Povestea Luminii Sfinte

În fiecare an, în Sâmbăta Mare, când întreaga lume creștină așteaptă Învierea Domnului, în biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim se petrece un miracol care luminează credința celor care-L caută pe Hristos: Miracolul Sfintei Lumini.

Se spune că, odată, în vremuri tulburi, creștinii nu aveau voie să intre în Sfântul Mormânt. Erau opriți cu forța, iar locul fusese luat de străini care nu credeau în Înviere. În acea Sâmbătă Mare, Patriarhul ortodox al Ierusalimului, înconjurat de credincioși, s-a așezat în genunchi în fața pietrei care bloca intrarea. Lacrimile i se prelingeau pe obraz, iar rugăciunile se ridicau ca o flacără nevăzută spre cer.

Atunci s-a întâmplat ceva ce nimeni nu putea explica. Din mormântul pecetluit a țâșnit o Lumină albă-albăstruie, fără să fi fost aprinsă de mâini omenești. Fără chibrit, fără foc, fără vreun felinar. A izbucnit în tăcere, ca un răspuns dumnezeiesc, și a cuprins fitilul candelei așezate pe lespedea pe care fusese așezat trupul lui Iisus. Zidul s-a crăpat într-un fulger de sus până jos, iar în jurul acelei raze divine, oamenii au simțit o pace de necuprins.

De atunci, în fiecare an, Lumina Sfântă coboară în mod tainic și minunat în același loc, în aceeași zi, în aceeași așteptare sfântă.

Preoții intră în mormânt după ce a fost cercetat atent, ca să nu fie nimic suspect – nici foc, nici chibrit, nici vreun obiect ascuns. În întunericul desăvârșit, Patriarhul se roagă singur, cu genunchii plecați și inima deschisă. Și, într-o clipă, candelele se aprind singure, iar flacăra apare lin, caldă, vie.

Timp de câteva minute, această Lumină nu arde. Credincioșii o ating, o apropie de față, o trec peste haine și peste copii. Este o Lumină care mângâie, nu mistuie. Apoi, devine foc adevărat și pornește în mii de făclii către toate colțurile lumii.

Din Ierusalim, Lumina ajunge cu avioane speciale, cu candele păzite cu grijă, cu emoție și cu rugăciuni. În România, este întâmpinată cu bucurie de mii de oameni, în noaptea de Paști. Preoții o aduc în biserici, unde rostește cuvintele care au traversat veacurile:

„Veniți de luați Lumină!”

Aceasta nu este doar o flacără. Este semnul că întunericul nu are ultimul cuvânt. Că Învierea este vie. Că Dumnezeu răspunde rugăciunilor curate. Că minunea, chiar dacă nu o vedem cu ochii, o simțim cu sufletul.

Așa este povestea Luminii Sfinte: o poveste adevărată, care nu se termină niciodată. Pentru că vine din iubire și aprinde în oameni ceva ce nicio umbră nu poate stinge vreodată.