Lucruri mai puțin știute despre salcia pe care credincioșii o duc la biserică și apoi o pun la icoane de Florii

Sărbătoarea Floriilor ne amintește de intrarea triumfală a Mântuitorului Iisus Hristos în Ierusalim, înainte de Pătimirile Sale. Salcia, simbolul Floriilor, are o semnificație aparte.

Domnul a fost întâmpinat de o mulțime de bărbați, femei și copii ce aveau în mâini ramuri verzi de finic și care își manifestau bucuria. Ei strigau: „Osana! Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului, Împăratul lui Israel!” (Ioan 12, 13).

Arc peste timp, în duminica dinaintea Sfintelor Paşti, creştinii ortodocşi prăznuiesc Intrarea Domnului în Ierusalim, cunoscută și ca Sărbătoarea Floriilor. În această zi credincioşii aduc la biserică ramuri de salcie, care sunt sfinţite şi apoi aşezate la icoane, la ușile caselor sau chiar la pomii fructiferi. După ce se usucă, este indicat ca salciile să nu fie aruncate la gunoi, ci arse ori îngropate în pământ.

Prima mențiune
Ramurile purtate de creștini la sărbătoarea Floriilor sunt menționate pentru prima dată în Jurnalul Egeriei, o pelerină care a vizitat Țara Sfântă spre sfârşitul secolului al IV-lea. Ea a scris că, de Florii, credincioșii urcau în Muntele Măslinilor cu ramuri și stâlpări de finic în mâini:

”Când se apropie ceasul al unsprezecelea, se citeşte locul din Evanghelie unde copiii cu ramuri şi stâlpări de finic au întâmpinat pe Domnul, zicând: «Binecuvântat Cel ce vine în numele Domnului». Şi îndată se ridică episcopul şi tot poporul şi atunci se merge din vârful muntelui numai pe picioare. Căci tot poporul merge înaintea episcopului, cântându-se imne şi antifoane şi răspunzând într-una: «Binecuvântat Cel ce vine în numele Domnului!». Şi toţi copiii câţi sunt prin acele locuri, până chiar şi cei care nu pot merge singuri pe picioare şi care - mici fiind - îi poartă părinţii aşezaţi pe grumazul lor, purtând toţi, în mâini, ramuri: unii de palmieri, alţii de măslini, şi aşa este însoţit episcopul în chipul în care a fost întâmpinat atunci Domnul”.

Încă din cele mai vechi timpuri, ramurile de finic erau considerate ca simboluri ale biruinţei. De aceea, romanii își întâmpinau câştigătorii la întreceri sau biruitorii în războaie cu astfel de ramuri.

Noua semnificație, mult mai profundă
Odată cu Intrarea Domnului în Ierusalim, acestea capătă o semnificaţie mult mai profundă. Au devenit un semn al biruinţei asupra morţii pe care Iisus Hristos a învins-o prin învierea lui Lazăr din morţi, dar mai ales prin Învierea Sa. Tot cu acest înțeles sunt amintite ramurile de finic și în cartea Apocalipsei, scrie Doxologia.

La români ramurile de măslin şi de finic sunt înlocuite cu salcia
Salcia înlocuieşte în acest obicei românesc ramurile de măslin şi de finic cu care Mântuitorul a fost întâmpinat de credincioşi.

"Salcia este apreciată foarte mult în cultul bisericii, mai ales cu prilejul sărbătorii Floriilor, când Mântuitorul a intrat în Ierusalim unde a fost întâmpinat de popor, de mulţimi cu flori şi cu ramuri de finic în mâini. Poporul L-a primit ca un împărat al păcii şi i-au recunoscut Dumnezeirea şi statutul de Împărat al cerului şi al pământului. Oamenii, de bucurie, au venit cu darurile lor şi pentru că majoritatea erau oameni simpli au rupt ramuri de finic şi l-au întâmpinat. La noi în România nu creşte finicul, această plantă din Ţara Sfântă şi atunci a fost apreciată foarte mult salcia.

Poporul român a introdus-o în cultul bisericii pentru că ea acum primăvara de Florii este cea mai harnică, înfrunzeşte şi ramurile ei sunt frumoase. Totodată, se şi modelează frumos asemenea coroniţei Mântuitorului şi sunt sfinţite ramurile de salcie în Duminica Floriilor, sunt stropite cu Aghiasmă Mare şi atunci ramurile acestea care închipuie intrarea Mântuitorului în Ierusalim sunt duse acasă şi sunt păstrate la icoane, de regulă, de la un an la altul. Ierarhii noştri au vorbit frumos despre această specie", a declarat pentru Agerpres directorul Băncii de Resurse Genetice Vegetale (BRGV), Costel Vînătoru, care este şi preot.