, individual sau împreună cu alţi studenţi care îndeplinesc condiţiile legale menţionate. Daniel BACIU