INCHIDE

Tot agricultura ne salvează? România, „grânarul Europei”, dar cu ferme tot mai goale

Tot agricultura ne salvează? România, „grânarul Europei”, dar cu ferme tot mai goale

România a spart recorduri la exportul de cereale și animale vii, susține ministrul Agriculturii, Florin Barbu. Țara noastră ar fi, potrivit datelor Comisiei Europene – Agridata Europa, liderul absolut al Uniunii Europene la exporturile de cereale în primul trimestru al anului comercial 2025/2026 și ar fi înregistrat vânzări record de aproape jumătate de miliard de euro în sectorul zootehnic.

Pe hârtie, pare un motiv de mândrie națională. În realitate, aceste cifre ascund aceeași problemă structurală care ne urmărește de decenii: exportăm grâne brute, dar importăm pâine, carne și lactate procesate.

România rămâne „grânarul Europei”, dar nu și „băcănia” ei. Ne lăudăm cu locul 1 la exportul de cereale, însă valoarea adăugată generată în țară este redusă. Boabele de grâu și porumb pleacă din portul Constanța în vrac, iar profitul adevărat se face după procesare – adică în alte state.

Aceeași situație și în zootehnie: exportăm animale vii, dar importăm carne tranșată, ambalată și procesată. E o strategie care aduce valută, dar și o pierdere uriașă de potențial industrial. Iar dincolo de cifrele oficiale, realitatea din ferme este mai puțin strălucitoare: costurile cu furajele, energia și transportul rămân ridicate, iar subvențiile nu acoperă diferențele de competitivitate față de Vest.

Recorduri conjuncturale, nu structurale

Succesul anunțat de minister este, în mare măsură, rezultatul unui an agricol bun și al cererii externe crescute, mai ales în contextul conflictului din Ucraina, care a perturbat rutele tradiționale ale cerealelor. Dar aceste recorduri pot fi conjuncturale. O secetă severă, o schimbare în reglementările comerciale sau o blocare a porturilor ar putea răsturna în câteva luni statisticile „istorice”.

De aceea, performanța reală ar trebui măsurată nu doar în tone exportate, ci și în cât din lanțul valoric rămâne în România: câte fabrici de procesare s-au deschis, câte locuri de muncă stabile s-au creat în mediul rural și ce parte din profit se reinvestește local.

Ministrul Florin Barbu afirmă că agricultura este „cea mai mare bogăție a României”. Dar o bogăție care nu se traduce în bunăstare pentru fermierii mici, pentru satul românesc sau pentru industria alimentară autohtonă rămâne doar o bogăție contabilă, nu una socială.

În timp ce exporturile cresc, consumul intern este tot mai dependent de produse importate, iar România continuă să importe masiv alimente procesate – de la carne până la conserve și lactate.

Suntem o țară bogată în resurse, dar săracă în valoare adăugată

Da, România a demonstrat încă o dată că are un potențial agricol uriaș. Dar adevărata performanță va veni abia atunci când vom reuși să transformăm boabele de grâu în profit intern, nu doar în tone exportate.

Până atunci, „recordurile istorice” sunt mai degrabă o oglindă a paradoxului nostru economic: suntem o țară bogată în resurse, dar săracă în valoare adăugată.
Și, ca de obicei, ne salvează agricultura – dar numai temporar. Daniel BACIU

 

 Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.

Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?

Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp    0752 266 264  si noi le facem cunoscute!