* de la Ciric și Uricani până la Breazu, Mârzești și Aroneanu, cornul este prezent în vegetația forestieră a județului Iași * fructele sale se coc la începutul toamnei, iar lemnul, neobișnuit de dens, era folosit odinioară la confecționarea uneltelor

În pădurile Iașului crește un arbust ale cărui fructe au fost aproape uitate, deși generații întregi le-au folosit pentru dulcețuri, siropuri și cornată. Cornul (Cornus mas) produce fructe roșii, acrișoare, bogate în vitamina C și compuși fenolici. Documentele botanice confirmă prezența speciei în mai multe zone forestiere ale județului, inclusiv în apropierea municipiului. Dincolo de valoarea alimentară, cornul oferă unul dintre cele mai dense lemne utilizate tradițional în confecționarea uneltelor.

Unde găsim corn în Iași: Ciric, Uricani, Breazu și Mârzești

Cornul este o specie indigenă, întâlnită în pădurile de foioase, la marginea acestora și pe versanții însoriți. Crește sub forma unui arbust sau arbore de mici dimensiuni, fiind adaptat condițiilor din zona de deal și silvostepă.

În județul Iași, prezența sa este documentată în mai multe zone forestiere.

Pădurea Ciric reprezintă unul dintre exemplele cele mai apropiate de oraș. Documentația proiectului de arie naturală urbană menționează explicit Cornus mas printre speciile care alcătuiesc stratul arbustiv. Acesta este bine reprezentat în special în jumătatea nordică a versantului stâng al văii Ciric.

Pădurea Uricani, din comuna Miroslava, adăpostește, de asemenea, corn. Planul de management al ariei protejate include specia în inventarul floristic, alături de sânger și alte plante caracteristice pădurilor de foioase.

La Breazu și Mârzești, cornul este menționat în lucrarea Geografia Municipiului Iași, publicată în 1987 de N. Barbu și Al. Ungureanu. În cazul pădurii Mârzești, autorii consemnează o prezență mai pronunțată a arbustului la marginea pădurii. Datele reprezintă atestări botanice istorice, nu o evaluare a numărului actual de exemplare.

Specia apare și în documentația privind vegetația comunei Aroneanu, în pădurea situată la nord-est de sat, unde crește împreună cu păducelul, porumbarul și măceșul.

Mai departe de municipiu, cornul este identificat și în pădurile comunei Răducăneni, pe culmile și platourile interfluviului Bohotin–Crasna.

Fructele roșii se coc în august și septembrie

Cornul poate fi recunoscut primăvara după florile galbene, care apar înaintea frunzelor. Spre sfârșitul verii, ramurile se încarcă de fructe ovale, roșii, care capătă treptat o nuanță rubinie. Coarnele se coc, în general, în august și septembrie, în funcție de condițiile climatice. Au un sâmbure tare și un gust acrișor, uneori astringent, care devine mai plăcut la maturitate deplină. În gospodăriile tradiționale, fructele erau folosite pentru prepararea dulcețurilor, compoturilor, siropurilor și a cornatei, băutura obținută prin macerare cu zahăr și alcool. Pulpa poate fi utilizată și pentru sosuri acrișoare, destinate preparatelor din carne.

Ce proprietăți au coarnele. Fructele conțin vitamina C și antocianine

Coarnele au atras atenția cercetătorilor prin conținutul de vitamina C, acizi organici și polifenoli, inclusiv antocianinele responsabile pentru culoarea fructelor. Studiile de specialitate indică diferențe importante între soiuri și populații, în funcție de maturitate, condițiile de creștere și metodele de analiză. O analiză științifică publicată în 2018 consemnează valori ale vitaminei C de 43,6–76,7 mg la 100 g de fruct, unele soiuri studiate atingând concentrații mai ridicate.

Coarnele sunt studiate și pentru potențialul antioxidant al compușilor lor. Totuși, utilizarea tradițională în medicina populară nu reprezintă dovada unui efect terapeutic asupra unor boli.

Din perspectivă alimentară, fructele pot contribui la diversificarea consumului de produse vegetale autohtone.

Lemnul de corn, atât de dens încât se scufundă în apă

Dincolo de fructele sale, cornul are o particularitate mai puțin cunoscută: lemnul deosebit de dens și rezistent.

Spre deosebire de majoritatea esențelor lemnoase, lemnul de corn se poate scufunda în apă. Tocmai această densitate îl făcea potrivit pentru obiectele supuse uzurii și solicitărilor mecanice.

În trecut, era utilizat pentru mânere de unelte, bastoane, piese mici de mecanisme și alte obiecte care necesitau rezistență.

Calitățile sale erau cunoscute încă din Antichitate, când meșterii greci îl foloseau la realizarea sulițelor și a arcurilor.

Această dublă întrebuințare, alimentară și meșteșugărească, explică locul pe care cornul l-a ocupat vreme îndelungată în gospodăriile tradiționale.

Cornul și sângerul, două specii care nu trebuie confundate

În pădurile Iașului crește și sângerul (Cornus sanguinea), specie înrudită cu arbustul care produce coarnele comestibile. Diferențele sunt vizibile: cornul înflorește galben, înaintea apariției frunzelor, și produce fructe roșii, alungite. Sângerul are flori albe, care apar după înfrunzire, și fructe mici, închise la culoare. Identificarea corectă este esențială înaintea oricărei recoltări. În ariile naturale protejate trebuie respectate regulile de conservare și eventualele restricții privind culegerea fructelor. De asemenea, ramurile nu trebuie rupte pentru a ajunge la fructe. Cornul are și un rol ecologic important: florile sale timpurii oferă resurse de hrană insectelor polenizatoare, iar fructele contribuie la hrana faunei sălbatice.

Pentru Iași, redescoperirea acestei specii înseamnă mai mult decât recuperarea unei rețete de dulceață. Cornul face parte din patrimoniul vegetal local, iar prezența lui documentată în pădurile din jurul orașului oferă un motiv în plus pentru cunoașterea și protejarea biodiversității. Teona SOARE