Chirica, audiat la DNA
Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a fost audiat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) în dosarul privind păcura din rezerva de stat depozitată la CET Holboca.
Potrivit unor surse judiciare, edilul ar fi dobândit calitatea de inculpat în acest dosar, după ce anterior fusese audiat în calitate de martor. Însă la ieşirea din sediul DNA Iaşi, Mihai Chirica a declarat că, din punctul său de vedere, situaţia sa procesuală nu s-a schimbat. „Este aceeaşi situaţie ca data trecută. Nu s-a schimbat nimic. Dosarul s-a pus în mişcare”, a spus primarul Iaşului înainte de a urca în maşină.
În aceeaşi zi cu Mihai Chirica au fost audiaţi şi angajaţi ai administraţiei locale. Declaraţiile acestora fac parte din verificările desfăşurate de DNA cu privire la modul de administrare a sistemului local de termoficare şi a stocurilor de combustibil.
În dosarul „Păcura” anchetatorii vizează modul în care a fost gestionată păcura aflată în rezerva de stat şi depozitată la CET Holboca. Ei verifică inclusiv situaţia unei cantităţi de combustibil care nu ar mai fi fost identificată în stoc şi pentru care municipalitatea ar fi achitat ulterior contravaloarea către Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat.
În cadrul anchetei, procurorii urmăresc traseul combustibilului, modul în care acesta a fost administrat şi responsabilităţile persoanelor care aveau atribuţii în domeniul termoficării şi al gestionării documentelor privind stocurile de combustibil.
Ancheta procurorilor vizează şi relaţiile dintre entităţile implicate în administrarea şi funcţionarea sistemului de încălzire centralizată din Iaşi.
Informaţiile despre anchetă au devenit publice în decembrie 2024, când procurorii au făcut verificări la Primăria Iaşi, Termo-Service, CET Tudor şi CET Holboca.
Instituţiilor le-au fost solicitate documente referitoare la exploatarea sistemului de termoficare în perioada 2021 - 2023. Anchetatorii au cerut atât documente tehnice, cât şi informaţii financiare şi acte privind relaţiile contractuale şi operaţionale dintre entităţile implicate.
Pentru componenta referitoare la păcură, procurorii au solicitat documente privind relaţiile dintre Termo-Service şi CET Iaşi, precum şi informaţii referitoare la atribuţiile persoanelor responsabile de depozitarea păcurii cu conţinut redus de sulf, combustibil păstrat ca rezervă de stat în anii 2021 şi 2022.
În dosar au fost solicitate inclusiv fişe de post şi contracte individuale de muncă pentru angajaţii care aveau atribuţii în domeniul termoficării. Documentele sunt analizate pentru a stabili responsabilităţile fiecărei persoane în administrarea instalaţiilor şi a stocurilor de combustibil.
Ancheta DNA este în desfăşurare, iar informaţiile privind calitatea procesuală a persoanelor cercetate urmează să fie confirmate oficial de anchetatori. Laura RADU