INCHIDE

Agricultura românească se prăbușește. Societățile agricole intră în faliment, recoltele ajung la străini, iar statul asistă nepăsător

Agricultura românească se prăbușește. Societățile agricole intră în faliment, recoltele ajung la străini, iar statul asistă nepăsător

* seceta a ruinat peste 7,2 milioane de hectare în ultimele decenii, iar în sudul țării culturile de porumb și floarea-soarelui sunt compromise și în proporție de 90% * în timp ce fermierii dau faliment și jumătate dintre firmele intrate în insolvență trag obloanele, Guvernul se laudă cu „recorduri” la grâu, iar piața românească este sufocată de importuri

Agricultura românească alunecă vertiginos spre colaps. În timp ce statistica oficială scoate în față „recorduri istorice” la producția de grâu și rapiță, realitatea din câmpuri arată un tablou apocaliptic: seceta lovește an de an, culturile sunt decimate, iar societățile agricole dispar pe bandă rulantă.

Datele LAPAR, asociația reprezentativă a fermierilor, arată că porumbul și floarea-soarelui sunt distruse în proporții de 80–90% în sudul țării. Situația este chiar mai gravă decât în 2024, când peste 2 milioane de hectare au fost calamitate. Fermierii care au avut curajul să înființeze culturi în acest an au ajuns la pierderi uriașe, iar mulți se gândesc să abandoneze definitiv aceste plante.

Despăgubirile promise de stat nu acoperă nici măcar costurile de înființare, iar 3% din subvenția APIA a fost blocată la buget, sub pretextul fondului pentru secetă. În realitate, sprijinul guvernamental este doar o iluzie contabilă.

Insolvențe și falimente pe bandă rulantă

Raportul BNR din iunie 2025 confirmă dezastrul: datoriile companiilor agricole au crescut cu 27% față de anul anterior, iar numărul firmelor insuficient capitalizate explodează. În 2024, 123 de societăți agricole au intrat în insolvență, iar aproape jumătate dintre ele au sfârșit direct în faliment. Într-o economie deja fragilă, agricultura – odinioară motor strategic al țării – este împinsă spre prăpastie.

Irigații mutilate, cercetare inexistentă

România dispune astăzi de doar 1,6 milioane de hectare cu sisteme de irigații reabilitate, față de cele 3,2 milioane existente în 1990. Dar din acestea, doar 500.000 sunt efectiv irigate anual. Restul rămâne la mila cerului. În paralel, cercetarea agricolă – vitală în fața schimbărilor climatice – a fost lăsată să moară.

„Statul mimează dialogul cu fermierii, în timp ce importurile cresc, iar coșul zilnic al românilor devine tot mai scump. În final, plătesc fermierii și consumatorii”, avertizează Nicu Vasile, președintele LAPAR.

Paradoxul „producțiilor record”

Ministerul Agriculturii anunță triumfător 19,3 milioane de tone de cereale, dar evită să comunice cifrele dezastruoase la porumb și floarea-soarelui. Raportul USDA confirmă realitatea: producția de porumb a României a fost tăiată cu 1,6 milioane de tone, ajungând la doar 6,1 milioane.

În timp ce grâul se vinde ieftin și ajunge adesea la exportatori străini, fermierii români își vând munca în pierdere. Rezultatul? Țara își pierde autonomia alimentară, iar românii ajung să plătească scump pentru pâinea și uleiul de pe masă.

Dan DIMA

 

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.

Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?

Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp    0752 266 264  si noi le facem cunoscute!