20Iulie: Adrian Păunescu ar fi împlinit 82 de ani. Ascultă cele mai frumoase scrieri ale poetului între care și celebrul Doamne, ocrotește-i pe Români!
20 iulie este ziua de naștere a lui Adrian Păunescu. Astăzi poetul ar fi împlinit 82 de ani. Adorat, contestat, iubit și hulit, Adrian Păunescu rămâne în istoria culturii române un punct de reper pentru toate generațiile născute în limba și literatura română. Un punct de reper a cărei unicitate îi dă dreptul la Veșnicie.
Scriitor, jurnalist și om politic, Adrian Păunescu s-a născut la 20 iulie 1943, în comuna Copăceni, județul Bălți, Basarabia. Cea mai mare parte a copilăriei și-a petrecut-o la Bârca, în județul Dolj și a făcut studii liceale la Craiova și la București. A urmat Facultatea de Limba și Literatura Română a Universității din București , fiind bursier, pentru un an, al Universității din Iowa-Statele Unite ale Americii.
Adrian Păunescu este unul dintre ultimii mari clasici căruia am avut șansa să îi fim contemporani. Un mare român și un amfitrion al versului limbii și literaturii române în care s-a contopit cu harul înnăscut de-a lungul întregii sale vieți, poetul a fost un strașnic apărător al celui de-al doilea teritoriu al României-Cultura! Critica literară a relevat „structura nobilă” a creației poetice păunesciene încă de la debutul din 1965, cu „Ultrasentimente”, volum ce a impus, după cum certifică Aurel Martin, „un poet de netăgăduit talent, înzestrat cu harul de a transfigura realitatea cotidiană și, într-un fel, de a demistifica, stabilind (ca orice artist autentic) relații noi între fenomene sau între om și lumea înconjurătoare, răsturând, dacă e cazul, înțelesuri vechi, propunând în locu-le altele inedite, și umplând cu eul său omniprezent spațiile Universului”, amintește Radio Reșița. „…pentru Adrian Păunescu lucrurile, ca și cuvintele, sunt prea strâmte. El crește repede și haina logicii normale rămâne prea mică pentru al imaginației sale trup. Energia interioară, condensată, este pe punctul de a arunca în aer structura formală a Ultrasentimentelor. Totuși, poemele rezistă și, la sfârșit, poetul trimite un poruncitor mesaj generației sale”, aprecia criticul literar Eugen Simion.
Poezia sa este una de atitudine, în focul demonstrației poetice zărești „și colții și lacrimile”. Zecile de volume de poezie ale lui Adrian Păunescu însumează peste 300.000 de versuri, depășind cea mai întinsă epopee a lumii, Mahabharata, cu cele 215.000 de versuri ale sale.
Adrian Păunescu a ajuns la sfârșitul vieții pe acest pământ în 2010, când, pe data de 5 noiembrie, inima poetului „generației în blugi” s-a oprit. Ultimul vis al poetului s-a împlinit după moartea sa: Cenaclul Flacăra a reînviat: peste 50 de artiști au urcat pe scena Sălii Palatului din București și au recreat atmosfera memorabilă a edițiilor de Cenaclu de altădată într-un spectacol în amintirea Poetului. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Cosmin Tinta activenews.ro
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!
Subiecte asemanatoare
VIDEO Angela Similea rupe tăcerea după scandalul cu Distrigaz: 'Mă regăsesc într-o postură inedită'. Mesaj amplu după campania care a stârnit reacții în lanț
Chuck Norris a murit: Celebrul actor fusese internat de urgență în spital
O româncă, premiată cu Oscar. Cine este Natalie Musteață
Oscar 2026. Lista completă a câștigătorilor. Unul dintre filme a făcut istorie
Opera Națională Română din Iași pune astăzi în vânzare biletele de intrare la spectacolele lunii viitoare
Când ar putea să ajungă Palatul Culturii în curtea Primăriei Iași și cât ne va costa? Ministerul Culturii confirmă cererea și vrea garanții. Transferul se va face „etapizat”
Opera Națională Română din Iași va avea o nouă identitate vizuală
Anul Brâncuși
Ce puteți face în vacanța școlară la Teatrul Luceafărul Iași
Sagrada Familia din Barcelona, cea mai înaltă biserică din lume, va atinge în curând apogeul odată cu instalarea Turlei lui Hristos, cel mai înalt turn al clădirii / lucrările începute de arhitectul Antoni Gaudi în urmă cu mai bine de 140 de ani sunt depar
Trump își face Arc de Triumf. Cum ar arăta mega-structura gândită de președintele SUA
Iașul, ținut în viață după lăsarea serii: centrele de permanență, scutul invizibil pentru sute de mii de ieșeni
Bombă cu ceas, în Iași: sute de școli, spitale și biserici funcționează fără autorizație la incendiu!
Tradiții în prima zi de Paște: ce fac românii după Înviere, de la ouăle roșii și masa în familie până la obiceiurile păstrate din bătrâni
Masa de Paște 2026. Cele mai întâlnite meniuri de pe mesele ieșenilor, de la drob și ouă roșii la friptură și pască
Avertisment dinspre BNR: „Nu mai avem niciun glonț!”
Noaptea în care Iașul a îngenuncheat în Lumină
Bancul Zilei
Miracolul a ajuns la Iași. Lumina Sfântă a coborât din Ierusalim și a aprins speranța în inimile credincioșilor
La Palatul Culturii din Iași, Maria Tănase va fi evocată prin emoție și adevăr scenic
Prețul carburanților, astăzi, în bezinăriile din Iași
Regim de permanenţă, de Paşte
Șansă uriașă pentru ieșenii îngropați în datorii
Boala Parkinson - o criză de sănătate publică în plină expansiune
Daruri în Sâmbăta Mare pentru o familie cu șase copii din Erbiceni
1,5 milioane de ouă cu suspiciune de Salmonella, puse sub sechestru în Vaslui. Alertă sanitară majoră înainte de Paște
Lumina Sfântă ajunge sâmbătă seară la Iași. Slujba de Înviere va fi oficiată în aer liber, la Catedrala Mitropolitană
Capsula Orion a misiunii Artemis II a amerizat cu succes după zborul istoric până la Lună și înapoi. Ce urmează pentru NASA după misiunea care redeschide era explorării umane
Iepurașul de Paște: de unde vine simbolul care a cucerit lumea și cum a ajuns mesagerul sărbătorii
Sâmbăta Mare, ziua tăcerii care pregătește Lumina. Ritualurile ultimei așteptări înainte de Înviere
Horoscopul Zilei -- Ziua vine cu vești, decizii și răsturnări de situație pentru toate zodiile
Autobuzele și tramvaiele vor circula și în noapte de Înviere
Drum lin, Vasile Ilegitim!
Șansa vieții pentru generația de 18 ani: au început înscrierile pentru cele 40.000 de biletele de tren DiscoverEU!
Un ziar dacă nu apare pe hârtie nu mai poate fi numit ziar...
Rămas bun, Vasile Ilegitim!
La o cană cu tuș
Handbal, Divizia A. Succes fără probleme în deplasare
La o cană cu tuș
Noi succese internaționale pentru gimnasta Andreea Verdeș
Chirica mută decisiv. Maternitatea „Elena Doamna” reaprinde conflictul între palate
„Modernizarea clădirii Colegiului Național Garabet Ibrăileanu” - PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată! COMUNICAT DE PRESĂ privind lansarea proiectului
Coiful de la Coțofenești a fost găsit, dar misterele abia încep
„Modernizarea clădirii Colegiului Național Garabet Ibrăileanu” - PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată! COMUNICAT DE PRESĂ privind lansarea proiectului
Anunț privind începerea proiectului „ REABILITARE ȘI EXTINDERE LA SCOALA GIMNAZIALĂ IRACLIE PORUMBESCU DIN COMUNA FRĂTĂUȚII NOI, JUDEȚUL SUCEAVA”
„Extinderea clădirii Colegiului Național Mihai Eminescu" PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” Comunicat de presa privind lansarea proiectului
Daruri în Sâmbăta Mare pentru o familie cu șase copii din Erbiceni
Succese în ringul seniorilor
Lucescu și Iașul
Elevii din Iași au strălucit la Olimpiada Națională de Limba Română. Un premiu I, un premiu III și cinci distincții importante pentru lotul ieșean
Vasluiul, sub amenințarea iernii în plină primăvară. Lapovița sperie satele, iar oamenii se uită cu teamă la pomii în floare
Terapii de 1,5 milioane de lei per pacient, decontate de stat, la Iași!
Catastrofă educațională. Note de 1, 2 și 3, cu miile în școlile din județ!
Autobuzele și tramvaiele vor circula și în noapte de Înviere
Drum lin, Vasile Ilegitim!
Șansa vieții pentru generația de 18 ani: au început înscrierile pentru cele 40.000 de biletele de tren DiscoverEU!
,,Fiecare zi îmi curbează coloana tot mai mult… Operația este șansa mea.”
Guvernul a pus România pe pauză!
În timp ce peste 300.000 de ieșeni nu au asigurare medicală, Iașul cheltuie milioane de euro pentru tratamentul refugiaților ucraineni!