Reţeaua de site-uri clonate, care imită imaginea paginilor oficiale ale unor instituţii publice, televiziuni şi agenţii de presă, a fost reactivată
Ministerul de Interne anunţă, vineri, că reţeaua de site-uri clonate, care imită imaginea paginilor oficiale ale unor instituţii publice, televiziuni şi agenţii de presă, a fost reactivată şi de data aceasta acţiunile de dezinformare sunt realizate într-o manieră nedisimulată. Direcţionarea utilizatorilor către paginile false se realizează prin intermediul reclamelor maliţioase de pe o serie de site-uri de tip clickbait, ale căror link-uri sunt postate în secţiunea de comentarii de către administratorii celor peste 2.000 de pagini de Facebook, informează News.ro.
„În continuarea avertizărilor anterioare privind campania de influenţare a procesului electoral prin intermediul reţelei de pagini de tip Doppleganger care impersonează paginile oficiale de internet ale unor instituţii publice, televiziuni şi agenţii de presă, prin preluarea întocmai a elementelor de identitate vizuală, precizăm că aceasta a fost reluată, de data aceasta acţiunile de dezinformare fiind realizate într-o manieră nedisimulată, ieşind practic de sub pragul de detecţie sub care s-au situat anterior”, a transmis, vineri, Ministerul de Interne, într-un comunicat de presă.
Se caută reacții emoționale rapide
Potrivit documentului citat, mesajele sunt construite astfel încât să genereze reacţii emoţionale rapide, fiind prezentate sub forma unor dezvăluiri explozive şi însoţite de imagini sugestive, unele generate cu ajutorul inteligenţei artificiale.
„Totodată, reţeaua semnalată manifestă o capacitate de adaptare crescută, inclusiv prin sincronizarea mesajelor cu evenimentele interne şi externe majore, precum şi prin utilizarea de tehnici de microtargetare politică în campaniile sponsorizate. Reamintim că direcţionarea utilizatorilor către paginile false se realizează prin intermediul reclamelor maliţioase de pe o serie de site-uri de tip clickbait, ale căror link-uri sunt postate în secţiunea de comentarii de către administratorii celor peste 2.000 de pagini de Facebook”, a transmis sursa citată.
Până la finalizarea investigaţiilor şi indisponibilizarea acestei reţele digitale, Ministerului Afacerilor Interne reiterează solicitarea adresată cetăţenilor să consulte exclusiv surse oficiale, să raporteze conţinutul suspect şi să nu redistribuie materiale a căror veridicitate nu a fost confirmată.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!
Subiecte asemanatoare
Vezi cum poți organiza un birou modular direct pe șantier
Tot mai multe firme din România renunță la achiziția de imprimante și trec la închiriere
Mintea se liniștește când subconștientul devine conștient. Cum faci asta, pas cu pas
Ce sucuri naturale pot susține funcția ficatului în 2026? 7 combinații ideale pentru detoxifiere
Tendințele trec, stilul rămâne
Servicii SEO și construcția vizibilității durabile
Sfaturi de frumusețe de pe TikTok
La ce să fii atent dacă vrei un apartament sustenabil: 4 aspecte pe care să le ai în vedere
Când este avantajos să iei un credit imobiliar în euro
Deserturi fără zahăr
Metoda apei înainte de somn. Ritualul viral care promite „realitatea dorită”
Cum alegi scannerul de documente potrivit pentru fluxuri rapide de verificare a identității?
Vezi cum poți organiza un birou modular direct pe șantier
Cei 3 Tenori ieșeni deschid sezonul cu două gale ale iubirii, la Sala Unirii. Valentine’s Day și Dragobete, cu invitați-surpriză
Ieșenii au returnat peste 13.000 tone de ambalaje cu garanție
Scriitorul Lucian Teodosiu a încetat din viață la 83 de ani
Interes crescut pentru școlile de șoferi din Iași
Tot mai multe firme din România renunță la achiziția de imprimante și trec la închiriere
Al doilea pod strategic peste Prut a primit undă verde!
Încep exproprierile! Carpații, în sfârșit străpunși de A8
Rețeta zilei -- Varză călită cu afumătură, gustul „de acasă”
Astăzi începe vacanța de schi pentru elevii Iașului. Cursurile se reiau pe 23 februarie
Mintea se liniștește când subconștientul devine conștient. Cum faci asta, pas cu pas
DREPT LA REPLICĂ în vederea unei corecte informări a opiniei publice Societatea PARKMED S.R.L., Societatea DACORUM GRUP S.R.L.
Anunț finalizare proiect ,,Reabilitare termică școli municipiul Iași, județul Iasi - Școala gimnazială ALEXANDRU VLAHUȚĂ, Iași"
O inițiativă a Primăriei Iași devine lege
Cutremur în educație! Noua reformă e amânată până în 2027!
Studenții ieșeni au ieșit în stradă și cer „Stop privilegiilor”
Iașul redevine capitala absolută a sculpturii!
Francul elvețian rostogolește maximele istorice
La o cană cu tuș
Monorail Iași - studiul-cheie se semnează pe 26 februarie
Ieșenii, chemați să decidă soarta Bahluiului
Poli Iași: salvarea vine din Emirate sau istoria se închide definitiv?
Istoria monahismului se rescrie: noi mănăstiri și metocuri, în Moldova!
Iașul dă lovitura! Ploaie de bani europeni, tramvaie noi și revoluție totală în trafic
Șase programe noi, 229 de opțiuni: admiterea UAIC 2026 bate toate recordurile
Potop pe A7, după inaugurare!
FOTO - Esplanadă nouă în inima Iașului. Centrul orașului se închide pentru mașini
FOTO -- Ajută-l pe Andrei să iasă din tăcere!
FOTO -- Coșmarul șantierelor. Lucrările la Podul Aurel Vlaicu au dat peste cap circulația în Tătărași
Autostrada Moldovei, între șosea și imperiu comercial
La „Masa care unește”, satul ieșean Frenciugi a câștigat cu tocănița care adună oamenii
Episcopul catolic de Iași, PS Iosif Păuleț, vizat de un dosar penal deschis de procurorii din Bacău
O nouă sfântă pentru Iași: Sfântul Sinod a aprobat slujba Sfintei Blandina
Posturile TV care sunt obligatorii în orice grilă de programe. CNA a publicat lista completă
FOTO - Autostrada A7: până la finalul verii, Moldova ar putea primi un cadou istoric
FOTO -- Breazu, un sat departe de civilizație. Aleșii rămân constanți, dar absenți
Cine este șefa DNA Iași, Cristina Chiriac, care candidează la funcția de Procuror General: A ținut la sertar ancheta privind agresiunile sexuale comise de fostul episcop de Huși
Românul acuzat de două crime în Italia a încercat să evadeze din închisoare. Cum a reușit să scape din celulă și cum a fost prins FOTO
Trenul Metropolitan Iași, proiectul-colos de 300 de milioane de euro, a intrat în filtrul final european!
Revoluție la DGASPC Iași. Cea mai amplă reformă a sistemului de asistență socială din ultimele decenii!
FOTO - Campusul universitar de la Miroslava prinde formă
Moldova dă lecții Capitalei! Regiunea ignorată de stat produce giganții economiei românești
Monorail Iași - studiul-cheie se semnează pe 26 februarie
Ieșenii, chemați să decidă soarta Bahluiului
Se schimbă harta spitalelor din Iași!
Aeroportul Iași intră în liga mare: pistă inteligentă care vede prin ceață, ger și furtună
Poli Iași: salvarea vine din Emirate sau istoria se închide definitiv?
Cartierele vechi ale Iașului, vizate de un program de 37 de milioane de euro
Istoria monahismului se rescrie: noi mănăstiri și metocuri, în Moldova!
Actualitate
Ieșenii au returnat peste 13.000 tone de ambalaje cu garanție
Al doilea pod strategic peste Prut a primit undă verde!
Încep exproprierile! Carpații, în sfârșit străpunși de A8
O inițiativă a Primăriei Iași devine lege
Cutremur în educație! Noua reformă e amânată până în 2027!
Studenții ieșeni au ieșit în stradă și cer „Stop privilegiilor”
SOCIAL
Peste 910.000 de români au utilizat anul trecut aplicația „Află la ce fond de pensii ești!”
Piața terapiilor pentru copiii cu autism, o economie paralelă în Iași
O familie cu zece copii din Neamț a primit o casă și o mașină!
Ce pensie alimentară are 1 copil? Iată cum se calculează suma în 2026!
Trei surori de 12, 14 și 16 ani s-au aruncat de la etajul nouă, după ce părinții le-au luat telefonul
