40 de locuri noi la o creșă din Iași
Creșa nr. 6 „Clopoțelul Magic” din zona Cantemir și-a extins capacitatea cu 40 de locuri noi, după ce spațiul eliberat prin relocarea sediului administrativ al Direcției Creșe a fost complet reconfigurat și amenajat pentru cei mici.
Noile spații au fost deschise marți, 15 septembrie 2026, în cadrul unei ceremonii de sfințire la care a participat și primarul municipiului Iași, Mihai Chirica. Investiția permite înființarea a două grupe noi, oferind astfel o soluție concretă pentru o parte dintre solicitările venite din partea părinților.
Sediul administrativ al Direcției Creșe a fost mutat în zona Păcurari, pe Șoseaua Păcurari nr. 88, iar spațiul rămas liber la Creșa „Clopoțelul Magic”, de pe Aleea Decebal nr. 10, a fost transformat în săli destinate copiilor.
Rețeaua municipală ajunge la aproape 1.200 de locuri
Extinderea de la Creșa nr. 6 vine după deschiderea, în luna ianuarie, a Creșei „Sfântul Ioan Botezătorul” din Bucium, în cadrul noii Grădinițe „Grigore Vieru”. Acolo au fost înființate patru grupe noi, cu un total de 80 de locuri.
Potrivit municipalității, în 2026, rețeaua de creșe din Iași a crescut de la 12 la 13 unități, iar numărul grupelor a ajuns de la 43 la 49. Capacitatea totală a rețelei municipale se apropie acum de 1.200 de locuri.
În ultimii ani au fost finalizate și alte proiecte importante, printre care Creșa Municipală „Sfânta Cuvioasa Parascheva”, amenajată în fostul Hotel Municipal și cu o capacitate de 150 de locuri.
De asemenea, Creșa nr. 10 „Piticii năzdrăvani” și Creșa nr. 1 „Universul copilăriei” au fost reabilitate integral, fiecare având câte 100 de locuri.
O nouă creșă va fi construită în zona Galata
Planurile municipalității nu se opresc aici. În zona Galata, pe Șoseaua Voinești nr. 26, urmează să fie construită o creșă nouă, de la zero, printr-un proiect finanțat prin Programul Regional Nord-Est 2021–2027.
Valoarea totală a proiectului este de 92,1 milioane de lei, iar investiția destinată construcției creșei se ridică la 23.415.190,69 lei. Unitatea va fi ridicată pe un teren de peste 5.100 de metri pătrați și va avea un regim de înălțime P+1E parțial.
Noua creșă va dispune de o suprafață utilă de 1.536,95 metri pătrați și va putea găzdui șase grupe de copii cu vârste cuprinse între 3 luni și 3 ani. Proiectul prevede săli de joacă, dormitoare, spații multifuncționale, bloc alimentar propriu, spălătorie, cabinet medical cu izolator și spații verzi exterioare. Carmen DEACONU