INCHIDE

Spre un Schengen militar

Spre un Schengen militar

Uniunea Europeană pregătește un plan pentru deplasarea rapidă a trupelor și echipamentelor militare în caz de conflict cu Rusia

Uniunea Europeană lucrează la un plan menit să permită mutarea rapidă a trupelor, armamentului și proviziilor pe întregul continent, în eventualitatea unui conflict cu Rusia

Comisia Europeană urmează să prezinte oficial propunerea pe 19 noiembrie, aceasta concentrându-se pe ceea ce oficialii numesc „mobilitate militară” – adică posibilitatea de a transporta soldați, muniție și echipamente fără întârzieri birocratice.

Documentul, obținut de postul polonez RMF FM, conține atât inițiative legislative noi, cât și o actualizare a proiectelor aflate deja în derulare.

Spre un „Schengen militar”

Oficialii de la Bruxelles descriu această inițiativă drept un fel de „Schengen militar”, inspirat de sistemul care permite cetățenilor europeni să călătorească liber fără controale la frontieră.

Scopul este crearea unei zone în care convoaiele militare să poată trece frontierele la fel de ușor – sprijinite de reguli armonizate, infrastructură rutieră și feroviară modernizată, precum și de o rețea de coridoare, aeroporturi și porturi adaptate cerințelor militare.

În prezent, multe poduri și tuneluri europene nu pot susține greutatea tancurilor, iar procedurile administrative pot întârzia deplasarea trupelor cu zile întregi.

"Transportul tancurilor din vest spre flancul estic ar putea însemna să rămână blocate în tuneluri sau să aștepte permisele de tranzit,” a declarat Dariusz Joński, membru al Comisiei pentru Apărare din Parlamentul European.

Eliminarea blocajelor și a birocrației

Planul Comisiei Europene urmărește eliminarea acestor obstacole prin consolidarea podurilor, extinderea capacității feroviare și îmbunătățirea coordonării între statele membre.

Bruxellesul intenționează, de asemenea, să digitalizeze procedurile vamale și să creeze un „cadru de urgență” pentru transportul militar rapid.

O altă propunere prevede formarea unei „flote de solidaritate” – un parc comun de vagoane și locomotive specializate, disponibile pentru utilizare militară imediată oriunde în Europa.

În plus, UE are în vedere noi măsuri de securitate pentru protejarea rutelor critice de transport împotriva sabotajelor sau atacurilor cibernetice.

Europa acționează, în timp ce Washingtonul ezită

Initiva de întărire a mobilității militare apare pe fondul incertitudinilor privind angajamentul Statelor Unite față de flancul estic al NATO.

La Washington, Austin Dahmer – nominalizat de administrația Trump pentru a conduce biroul de strategie al Pentagonului – a recunoscut recent, sub jurământ, că „Rusia rămâne o amenințare la adresa securității Statelor Unite”.

Declarația sa vine într-un moment tensionat, în care Pentagonul este criticat de ambele partide pentru o serie de decizii opace – de la suspendarea discretă a ajutorului pentru Ucraina până la retragerea unei brigăzi americane din România, măsură care a surprins aliații de pe flancul estic al NATO.

„De fiecare dată când Washingtonul ezită, Moscova testează limitele,” a declarat, sub protecția anonimatului, un diplomat european pentru publicația Kyiv Post. „Dacă SUA fac un pas înapoi, Rusia ocupă imediat spațiul lăsat liber.”

România, Polonia și statele baltice interpretează aceste semnale contradictorii de la Pentagon ca posibile semne ale unei retrageri graduale a implicării americane.

Statele Unite pot continua să numească Rusia o amenințare,” a spus un alt oficial european la Bruxelles, „dar o amenințare nu mai înseamnă mare lucru dacă Washingtonul nu își clarifică poziția.”

Coordonare cu NATO

Oficialii europeni subliniază că planul va fi elaborat în strânsă cooperare cu NATO, pentru a evita suprapuneri sau dublări inutile.

Polonia insistă în special ca eforturile UE să fie pe deplin aliniate cu planificarea logistică și de apărare a Alianței Nord-Atlantice.

Andrei Nicolae activenews.ro

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.

Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?

Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp    0752 266 264  si noi le facem cunoscute!