Lucruri mai puțin știute despre salcia pe care credincioșii o duc la biserică și apoi o pun la icoane de Florii
Sărbătoarea Floriilor ne amintește de intrarea triumfală a Mântuitorului Iisus Hristos în Ierusalim, înainte de Pătimirile Sale. Salcia, simbolul Floriilor, are o semnificație aparte.
Domnul a fost întâmpinat de o mulțime de bărbați, femei și copii ce aveau în mâini ramuri verzi de finic și care își manifestau bucuria. Ei strigau: „Osana! Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului, Împăratul lui Israel!” (Ioan 12, 13).
Arc peste timp, în duminica dinaintea Sfintelor Paşti, creştinii ortodocşi prăznuiesc Intrarea Domnului în Ierusalim, cunoscută și ca Sărbătoarea Floriilor. În această zi credincioşii aduc la biserică ramuri de salcie, care sunt sfinţite şi apoi aşezate la icoane, la ușile caselor sau chiar la pomii fructiferi. După ce se usucă, este indicat ca salciile să nu fie aruncate la gunoi, ci arse ori îngropate în pământ.
Prima mențiune
Ramurile purtate de creștini la sărbătoarea Floriilor sunt menționate pentru prima dată în Jurnalul Egeriei, o pelerină care a vizitat Țara Sfântă spre sfârşitul secolului al IV-lea. Ea a scris că, de Florii, credincioșii urcau în Muntele Măslinilor cu ramuri și stâlpări de finic în mâini:
”Când se apropie ceasul al unsprezecelea, se citeşte locul din Evanghelie unde copiii cu ramuri şi stâlpări de finic au întâmpinat pe Domnul, zicând: «Binecuvântat Cel ce vine în numele Domnului». Şi îndată se ridică episcopul şi tot poporul şi atunci se merge din vârful muntelui numai pe picioare. Căci tot poporul merge înaintea episcopului, cântându-se imne şi antifoane şi răspunzând într-una: «Binecuvântat Cel ce vine în numele Domnului!». Şi toţi copiii câţi sunt prin acele locuri, până chiar şi cei care nu pot merge singuri pe picioare şi care - mici fiind - îi poartă părinţii aşezaţi pe grumazul lor, purtând toţi, în mâini, ramuri: unii de palmieri, alţii de măslini, şi aşa este însoţit episcopul în chipul în care a fost întâmpinat atunci Domnul”.
Încă din cele mai vechi timpuri, ramurile de finic erau considerate ca simboluri ale biruinţei. De aceea, romanii își întâmpinau câştigătorii la întreceri sau biruitorii în războaie cu astfel de ramuri.
Noua semnificație, mult mai profundă
Odată cu Intrarea Domnului în Ierusalim, acestea capătă o semnificaţie mult mai profundă. Au devenit un semn al biruinţei asupra morţii pe care Iisus Hristos a învins-o prin învierea lui Lazăr din morţi, dar mai ales prin Învierea Sa. Tot cu acest înțeles sunt amintite ramurile de finic și în cartea Apocalipsei, scrie Doxologia.
La români ramurile de măslin şi de finic sunt înlocuite cu salcia
Salcia înlocuieşte în acest obicei românesc ramurile de măslin şi de finic cu care Mântuitorul a fost întâmpinat de credincioşi.
"Salcia este apreciată foarte mult în cultul bisericii, mai ales cu prilejul sărbătorii Floriilor, când Mântuitorul a intrat în Ierusalim unde a fost întâmpinat de popor, de mulţimi cu flori şi cu ramuri de finic în mâini. Poporul L-a primit ca un împărat al păcii şi i-au recunoscut Dumnezeirea şi statutul de Împărat al cerului şi al pământului. Oamenii, de bucurie, au venit cu darurile lor şi pentru că majoritatea erau oameni simpli au rupt ramuri de finic şi l-au întâmpinat. La noi în România nu creşte finicul, această plantă din Ţara Sfântă şi atunci a fost apreciată foarte mult salcia.
Poporul român a introdus-o în cultul bisericii pentru că ea acum primăvara de Florii este cea mai harnică, înfrunzeşte şi ramurile ei sunt frumoase. Totodată, se şi modelează frumos asemenea coroniţei Mântuitorului şi sunt sfinţite ramurile de salcie în Duminica Floriilor, sunt stropite cu Aghiasmă Mare şi atunci ramurile acestea care închipuie intrarea Mântuitorului în Ierusalim sunt duse acasă şi sunt păstrate la icoane, de regulă, de la un an la altul. Ierarhii noştri au vorbit frumos despre această specie", a declarat pentru Agerpres directorul Băncii de Resurse Genetice Vegetale (BRGV), Costel Vînătoru, care este şi preot.
Subiecte asemanatoare
Horoscopul zilei de joi, 20 august 2026
Horoscopul zilei de miercuri, 19 august 2026
Horoscopul zilei de marți, 18 august 2026
Horoscopul zilei de luni, 17 august 2026
Horoscopul zilei de duminică, 16 august 2026
Horoscopul zilei de sâmbătă, 15 august 2026
Horoscopul zilei de vineri, 14 august 2026
Horoscopul zilei de joi, 13 august 2026
Horoscopul zilei de miercuri, 12 august 2026
Horoscopul zilei de marți, 11 august 2026
Horoscopul zilei de luni, 10 august 2026
România, ultima din UE la cheltuielile pentru educație
Un nou tratament pentru obezitate. Cum diferă TOFA de Ozempic și Mounjaro
Iașul are și el un „Nea Mihai”. Omul care gătește de un sfert de veac pe Cuza Vodă
Fine dining la Iași: restaurantele unde masa devine experiență
Iașul bate Clujul la curse Uber. Vârful este la ora 22.00
Tramvaie oprite în centrul Iașului. Ce trasee se schimbă în weekend
Poșta Română taie din costuri la Iași. Oficiul central caută chiriași
A murit Ileana Cotrubaș, soprana care a cântat cu Pavarotti
Zece gustări pe care copiii le pot mânca în pauză
COMUNICAT DE PRESĂ privind încheierea proiectului de investiții cu titlul: „ Școli verzi- Modernizarea clădirii Colegiului Național Garabet Ibrăileanu, Extinderea clădirii Colegiului Național Mihai Eminescu, Extinderea Clădirii Liceului Teoretic Miron Cost
Școala începe mai devreme, dar fără catalog, la Hașdeu
Cât teren agricol a înghițit extinderea Iașului în zece ani
Consolidarea competitivității STONE WORKS SRL prin măsuri de dezvoltare durabilă și economie circulară
Clasa I începe cu o factură de câteva mii de lei
Iașul caută 200 de șoferi. De ce rămân posturile neocupate
GrapheneOS ajunge pe telefoane Motorola și schimbă regulile jocului
Bancul Zilei
Profesorii din Iași resping categoric noua lege a salarizării propusă de Ministerul Muncii
Pacient la Infecțioase. Despre medici, omenie și speranță
Statul susține că are bani, dar că... nu găsește timp pentru plata Tezaurelor Umane Vii!
Iașul are o problemă uriașă: peste 225.000 de persoane neasigurate! Ce se schimbă din septembrie
Alertă pentru agricultură. Seceta lovește puternic culturile din Moldova
Se deschide drumul spre Pașcani! Centura Bacăului, racordată la noua autostradă
CJ Iași vrea să cumpere Vama Veche pentru Biblioteca „Gheorghe Asachi”!
ACS USV Iași, la 90 de minute de grupele Cupei României
Doina Carpaților duce Iașul la marele festival de folclor din Elveția
Un ieșean a rezolvat o problemă matematică veche de 60 de ani!
Un nou drum între Moldova și Transilvania! Ruta taie 92 de kilometri și deschide o nouă poartă peste munți
BNR anunță revenirea planului pentru euro. România nu trece niciun criteriu!
Grindeanu promite „revoluția” administrației dacă ajunge premier: localitățile mici ar putea fi comasate
Statul oferă sprijin femeilor singure care vor să aibă copii
Primele benzinării de pe Autostrada Moldovei!
Începe școala: 9 din 10 români spun că rechizitele, hainele și ghiozdanele îi lovesc puternic la buzunar
Mugur Isărescu: „Cursul euro este mai flexibil”
David Popovici, în istoria înotului! Tripla-dublă fabuloasă la Paris: nimeni nu a mai reușit așa ceva!
Rețeta zilei -- Plăcintă cu brânză și struguri
Cu gândul la Jocurile Olimpice! Andreea Verdeş continuă lupta pentru a-şi împlini visul
Alarmă pentru dinții copiilor! CMSR cere lecții obligatorii de prevenție în licee
Alarmă la Finanțe! Datoria României sare de 1.194 de miliarde de lei și trece de 61% din PIB
Surpriză uriașă în sănătatea ieșeană! Spitalul de Recuperare, peste aproape 400 de unități din România
UMB forțează deschiderea autostrăzii de la Adjud la Bacău
Postul cu apă, taina prin care trupul se reface
Criza energetică se adâncește. Fabricile mari pot rămâne fără energie în orele de vârf
Turismul intră pe minus. Iașul pierde vizitatori în 2026
Salariile au crescut în România, dar cifrele ascund o realitate dură
Iașul are o problemă uriașă: peste 225.000 de persoane neasigurate! Ce se schimbă din septembrie
Alertă pentru agricultură. Seceta lovește puternic culturile din Moldova
Se deschide drumul spre Pașcani! Centura Bacăului, racordată la noua autostradă
Plan spectaculos pentru Iași: monorail de 7,5 kilometri, cu tuneluri sub Copou și legătură directă la Aeroport
Nicușor Dan a promulgat legile-cheie din PNRR. Codul Urbanismului intră în vigoare
Lifestyle
Școala începe mai devreme, dar fără catalog, la Hașdeu
Momentul începutului de an școlar. Ochelari de vedere care susțin confortul vizual al elevilor
Ce faci în Iași în weekendul 21–23 august. Orașul iese la distracție
Horoscopul zilei de vineri, 21 august 2026
Cum pregătești solarul toamna pentru culturile de sezon rece
Rețeta zilei -- Tocană de ardei copți
Timp liber
Întreținerea aspiratorului, pas cu pas, pentru o durată mai lungă
Asemănări și deosebiri între sloturi și pariuri la cazino online
Battle Royale nu mai este o modă și a devenit un mod în care prietenii își petrec timpul împreună
De ce inteligența emoțională este cheia leadership-ului eficient
Efectul terenului propriu: De ce statisticile favorizează echipele care joacă în fața propriilor suporteri