INCHIDE

Chirii, cafenele și mâncare: economia studențească a Iașului

Chirii, cafenele și mâncare: economia studențească a Iașului

* aproape 50.000 de studenți susțin piața chiriilor, cafenelelor și serviciilor rapide

Universitățile nu produc doar absolvenți și cercetare. În jurul lor se dezvoltă o economie proprie, de la proprietari de apartamente până la cafenele, restaurante, centre de printare, transport și service-uri. În Copou și Tudor Vladimirescu, calendarul universitar devine și calendar comercial. Toamna aduce clienți, sesiunea prelungește programul localurilor, iar vacanțele reduc încasările. Universitășe din Iași reunesc aproape 50.000 de studenți, formând o piață locală importantă.

Chiria, cea mai mare cheltuială

Copou, Tudor Vladimirescu, Tătărași, Podu Roș și Păcurari sunt căutate pentru apropierea de facultăți și accesul la transport. Chiriile medii au ajuns la 350 de euro pentru o garsonieră, 450 de euro pentru două camere și 530 de euro pentru trei camere. Mulți studenți împart apartamentele pentru a reduce costurile. Căminele sunt alternativa mai ieftină. La UAIC, tarifele sunt între 580 și 885 de lei lunar, iar TUIASI dispune de 7.660 de locuri pentru peste 13.000 de studenți. Diferența menține cererea privată.

Cafenelele devin spații de studiu. Copierea și mâncarea aduc încasări zilnice

În apropierea campusurilor, cafeneaua este și sală de lectură, loc de lucru sau de socializare. Contează prețul, dar și internetul, prizele, programul și distanța până la facultate.

În sesiune crește cererea pentru cafea la pachet, gustări și spații liniștite. Localurile care își adaptează programul pot fideliza clienții.

Digitalizarea nu a eliminat centrele de copiere. Studenții solicită printare de pe telefon, scanare, legarea lucrărilor, postere și imprimare color. Rapiditatea este decisivă înaintea unui examen sau a licenței. Mâncarea este una dintre cele mai stabile piețe. Cu circa 60 de lei mănânci o pizza și savurezi o băutură în oraș. Sunt căutate meniurile zilei, produsele la pachet și reducerile.

Studenții străini deschid o piață nouă

UMF Iași avea, la începutul anului academic, 2.622 de studenți străini din 73 de țări. Ei generează cerere pentru locuințe mobilate, servicii în engleză sau franceză, transferuri de la aeroport și mâncare internațională. Un meniu tradus, rezervarea online și explicațiile clare despre plată sau contracte pot deveni avantaje comerciale.

Serviciile rapide câștigă prin apropiere

Taxiurile, ride-hailing-ul, reparațiile pentru biciclete și trotinete, transportul bagajelor și mutările completează economia campusurilor.

Spălătoriile, frizeriile, farmaciile, service-urile pentru telefoane și laptopuri sau punctele de coletărie câștigă prin accesibilitate. Studentul alege adesea serviciul disponibil imediat.

Toamna, sesiunile și admiterea cresc încasările, în timp ce vacanțele și vara le reduc. Afacerile rezistente atrag și angajați, localnici, turiști sau participanți la evenimente.

Economia universitară nu este construită pe lux, ci pe proximitate, prețuri clare și servicii rapide. În fiecare cameră închiriată, cafea cumpărată și pagină imprimată se află o parte din economia nevăzută a Iașului.

Dan DIMA