Zelenski amenință SUA și Europa: Ucraina va adopta măsuri severe, dacă se negociază pacea fără noi

2

Dimensiune font:

| 17-01-2025 00:32

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut Uniunii Europene, într-un interviu acordat joi presei poloneze, să îşi crească producţia de arme şi muniţii pentru a susţine Ucraina în războiul cu Rusia, dar şi pentru a-şi consolida propria apărare.

"UE trebuie să fie de trei ori mai pragmatică şi să îşi tripleze producţia (militară). Trebuie să producă pentru a ajuta Ucraina, dar trebuie să producă şi pentru ea, astfel încât ruşii să ştie că Europa are mai multe (arme), că Europa li se poate opune", a indicat preşedintele ucrainean.

Cu toate acestea, Zelenski a susţinut că "Europa, fără armata ucraineană, nu va putea face faţă armatei ruse, pentru că aceasta este mai numeroasă" şi în plus pentru că "Rusia are mai multe arme, mai mulţi oameni şi este mai crudă decât europenii".

Cât despre negocierea păcii cu Rusia, preşedintele ucrainean a asigurat că în prezent Kievul nu desfăşoară nicio negociere cu Moscova, nici măcar în secret, şi nu va tolera ca cineva să negocieze cu Rusia asupra Ucrainei fără implicarea acesteia.

"Desigur, niciun acord cu ruşii nu se poate realiza fără Ucraina. Şi din acest motiv Ucraina va reacţiona energic dacă vreo ţară va negocia cu Rusia pe la spatele nostru", avertizat Zelenski.

Mai mult, el a insistat că Ucraina are nevoie de garanţii de securitate înaintea oricărei negocieri.

"Mereu am întrebat ce garanţii de securitate există, pentru că putem vorbi despre o încetare a focului şi în acest mod pur şi simplu le vom permite ruşilor să se pregătească pentru o nouă agresiune", a motivat Zelenski.

El a admis în acest interviu, acordat mai multor publicaţii poloneze în comun, că trupele ucrainene sunt în dificultate pe frontul de est, afirmând că sunt "mai slabe" în unele momente, dar a sugerat ca o consolare pentru teritoriul pierdut în faţa trupelor ruse faptul că acestea ar suferi mari pierderi.

Viitorul secretar de stat american în administraţia preşedintelui ales Donald Trump, Marco Rubio, a declarat miercuri că pentru o soluţie negociată a războiului în Ucraina este nevoie de concesii ale ambelor părţi. El a subliniat că principala problemă a armatei ucrainene nu este insuficienţa finanţării, ci insuficienţa efectivelor de luptă, şi a considerat nerealistă atât posibilitatea ca Rusia să ocupe toată Ucraina cât şi cea a eliberării teritoriului ucrainean ocupat de armata rusă.

De partea sa, ministrul rus de externe Serghei Lavrov a spus marţi, la o conferinţă de presă, că Rusia este dispusă să negocieze garanţii de securitate "pentru ţara care acum se numeşte Ucraina", dar prioritatea sa în viitoare negocieri cu SUA va fi crearea unei noi arhitecturi de securitate în tot spaţiul eurasiatic, cu stabilirea rolului Rusiei în viitorul sistem de securitate european, după ce puterile occidentale au folosit în ultimii ani Ucraina ca instrument pentru a slăbi Rusia, reafirmând că Moscova se opune extinderii NATO, aşadar inclusiv aderării Ucrainei la această organizaţie, care este cerută insistent de Zelenski.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Comuna Urecheni, judetul Neamt, concesioneaza  spatiu in suprafata de 80,13 mp 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Urecheni, cu sediul in comuna Urecheni, sat Urecheni, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, telefon/fax 0233/784.005, e-mail: primaria_urecheni@yahoo.com, cod fiscal 2614260. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata totala de 80,13 mp, compus din: Depozit -14,70 mp, Hol -2,75 mp, Oficina -25,72 mp, Birou -9,76 mp, Grup sanitar -2,40 mp, Hol comun -24,80 mp, avand ca destinatie desfasurarea unor activitati de Farmacie (Comert cu amanuntul al produselor farmaceutice), situat in incinta imobilului Dispensar medical uman, Str. Dealul Hanului nr. 55, sat Urecheni, comuna Urecheni, judetul Neamt, inscris in CF 50559 Urecheni, nr. Cadastral 50559-C1, care apartine domeniului public al Comunei Urecheni. Concesiunea se face conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si a Hotararii Consiliului Local Urecheni nr. 85/16.12.2024. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: Se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Documentatia de atribuire se poate ridica la cerere de la sediul Comunei Urecheni. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Financiar -contabil, Comuna Urecheni, comuna Urecheni, sat Urecheni, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, telefon/fax 0233/784.005, e-mail: primaria_urecheni@yahoo.com. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 26.02.2025, ora 15.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 06.03.2025, ora 15.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Urecheni, comuna Urecheni, sat Urecheni, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, telefon/fax 0233/784.005, e-mail: primaria_urecheni@yahoo.com. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 (un) exemplar in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 10.03.2025, ora 11.00, Comuna Urecheni, comuna Urecheni, sat Urecheni, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 07.02.2025.
C.I.I. DOBOS BERNARD vinde mijloace auto: BMW 520D, Mercedes Sprinter, Mercedes Vito 108 CDI Societatea ADVENTURE GROUP CONSTRUCT SRL in faliment, in bankruptcy, en faillite, prin lichidator judiciar C.I.I. DOBOS BERNARD anunta scoaterea la vanzare prin licitatie publica cu strigare, a bunurilor mobile/mijloace auto apartinand societatii: Lot 1: BMW 520D, fabricatie 2003, 1995 cm3, 163 CP, Euro 4, serie sasiu WBANJ31010CP78550, rulaj 355.000 km, val. de piata estimata(lei)= 13.435,00; val. de incepere a licitatiei (lei)= 13.435,00; Lot 2: Mercedes Sprinter 311 CDI, fabricatie 2005, 2148 cm3, 110 CP, Euro 3, serie sasiu WDB9036632R849466, rulaj cca. 200.000 mile /321.868 km, val. de piata estimata(lei)= 11.942,00; val. de incepere a licitatiei (lei)= 11.942,00; Lot 3: Mercedes Vito 108 CDI, fabricatie 2002, 2148 cmc, 82 CP, Euro 3, serie sasiu WDF63809413457036, rulaj 277.971 km, val. de piata estimata(lei): 5971,00, val. de incepere a licitatiei (lei)= 5971,00; Lot 4: Mercedesl Sprinter, fabricatie 2007, 2148 cmc, 150 CP, Euro 4, serie sasiu WDB9066351S232649, rulaj 367.850 km; val. de piata estimata(lei)= 19.904,00, val. de incepere a licitatiei (lei)= 19.904,00. Activele se vand individual, pe loturi de active. Pretul de pornire a a licitatiilor este reprezentat de 100% din valoarea de lichidare stabilita prin Raportului de evaluare nr.230/20.01.2025, respectiv sumele mentionate in coloana 4 din tabelul de mai sus, la care se adauga TVA. Licitatia va avea loc la data de 24 Februarie 2025 ora 11.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iasi, str. A. Panu nr.1, bl.A2, mezanin, spatiu comercial, corp 1A, jud. Iasi, si se va desfasura dupa regulile stabilite prin regulamentul aprobat de creditori, ce poate fi consultat in integralitate la sediul lichidatorului judiciar, pe internet la adresa www.insolventaiasi.ro, sau poate fi comunicat prin e-mail, la cerere, persoanelor interesate. In caz de neadjudecare, licitatia publica se va repeta in aceleasi conditii in datele de: 03 Martie 2025 ora 11.00, 10 Martie 2025 ora 11.00, 17 Martie 2025 ora 11.00, respectiv 24 Martie 2025 ora 11.00. Inscrierea la licitatie, si constituirea garantiei de participare de 10% din pretul de pornire a licitatiei se fac cel mai tarziu pana in preziua licitatiei, ora 16.00. Informatii suplimentare se pot obtine la tel: 0745366885, ori prin e-mail: office@insolventaiasi.ro.
O celebră fabrică din Vaslui se vinde la licitație. Care este prețul de pornire
10/02/2025 21:41

 Lichidatorul Sierra Quadrant anuntă scoaterea la licitatie a fostei fabrici Vastex din Vaslui. Licitatia publică cu strigare este programată la data de 18 februarie 2025, iar pretul de pornire este de ...

Peste 40% din angajații străini din Bulgaria pleacă din țară, în special în Europa Occidentală, înainte de terminarea contractului
10/02/2025 16:37

 Anul trecut, aproape 36.000 de angajaţi străini, din 79 de ţări, au obţinut permisiunea de a lucra in Bulgaria, o creştere de aproximativ 10.000 faţă de 2023, a anunţat la postul naţional de rad ...

Transnistria refuză ajutorul de 60 de milioane de euro oferit de UE pentru depăşirea crizei energetice
10/02/2025 12:19

 Regiunea separatistă Transnistria din estul Republicii Moldova a refuzat ajutorul in valoare de 60 de milioane de euro oferit de Uniunea Europeană pentru depăşirea crizei energetice, a anunţat luni p ...

Atenționare meteo: Ger în toată țara. Temperaturile ajung până la minus 17 grade în unele zone
10/02/2025 11:48

 Meteorologii au anunţat luni că vremea rece se va mentine rece in următoarele zile in toată tara, noptile si diminetile fiind geroase. Informarea meteo emisă de ANM este valabilă pentru intervalul ...

Ce se întâmplă dacă nu faci succesiunea testamentară.
10/02/2025 10:47

Potrivit legislatiei in vigoare, succesiunea se imparte in două categorii, in functie de vointa exprimată sau nu a defunctului cu privire la distribuirea bunurilor sale. Initierea succesiunii in timp util nu ...

Taxa de succesiune 2025. Românii obligați să plătească 6.000 de lei pentru a intra în posesia moștenirii
10/02/2025 10:33

Succesiune 2025. Succesiunea, reglementată de Codul Civil, reprezintă procesul prin care mostenitorii dobandesc bunurile lăsate de o persoană decedată. In absenta unui testament, mostenirea legală determi ...

Trump este serios în ceea ce privește anexarea Canadei: De ce plătim 200 de miliarde de dolari pe an
10/02/2025 08:29

Preşedintele american Donald Trump a declarat, intr-un interviu difuzat duminică in timpul spectacolului dinaintea Super Bowl, că este serios in ceea ce priveşte dorinţa sa de anexare a Canadei. "Da, este ...

Atac masiv cu drone asupra Kievului, la câteva ore după ce Trump spunea că Putin vrea încetarea războiului
10/02/2025 08:11

Rusia a lansat un nou atac cu drone asupra Kievului in noaptea trecută, la doar cateva ore după ce presedintele american Donald Trump a declarat intr-un interviu pentru New York Post că Vladimir Putin si-ar ...

Măcelul din Urziceni - Anchetatorii au găsit arme îngropate într-o curte de familia atacatorilor - Precizări de ultimă oră de la IGPR
09/02/2025 16:23

Anchetatorii fac cercetări ample după măcelul de la Urziceni, dintre cele familii de interlopi, scandal care s-a soldat cu doi morti si mai multi răniti. Politistii au audiat pană acum 35 de persoane, cel ...

Piedone dă în vileag totul - Ce nereguli s-au găsit la localul din Reghin, unde zeci de petrecăreți s-au intoxicat
09/02/2025 11:30

Inspectorii ANPC au găsit produse expirate incă din 2022 şi mobilier deteriorat in bucătărie, inclusiv echipamente cu rugină, la restaurantul din Reghin unde 30 de participanţi la un eveniment au ajuns l ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei