O oală uitată pe foc a pus în alertă pompierii din Iași! Bloc evacuat, sirene și fum la etajul 7
* focul a izbucnit într-un apartament situat la etajul 7, într-un bloc din Piaţa Voievozilor * din fericire, evenimentul nu s-a soldat cu victime
Şase persoane au fost evacuate în urma unui incendiu izbucnit la un apartament situat la etajul 7 al unui bloc de pe strada Piaţa Voievozilor, din municipiul Iaşi.
Potrivit informaţiilor disponibile, patru locatari s-au autoevacuat imediat după ce au observat degajările de fum, iar alte două persoane au fost evacuate de echipele de intervenţie. O femeie în vârstă de aproximativ 70 de ani a fost evaluată medical la faţa locului, însă, în urma consultului, a refuzat transportul la spital.
Cauza probabilă a incendiului a fost un aparat de gătit lăsat nesupravegheat în timpul preparării hranei. Flăcările s-au manifestat în interiorul apartamentului, existând risc de propagare la restul locuinţei şi la apartamentele învecinate.
La intervenţie au fost mobilizate mai multe autospeciale de stingere, o autospecială pentru intervenţie şi salvare de la înălţime, o ambulanţă de prim ajutor calificat şi o autospecială de descarcerare. Laura RADU, Lucian STATE