Tusk, despre UE: Trebuie să fim uniți sau suntem terminați
Prim-ministrul Poloniei, Donald Tusk, a lansat un avertisment dur cu privire la viitorul Europei, după ce președintele american Donald Trump a amenințat cu anexarea Groenlandei, teritoriu danez. Tusk a afirmat că Europa este „terminată” fără unitate, după o săptămână în care au apărut fisuri în pozițiile țărilor UE privind politica externă.
Donald Tusk a scris pe rețelele de socializare că Europa nu va fi luată în serios dacă este „slabă și divizată: nici inamic, nici aliat”
„Este deja clar acum. Trebuie, în sfârșit, să credem în propria noastră forță, trebuie să continuăm să ne înarmăm, trebuie să rămânem uniți, mai uniți ca niciodată”, a spus premierul polonez. „Unul pentru toți și toți pentru unul. Altfel, suntem terminați.”
Declarația lui Tusk vine după ce Trump a vorbit iarăși despre posibilitatea de a anexa Groenlanda. Trump a vorbit constant despre acest plan după ce a reușit capturarea liderului Venezuelei Nicolas Maduro.
„Avem nevoie de Groenlanda din punctul de vedere al securităţii naţionale”, a declarat duminică seara la bordul aeronavei Air Force One Donald Trump.
„Ne vom ocupa de Groenlanda în două luni. Să vorbim despre Groenlanda peste 20 de zile”, a adăugat el.
Danemarca solicită „respectarea” integrităţii Groenlandei
Danemarca şi Groenlanda au făcut apel duminică la „respectarea” integrităţii teritoriale a teritoriului autonom, după ce soţia lui Stephen Miller, directorul adjunct de cabinet de la Casa Albă, a distribuit pe contul său de X o postare controversată.
„Această imagine este lipsită de respect.
Relaţiile dintre ţări şi popoare se bazează pe respect şi pe dreptul internaţional, şi nu pe simboluri care ignoră statutul şi drepturile noastre”, a reacţionat premierul Groenlandei, Jens-Frederik Nielsen, pe Facebook.
Rami Cristescu cotidianul.ro
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!