Adrian Papahagi susține că Halloween-ul ar fi o „sărbătoare creștină” și cine crede altfel este „prostovan”. Patriarhia Română afirmă că Halloween-ul are origini păgâne și îndeamnă la practici oculte
Profesorul Adrian Papahagi, cunoscut drept inițiatorul petiției eșuate de schimbare a datei Paștilor, susține acum că Halloween-ul ar fi o „sărbătoare creștină”.
Într-o postare pe facebook, Papahagi i-a numit „prostovani” pe cei care cred că așa-zisa sărbătoare ar avea legături cu demonismul și a comparat monștrii de Halloween cu ouăle roșii de Paști.
„Halloween nu înseamnă Hell will win (Iadul va învinge), cum vor începe să scrie toți prostovanii pe facebook în câteva zile, ci „All Hallows E en/Eve” adică Ajunul Tuturor Sfinților.
E o sărbătoare creștină de pomenire a morților.
Sigur, ca și Crăciunul cu bradul, cadourile și moșul sau Paștele cu iepurașul și ouăle, vechea sărbătoare creștină e asaltată de kitschul consumist (care are și el hazul lui, dacă știm să separăm lucrurile)”, a scris Papahagi.
De remarcat este că afirmațiile lui Papahagi vin în contradicție cu poziția Bisericii Ortodoxe Române, al cărui membru, teoretic, este.
Anul trecut, Patriarhul Daniel critica, chiar în perioada aceasta, „așa-zise sărbători care pun în centru mai mult frica decât bucuria, mai mult moartea decât viața, mai mult urâtul decât frumosul”.
Referința la Halloween este evidentă.
De altfel, într-un comunicat al Patriarhiei Române, instituția a deplâns introducerea acestei așa-zise sărbători în viața copiilor și familiilor române.
În document, Patriarhia Română afirmă că departe de a fi creștină, Halloween-ul „ îşi are originea în adorarea păgână a spiritelor şi a unui zeu celtic al morţii, străină de cultura, credinţa şi spiritualitatea românească”.
Mai mult, Patriarhia a atras atenția că „ sub pretextul distracţiei, elevii sunt invitaţi şi chiar îndemnaţi la practici oculte şi la adoptarea unui comportament nefiresc, adesea violent”.
Catolicii critică Halloween-ul
Și în lumea catolică, reacțiile sunt contrare celei exprimate de Adrian Papahagi. Episcopii romano-catolici din Polonia au luat atitudine împotriva sărbătorii de Halloween, spunând că este o sărbătoare păgână, periculoasă pentru copii, datorită caracterului ei diabolic, și au cerut credincioșilor să o respingă, după cum relata Doxologia, siteul oficial al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.
Subiecte asemanatoare
Horoscopul zilei de vineri, 14 august 2026
Horoscopul zilei de joi, 13 august 2026
Horoscopul zilei de miercuri, 12 august 2026
Horoscopul zilei de marți, 11 august 2026
Horoscopul zilei de luni, 10 august 2026
Horoscop de weekend, 8–9 august 2026
Postul, o rugăciune către Dumnezeu spusă cu toată viața
Horoscopul zilei de vineri, 7 august 2026
Horoscopul zilei de joi, 6 august 2026
Horoscopul zilei de miercuri, 5 august 2026
Horoscop - marți, 4 august 2026
Razie-șoc pe DN2! Radarele au „măturat” șoseaua: zeci de șoferi sancționați, permise ridicate
Adormirea Maicii Domnului, taina care cutremură lumea creștină! Ce s-a întâmplat în ultimele clipe ale Fecioarei Maria
Alarmă la Finanțe! Datoria României sare de 1.194 de miliarde de lei și trece de 61% din PIB
Sărbătoare cu mii de pelerini la Putna, de Sfânta Maria. Hram de 560 de ani
Rețeta zilei -- Plăcintă cu brânză și struguri
Doina Carpaților duce Iașul la marele festival de folclor din Elveția
150 de bateriști vor face Iașul să vibreze la Toboșariada 2026
De mâine, prețul motorinei ar trebui să se prăbușească. Cât vor economisi șoferii din Iași
„Most Wanted”. Fost primar al Iașului, adus în România, unde are de executat 19 ani Și 4 luni de închisoare
MR.DIY ajunge și în Iași. Primul magazin din oraș s-a deschis la Iulius Mall
Mâncarea viitorului se cercetează la Iași. Ce ajunge în farfurie
Banii europeni creează joburi noi în universitățile din Iași
Copiii din Iași intră în Turul României. Cursa e gratuită
Sfânta Maria Mare 2026, cea mai mare sărbătoare a verii
Horoscopul zilei de sâmbătă, 15 august 2026
Bancul Zilei
David Popovici, în istoria înotului! Tripla-dublă fabuloasă la Paris: nimeni nu a mai reușit așa ceva!
768 de posturi scoase la concurs în creșele construite cu bani din PNRR
Copoul intră în șantier pentru 18 luni! Tramvaiele dispar de pe bulevard
Criză devastatoare în spitale! Medicamente pentru bolnavii de cancer au dispărut
UMB forțează deschiderea autostrăzii de la Adjud la Bacău
Postul cu apă, taina prin care trupul se reface
Criza energetică se adâncește. Fabricile mari pot rămâne fără energie în orele de vârf
Turismul intră pe minus. Iașul pierde vizitatori în 2026
Plan spectaculos pentru Iași: monorail de 7,5 kilometri, cu tuneluri sub Copou și legătură directă la Aeroport
Noul club de fotbal al Iașului are președinte!
Focar de variolă ovină în Iași. Toate exploatațiile din județ vor fi verificate
Orașul Îngerilor care crește în tăcere. Suspinele de la „Petru și Pavel”
Trupul are întotdeauna ultimul cuvânt
Un ieșean a rezolvat o problemă matematică veche de 60 de ani!
Apar probleme uriașe pe Autostrada Unirii A8! Finanțarea SAFE, în pericol
Noaptea stelelor căzătoare. Unde merg ieșenii să vadă Perseidele
Am ajuns de râsul Europei! Fotbalul românesc, victima propriei aroganțe
AUR lansează platforma pentru suspendarea lui Nicușor Dan
Eclipsa de Soare și „ploaia de stele” vin în aceeași zi! La Iași, eclipsa începe la ora 20,24!
Alertă în Moldova! Rezerviștii din Neamț, Suceava și Botoșani, chemați în unitățile militare
Remiză cu emoții pentru Universitatea Craiova. CFR Cluij, distrusă în Gruia!
Blocaj la mamografii. IRO nu mai are locuri
Cele mai bune tipuri de colagen și cum le folosim corect
Românii din Italia obțin un drept major: Episcopia Ortodoxă Română, recunoscută oficial
ZOO PARK AJUNGE A AJUNS LA IAȘI: SINGURUL LOC DIN ROMANIA UNDE COPIII POT HRANI UN ELEFANT
UMB forțează deschiderea autostrăzii de la Adjud la Bacău
Postul cu apă, taina prin care trupul se reface
Criza energetică se adâncește. Fabricile mari pot rămâne fără energie în orele de vârf
Turismul intră pe minus. Iașul pierde vizitatori în 2026
Plan spectaculos pentru Iași: monorail de 7,5 kilometri, cu tuneluri sub Copou și legătură directă la Aeroport
Iașul, pe o bombă seismică! Documentele oficiale arată unde este pericolul cel mai mare
Iașul pregătește cel mai mare cimitir public din ultimele decenii
Sondaj CURS: AUR domină scena politică. PSD și PNL, la mare distanță
Deputații intră în sesiune extraordinară pentru deblocarea banilor din PNRR
Lifestyle
Timp liber
Întreținerea aspiratorului, pas cu pas, pentru o durată mai lungă
Asemănări și deosebiri între sloturi și pariuri la cazino online
Battle Royale nu mai este o modă și a devenit un mod în care prietenii își petrec timpul împreună
De ce inteligența emoțională este cheia leadership-ului eficient
Efectul terenului propriu: De ce statisticile favorizează echipele care joacă în fața propriilor suporteri