Rușii bombardează grădinițele și maternitățile

PTUwOTQ2MTY5NTBiMjZjNjcwMzM4YTc5YTdmOWNlYWQ1.thumb

Dimensiune font:

| 08-03-2022 19:39

Primarul oraşului ucrainean Harkov (nord-est) a acuzat marţi trupele ruse că atacă deliberat infrastructura civilă, relatează dpa.

'Au loc atacuri la grădiniţe, şcoli, maternităţi, clinici'', a declarat primarul Ihor Terehov pentru CNN.

''Când sunt sute şi sute de clădiri civile, nu este un accident. Acesta este un atac ţintit. (...) Consider acesta un act de genocid împotriva oraşului Harkov'', a adăugat el. Harkov este al doilea oraş ca mărime din Ucraina.

Terehov a spus că metropola, cu o populaţie de aproximativ 1,5 milioane, a fost bombardată constant. Apa şi încălzirea sunt în prezent disponibile în clădirile care nu au fost încă distruse şi se lucrează pentru restabilirea alimentării cu energie electrică, a precizat el.

Locuitorii oraşului au nevoie de hrană, medicamente şi îmbrăcăminte pentru iarnă. Orice ajutor ar fi primit cu recunoştinţă.

Primarul şi-a exprimat încrederea că Ucraina nu va pierde războiul. ''Sunt absolut încrezător că îi vom învinge pe ruşi'', a spus el.

Pe de altă parte, agenţia AFP îl citează pe primarul oraşului Mariupol (sud-est), Vadim Boicenko, potrivit căruia o fetiţă de şase ani a murit din cauza deshidratării sub ruinele casei ei distruse în Mariupol, în prezent asediat de armata rusă.

Nu se ştie cât timp micuţa, pe nume Tania, a stat în viaţă sub ruine, unde şi mama ei a fost găsită fără suflare.

''În ultimele minute ale vieţii ei, (Tania) a fost singură, epuizată, speriată şi foarte însetată. Aceasta este doar una din multele tragedii care se întâmplă în Mariupol, care se confruntă cu un asediu de opt zile'', a scris primarul pe canalul Telegram al municipalităţii.

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a evocat moartea copilului într-o înregistrare video difuzată marţi dimineaţă, cerând încă o dată ţărilor occidentale să ajute Ucraina în lupta sa împotriva Rusiei.

''Mariupol este înconjurat, blocat, în stare de epuizare, torturat'', a spus el.

''Pentru prima dată în ultimele decenii, poate pentru prima dată de la invazia nazistă, un copil a murit din cauza deshidratării. Ascultaţi-mă astăzi, dragi parteneri! Un copil a murit de deshidratare în 2022!'', a exclamat preşedintele ucrainean.

Aproximativ 300.000 de civili sunt prinşi de zile întregi în mijlocul luptelor din portul strategic Mariupol, de la Marea Azov, fără apă, hrană şi electricitate şi acolo unde ajutorul umanitar nu a ajuns.

Mai multe încercări de evacuare au eşuat deja în ultimele zile, ambele părţi acuzându-se reciproc.

Cucerirea acestui oraş de importanţă strategică ar permite joncţiunea dintre forţele ruse venite din Crimeea, care ameninţă acum Mikolaiv, spre vest, şi trupele separatiste şi ruse din Donbas (est). 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Comentarii

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

PUBLICAŢIA DE VÂNZARE NR. 7 Tribunalul Neamţ, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 1238/103/2021, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenţei și de insolvenţă, precum şi a Codului de procedură civilă, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare a bunrilor imobile şi mobile din patrimoniul debitoarei S.C. „Star Construct” S.R.L., cu sediul în loc. Târgu Neamţ, judeţul Neamţ, după cum urmează: Nr. crt. Denumire activ Adresa Valoare -lei- 1. Imobil – teren intravilan curţi-construcţii cu o suprafaţă de 414 m.p. Loc. Târgu Neamţ, bd. Ștefan cel Mare, nr. 92, jud. Neamţ 188.500,00 2. Aparatură birotică: calculator, monitor, imprimantă, xerox -- 5.712,00 TOTAL * 194.212,00 Preţul de pornire al licitaţiei pentru bunurile scoase la vânzare este cel de mai sus şi nu conţine TVA. Vânzarea se va face conform regulamentelor de vânzare aprobate de către adunarea creditorilor din data de 06.09.2022. Vânzarea prin licitaţie publică va avea loc la data de 13.04.2023, ora 1200 şi se vor organiza şedinţe la un interval de 7 zile pentru bunurile imobile şi mobile, la sediul lichidatorului judiciar. Până la data şi ora licitaţiei, ofertanţii vor depune la sediul lichidatorului judiciar dovada achitării taxei de participare de 10% din preţul de pornire al licitaţiei pentru fiecare bun, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al licitaţiei, a caietului de sarcini, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitaţie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Preţul caietului de sarcini pentru bunurile imobile este 1.000 lei, iar pentru bunrile mobile este de 100 lei, şi este obligatoriu pentru participanţii la licitaţie. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul – verbal de licitaţie, duce la pierderea garanţiei de participare la licitaţie, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligaţia să anunţe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie, nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefoanele 0335/566.035, 0727/850.575. Lichidator judiciar, Estconsult I.P.U.R.L. Huşi
PUBLICAŢIA DE VÂNZARE NR. 5 Tribunalul Vaslui, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 1518/89/2019, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, precum şi a Codului de procedură civilă, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare a bunurilor din patrimoniul debitoarei S.C. CLUB TOMA S.R.L. Huşi, cu sediul în mun. Huşi, judeţul Vaslui. Nr. crt. DENUMIRE ACTIV Valoare - lei - 1. Echipamente tehnologice 34.569,50 2. Aparate, instalaţii 1.074,00 3. Mijloc de transport 197,50 4. Aparatură birotică 380,50 Total 36.221,50 Preţul de pornire al licitaţie este cel de mai sus și nu conţine T.V.A.. Vânzarea se va face conform regulamentului de vânzare şi hotărârea Adunării creditorilor din data de 23.09.2022. Vânzarea în bloc prin licitaţie publică pentru bunurile mobile va avea loc la data de 27.03.2023, ora 1000 şi se vor organiza şedinţe săptămânal, la sediul lichidatorului judiciar. Până la data şi ora licitaţiei, ofertanţii vor depune dovada achitării taxei de participare de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al licitaţiei şi a caietului de sarcini – 500 lei, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitaţie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitaţie, duce la pierderea garanţiei de participare la licitaţie, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligaţia să anunţe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefonul 0727/850.575, 0335/566.035, fax 0335/814.103. Lichidator judiciar, Estconsult I.P.U.R.L. Huşi
Șefa dintr-un mare spital, prinsă că dormea pe perne umplute cu bani. A făcut avere mutând asistente dintr-o secție într-alta și angajând pe șpagă
25/03/2023 11:51

 Florica Preda, fosta sefă a serviciului de Resurse Umane din cadrul celui mai mare spital din Prahova si una dintre cele mai vechi angajate ale acestei unităti medicale, si-a incheiat cariera ”tri ...

Cu o avere de peste 100 de miliarde de dolari,  Warren Buffett stă într-o casă de 31.000 de dolari
25/03/2023 09:29

 Warren Buffett, unul dintre cei mai cunoscuti miliardari din lume, dă dovadă de o modestie rară. El locuieste intr-o casă pe care a cumpărat-o cu 31.000 de dolari in anul 1958, ii place să mănance ...

Ucraina cere măsuri împotriva Dianei Șoșoacă
25/03/2023 09:25

Purtătorul de cuvant al Ministerului Afacerilor Externe al Ucrainei, Oleg Nikolenko, a anuntat vineri că Ministerul de Externe „initiază impunerea de sanctiuni impotriva Dianei Şoşoacă ca persoană ...

Netanyahu a fost întâmpinat cu strigăte şi fluierături la Londra
24/03/2023 14:01

 Premierul israelian Benjamin Netanyahu a fost intampinat cu strigăte şi fluierături de către sute de protestatari adunaţi in faţa reşedinţei din Downing Street 10 a şefului guvernului britanic, R ...

Un avion Tarom a aterizat de urgență la Istanbul după o amenințare cu bombă
24/03/2023 08:31

O aeronavă TAROM care efectua cursa Tel Aviv-Bucureşti a aterizat de urgenţă la Istanbul vineri dimineaţa din cauza unei ameninţări cu bombă care, ulterior, s-a dovedit a fi falsă, informează operat ...

Donald Trump, tot mai aproape de a fi pus sub acuzare
22/03/2023 14:00

Decizia de a-l pune sau nu sub acuzare pe fostul presedinte Donald Trump in legătură cu mita oferită in numele său in timpul campaniei prezidentiale din 2016 apartine unui mare juriu din Manhattan, care aud ...

Calendar ortodox, 22 martie 2023. Sfântul Vasile de Ancira și Sfânta Drosida.
22/03/2023 08:41

 Potrivit calendarului ortodox, Biserica ii cinsteste pe 22 martie pe Sfantul Vasile de Ancira si Sfanta Drosida. Calendar ortodox 22 martie 2023. Potrivit Calendarului crestin ortodox, in fiecare an, la ...

CEDO a condamnat România pentru un scandal sexual. O femeie de serviciu la Gara Timișoara a fost pipăită pe sâni de către șeful ei
21/03/2023 12:15

O femeie angajată la o firmă de curătenie in Gara Timisoara l-a acuzat pe seful de gară că a hărtuit-o sexual timp de doi ani de zile. Bărbatul s-a apărat că o pipăia "doar pe sani" si că, ...

Președintele Chinei s-a întâlnit cu Putin. Ce-au pus la cale cei doi coloși
21/03/2023 08:10

Discuţiile dintre liderul rus Vladimir Putin şi omologul său chinez Xi Jinping s-au incheiat luni după aproape patru ore şi jumătate, dar vor fi reluate marţi in format extins, au anunţat agenţiile d ...

Mandat de arestare pe numele lui Vladimir Putin
19/03/2023 14:49

Curtea Penală Internaţională (CPI) a emis vineri un mandat de arestare pe numele lui Vladimir Putin, relatează AFP. ”Azi, la 17 martie 2023, Camera Preliminară II a Curţii penale Internaţionale ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei