Margareta Păslaru este unul dintre acele nume pe care orice român le-a auzit și le-a rostit cu admirație

Personajul din imagine este o mare artistă care a fost acuzată pe nedrept de moartea soțului, precum și de orbirea fiicei, după plecare sa din România, în 1983. Adevărată legendă vie a muzicii românești, împlinește 81 de ani pe 9 iulie.

Una dintre marile vedete ale muzicii ușoare românești, dar care a avut roluri importante și în teatru și film, a fost acuzată pe nedrept de moartea soțului, precum și de orbirea fiicei. Pe 9 iulie împlinește 81 de ani.

Recunoașteți personajul? A fost acuzată pe nedrept de moartea soțului. A înregistrat 800 de melodii

Margareta Păslaru este unul dintre aele nume pe care orice român le-a auzit și le-a rostit cu admirație. Cu o figură de copilă bosumflată, dar o voce al cărei timbru contrasta uimitor cu cea pe care o vedeai, a devenit unul dintre reperele majore ale muzicii ușoare românești.

A scos 66 de discuri, înregistrând aproape 800 de cântece, doar Gică Petrescu fiind mai prolific decât ea.

A venit pe lume la 9 iulie 1943, în București și a fost un adevărat copil-minune. La vârsta de 4 ani şi jumătate are prima ei apariţie în public, în rolul copilului din „Madame Butterfly” de Puccini, pe scena Operei Naţionale.

În muzica ușoară și-a făcut debutul, elevă fiind, în 1958, la un eveniment, care a avut loc la Casa de Cultură Griviţa Roşie.

Un an mai târziu, la invitația compozitorului George Grigoriu, se prezintă la o audiție la TVR în fața unei comisii de specialiști.

Avea 16 ani, era scundă și cu o aluniță pe obraz, semn ce-i va deveni „marcă înregistrată” de-a lungul timpului.

Puțină lume știe, însă, că, la prima audiție ca interpretă pe care a avut-o la TVR, un „expert” din conducerea televiziunii i-a spus că are voce de „buhai”, instrumentul popular care emite sunete asemănătoare mugetelor de taur.

Cu Ion Dichiseanu, în filmul „Tunelul” - Foto: Facebook/Cineclic

„Cel ce mi-a fost mentor şi m-a ajutat să mă lansez, aidoma multor soliste, este maestrul George Grigoriu, care în 1959 m-a chemat la o audiţie la Televiziune.

Eu eram tunsă scurt, scundă, şatenă, cu o aluniţă pe obraz, o copiliţă, dar cu voce care contrasta puternic cu înfăţişarea generală, profundă, baritonală.

Când m-au auzit cântând, membrii juriului au făcut nişte ochi, iar cineva din conducere nici n-a vrut să mai audă de mine, numindu-mă „buhai”!”.

Abia în toamnă târziu, după ce am imprimat o piesă special scrisă pentru mine de acelaşi George Grigoriu („În apa mării”), care a izbutit să fie difuzată, solicitările au început să vină de pretutindeni, Radio, Casa de discuri „Electrecord”, turnee, concerte”, povestea artista despre momentul debutului, citată de dosaresecrete.ro.

În 1960, Margareta Pâslaru a înregistrat primul său disc – EDA 3002, care a bătut recordul de vânzări.

În 1968 primeşte Discul de Aur, iar în anul următor primeşte, la Cannes, Trofeul M.I.D.E.M., având onoarea de a se afla pe aceeaşi scenă cu artişti consacraţi precum Ginette Reno, James Last, Patty Pravo, Joan Manuel Serrat, Amália Rodrigues, Dalida, Adriano Celentano, Mireille Mathieu sau Udo Jurgens.

Dar drumul muzical ideal al Margaretei Pâslaru ar fi trebuit să fie în muzica... populară. Cel puțin așa o sfătuia marea Maria Tănase, ori de cîte ori o întâlnea.

„Odată, acum câţiva ani, Maria Tănase mi-a spus: „Apucă-te de muzică populară. Ai tot ce-ţi trebuie ca să izbuteşti”. Am crezut că râde de mine. Maria Tănase, pasărea măiastră a cântecului popular, nu putea să mă ia pe mine, o puştoaică, în serios.

Dar de câte ori mă întâlnea, îmi spunea acelaşi lucru. Într-o zi am încercat. Aşa au ieşit „Cântecele din Oaş”. Iar acum pregătesc două cântece, pentru mine noi, „lonel, lonelule” și „Fir-ai afurisită dragoste”, mărturisea artista într-un interviu din 1973 pentru revista „Flacăra”.

Împreună cu „Veronica” - Lulu Mihăescu - Foto: Facebook/Cineclic

Dar apariția sa spectaculoasă, care capta privirile spectatorilor, i-a croit un drum și în teatru și cinematografie.

În 1961, a jucat în filmul de televiziune „Fumatul strict oprit”, regizat de Valeriu Lazarov, iar trei ani mai târziu în „Omul din umbră la soare”, realizat de același regizor.

Apare în alte trei scurtmetraje muzicale de televiziune, pentru străinătate, pelicule premiate la Montreaux şi Monaco.

Este solicitată din ce în ce mai mult de mari regizori şi realizatori TV, printre care se numără: Alexandru Bocăneţ, Tudor Vornicu, Titus Munteanu, Dumitru Moroşanu, Paul Urmuzescu, Tudor Mărăscu, Aurora Andronache, Dan Mihăescu, Ovidiu Dumitru şi mulţi alţii.

Din păcate, solicitările de peste hotare, care au urmat, nu au putut fi onorate, fiindcă Margareta Pâslaru nu a primit viză de ieşire din ţară timp de 10 ani.

În teatru, în 1964, la doar 21 de ani, a fost invitată de regizorul Liviu Ciulei la o audiție pentru un rol important și complex, în piesa „Opera de trei parale”, de Bertolt Brecht, în care avea să-l aibă partener pe Toma Caragiu.

Era studentă în ultimul an la Facultatea de Drept.

„Ca orice tânăr idealist, am dat examen la Facultatea de Drept și am intrat. Doream să-i apăr pe cei năpăstuiți. Dar forța destinului și-a spus cuvântul.

Către finele primului an, am fost invitată la Teatrul Municipal – devenit Teatrul „Lucia Sturza Bulandra – pentru o probă solicitată de regizorul Liviu Ciulei. Era vorba despre un rol complex, Polly Peachum, partenera lui Toma Caragiu în piesa „Opera de trei parale.

Dânsul a intuit actrița din mine. Apoi, regizorii de film care m-au remarcat pe micul ecran, văzându-mă pe scenă într-un rol dificil, ar fi spus: „Uite, poate să joace Brecht, chemați-o la probe!”, a povestit Margareta Pâslaru pentru VIVA.

În cinematografie, primul lungmetraj în care a apărut a fost „Tunelul” (1966), o producție româno-sovietică regizată de Francisc Munteanu. În el, a jucat alături de nume ca UIon Dichiseanu, Ștefan Bănică sau Florin Piersic, interpretând rolul unei tinere cântăreţe dintr-un bar „de mâna a şaptea”, din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Au urmat, un an mai târziu, „Un film cu o fată fermecătoare”, în care a jucat alături de Ștefan Iordache și Marin Moraru și „Împușcături pe portativ” (1967).

În 1973, intepretează un dublu rol - al Educatoarei și Zânei cea bună - în cele două filme cu Veronica, realizate de Elisabeta Bostan, „Veronica” și „Veronica se întoarce”.

De asemenea, în 1979, intepretează rolul unei „țărănci înfipte” în filmul „Clipa”, regizat de Gheorghe Vitanidis după romanul cu același nume scris de Dinu Săraru.

În plină glorie artistică, în 1983, spre uimirea multora, Margareta Pâslaru a părăsit România împreună cu fiica ei, Ana Maria, urmându-și soțul, pe sportivul Gheorghe Sencovici, și s-a stabilit la New Jersey. în SUA.

În America, artista a lucrat o vreme într-o galerie de artă, a cântat pentru comunitățile de români și, imediat după decembrie 1989, s-a implicat în acțiunile organizate de UNESCO pentru ajutarea copiilor din țară.

Securitatea a acceptat cu greu plecarea unui adevărat star al României și a lansat o serie de teorii denigratoare la adresa solistei. Era una dintre metodele prin care se urmărea ștergerea din memoria publicului a unui artist care alegea libertatea, în locul „lagărului comunist”

Una dintre informațiile false lansate de Securitate - „fake news”, cum a spune azi - a fost aceea că fata Margaretei a orbit după ce artista i-a cerut să facă o operație estetică.

Securitatea lansase zvonul că Margareta voia ca fiica ei să îi moștenească ochii. O altă minciună sfruntată, menită să-i compromită reputație a fost că soțul Margaretei s-ar fi sinucis prin spânzurare.

Margareta Pâslaru împlinește 81 de ani 

Românii de rând nu aveau cum să verifice aceste zvonuri lansate prin „radio-șanț”, iar mulți, firește, le credeau. Adevîrul avea să iasă la iveală abia după 1989 când s-a aflat că fiica artistei este bine-merci, perfect sănătoasă, ba chiar și-a însoțit mama în România, la multe dintre vizitele făcute după 1990. La fel s-a petrecut și cu soțul artistei, „sinucis” de Securitate.

„Fiica mea, Ana-Maria, revine în Bucureşti cu drag şi, de fiecare dată, ne plimbăm în parcul Ateneului Român, în parcul Herăstrău şi în Cişmigiu, pe unde se juca în copilărie”, a spus Margareta într-un interviu.

Revenită în România pentru prima data după 13 ani de exil în noiembrie 1996, spunea: “Eu văd țara mea cu ochii iubirii!”.

Margareta Pâslaru este și autoarea volumului “Eu și Timpul”, publicat în 2012 de Editura Curtea Veche.

„M-am întrebat de unde s-a născut în mine năzuința aceasta de a face totul în condiții de perfecțiune și cred că ea pornește de la dorința de a face bine celor din jur.

Iar meseria mea a presupus și privilegiul de a le putea oferi oamenilor doar „frumosul”, pentru ca apoi să-l primesc înapoi. E o continuă simbioză.

Am primit sute de scrisori în care mi se spunea că „fără muzica dumneavoastră n-aș fi putut să trec peste momentele grele ale vieții”. Credeți-mă, e un sentiment fantastic să ți se mărturisească așa ceva!”.

Ajunsă la 81 de ani, Margareta Păslaru rămâne una dinte legendele vii ale muzicii românești, vocea dar și frumusețea sa însoțindu-ne - din discuri și filme - pentru multă vreme și de-acum înainte.