Concurență mare la UAIC!
* 869 de candidaţi au susţinut luni examenul de admitere la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, unde concurenţa pentru un loc finanţat de la buget a ajuns în această vară la aproape cinci candidaţi
Interesul pentru Facultatea de Drept a rămas ridicat şi în această sesiune de admitere. Pentru cele 180 de locuri la buget s-au înscris 869 de candidaţi, iar universitatea mai pune la dispoziţie 57 de locuri cu taxă şi 149 de locuri la forma de învăţământ cu frecvenţă redusă.
Alţi 20 de absolvenţi au fost declaraţi admişi fără concurs, în baza rezultatelor obţinute la olimpiade şi concursuri naţionale şi internaţionale din domeniul ştiinţelor sociale şi umaniste. Regulamentul de admitere prevede că pot beneficia de această facilitate elevii care au obţinut premiile I, II sau III la competiţiile aprobate de Ministerul Educaţiei.
Examenul de admitere a constat într-un test la limba română, desfăşurat luni, între orele 13.00 şi 15.00. Candidaţii au avut la dispoziţie două ore pentru rezolvarea subiectelor, accesul în săli fiind permis doar pe baza actului de identitate.
După afişarea rezultatelor finale, candidaţii declaraţi admişi vor trebui să îşi confirme locul în perioada 23-26 iulie, prezentându-se la sediul facultăţii pentru înmatriculare. Locurile care nu vor fi confirmate vor fi redistribuite candidaţilor aflaţi pe lista de aşteptare, în cadrul următoarelor două tururi de confirmări, programate între 27 şi 31 iulie.
În ultimii ani, ultima medie de admitere la locurile finanţate de la buget s-a menţinut peste 8,40. În sesiunea din 2025, aceasta a fost 8,42, în 2024 a fost 8,40, iar în 2023 a ajuns la 8,45, ceea ce arată că admiterea la Facultatea de Drept continuă să fie una dintre cele mai competitive din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.
Concurență mare și la Info!
Şi Facultatea de Informatică a atras un număr important de candidaţi. 319 absolvenţi au susţinut duminică, 19 iulie, testul scris pentru ocuparea unui loc la programele de licenţă. Pentru această sesiune sunt disponibile 148 de locuri bugetate la Informatică în limba română, 65 de locuri la Informatică în limba engleză şi 63 de locuri la programul Inteligenţă Artificială, în limba română.
Şapte candidaţi au fost deja declaraţi admişi fără concurs, datorită performanţelor obţinute la competiţii de profil. Printre criteriile care permit admiterea directă se numără premiile şi medaliile obţinute la Olimpiadele Internaţionale de Informatică, Matematică, Fizică sau Chimie, la concursuri internaţionale de informatică pe probe de algoritmică, la Olimpiadele Naţionale, dar şi clasarea pe primele trei locuri la concursul FII Code, proba de algoritmică.
De asemenea, absolvenţii care au participat la faza naţională a Olimpiadelor de Informatică, Matematică, Fizică sau Chimie, în clasele a XI-a sau a XII-a, pot solicita înlocuirea cu nota 10 a mediei generale de la Bacalaureat. Aceeaşi facilitate este prevăzută şi pentru elevii cu rezultate la concursuri naţionale sau internaţionale de robotică recunoscute de Ministerul Educaţiei, care pot solicita nota 10 la proba de Informatică sau Matematică de la examenul de Bacalaureat.
La testul de admitere organizat de Facultatea de Informatică au participat şi 22 de elevi aflaţi încă în clasa a XI-a, interesaţi de o posibilă înscriere la unul dintre cele mai căutate programe de studiu din domeniul IT.
După afişarea rezultatelor finale, candidaţii declaraţi admişi vor trebui să îşi confirme locurile în perioadele stabilite de fiecare facultate. Locurile rămase neconfirmate vor fi redistribuite candidaţilor aflaţi pe listele de aşteptare. Laura RADU
Subiecte asemanatoare
Drept la replica vanatoare Directia Silvica Iasi
Soarta Autostrăzii Unirii se va juca la rectificarea bugetară
Zeci de mii de pensionari ieșeni trăiesc cu mai puțin de 40 de lei pe zi!
Iașul, sufocat de gunoaiele pelerinajului! Aproape 1.000 de tone de deșeuri strânse în câteva zile
Vin peste 600.000 de doze de vaccin antigripal
Continuă pelerinajul la Cuvioasa Parascheva
Autostrada dintre Bacău și Mircești ar putea fi deschisă la final de an!
Remiză smulsă în ultima secundă! USV-CSM se împiedică din nou, iar promovarea începe să se complice
Spitalele din Moldova scot la concurs un număr neobişnuit de mare de posturi pentru viitorii medici rezidenţi!
ARTIS 2026 – sărbătoare a artelor vizuale ieșene, sub semnul lui Brâncuși
Risc de rabie, după apariţia unei vulpi în Copou
Vremea face prăpăd în județul Iași! Rafale de până la 80 km/h și ploi torențiale în mai multe localități
Garderoba de iarnă pentru toată familia cu buget mic: cum economisești înainte de Black Friday
Fotbal, Liga a V-a Iași. Valea Lupului și Hălăucești, lideri fără înfrângere
Drept la replica vanatoare Directia Silvica Iasi
Soarta Autostrăzii Unirii se va juca la rectificarea bugetară
Religia în școli, reguli noi. Ce nu mai au voie profesorii să le impună elevilor
Zeci de mii de pensionari ieșeni trăiesc cu mai puțin de 40 de lei pe zi!
Guvernul Niculescu, cu sabia lui Bolojan deasupra capului!
Iașul, sufocat de gunoaiele pelerinajului! Aproape 1.000 de tone de deșeuri strânse în câteva zile
Povești uimitoare din Calendarul Ortodox care dau sens zilei de 19 octombrie
Horoscopul zilei de luni, 19 octombrie 2026
Indolența nu aduce satisfacții! Nici în handbal
Luca Nicu G.R.L.
Muraru anunță ce va face PNL de marți: partidul promite să urmărească fiecare decizie, numire și contract
Show de goluri în „județeană”! Tonmir Iași și Tomești au făcut instrucție cu adversarii!
Au început să scadă indicii ROBOR
Vin peste 600.000 de doze de vaccin antigripal
Bolojan aruncă PNL în opoziție. Liberalii votează Guvernul, apoi își retrag oamenii din funcții
Horoscopul zilei de duminică, 18 octombrie 2026
Continuă pelerinajul la Cuvioasa Parascheva
Ce pustiu ar fi Iașul...
Lacul CUG II din Iași va fi transformat complet! S-a semnat contractul de finanțare europeană!
Rezultate – concurs directori școli, la Iași: 102 candidați nu au promovat, șase au luat nota 10
ASPI zdrobește Știința Miroslava. Schimbare de lider!
Dezastru la Iași! CSM-USV pierde acasă cu Bradul Putna, iar suporterii cer demisii în lanț
Spitalul Regional, amânat până în 2029. Din împrumutul de 250 de milioane de euro, s-au folosit doar 50 de milioane!
Erupția din scarlatină: cum arată și cum o deosebești de rujeolă sau alergie?
Maia Sandu spune că unirea cu România ar aduce mai multă securitate Republicii Moldova
CSM Iași 2020 – campioană națională la șah
Ce documente HR pot fi semnate electronic și cum se păstrează?
Rețeta zilei. Pastramă de oaie la grătar și must înăsprit, gustul toamnei moldovenești
Direcția Silvică Iași: „Afirmațiile ministrului Mediului Apelor și Pădurilor sunt nereale şi dovedesc rea-credinţă”
Dincolo de examene: cum îi pregătim pe copii pentru viață?
A murit Ion Cristea, cel care a îngrijit ceasul Palatului Culturii
Dezastru la CSM Iași 2020! Salarii uriașe, rezultate catastrofale. Conducerea caută salvarea în trecut
Blocaj total în programul „Anghel Saligny”. Iașul are zeci de lucrări neplătite
Luca Niculescu preferă un guvern politic, dar nu exclude varianta tehnocrată
Criză fără precedent în medicina de familie! Moldova are nevoie disperată de doctori
Incendiu de proporții la CET Iași. Flăcări pe 1.000 de metri pătrați
Continuă pelerinajul la Cuvioasa Parascheva
Contract semnat! Începe marea reconfigurare din jurul Palatului Culturii
Autostrăzile Iașului, la mâna judecătorilor!
Ce pustiu ar fi Iașul...
Lacul CUG II din Iași va fi transformat complet! S-a semnat contractul de finanțare europeană!
Rezultate – concurs directori școli, la Iași: 102 candidați nu au promovat, șase au luat nota 10
Iașul are sute de farmacii, dar tot mai puțini farmaciști
Ce se întâmplă cu pielea după o vară întreagă de soare
Tensiuni la Chișinău: Opoziția a inițiat procedura de suspendare a Maiei Sandu
ASPI zdrobește Știința Miroslava. Schimbare de lider!
Republica Moldova forțează ușa Europei: Chișinăul cere următoarea etapă a negocierilor
Moldova
Vremea face prăpăd în județul Iași! Rafale de până la 80 km/h și ploi torențiale în mai multe localități
Drept la replica vanatoare Directia Silvica Iasi
Soarta Autostrăzii Unirii se va juca la rectificarea bugetară
Zeci de mii de pensionari ieșeni trăiesc cu mai puțin de 40 de lei pe zi!
Iașul, sufocat de gunoaiele pelerinajului! Aproape 1.000 de tone de deșeuri strânse în câteva zile
Vin peste 600.000 de doze de vaccin antigripal
Politica
Guvernul Niculescu, cu sabia lui Bolojan deasupra capului!
Muraru anunță ce va face PNL de marți: partidul promite să urmărească fiecare decizie, numire și contract
Bolojan aruncă PNL în opoziție. Liberalii votează Guvernul, apoi își retrag oamenii din funcții
Adrian Veștea avertizează asupra unui dezastru politic în PNL și invocă spectrul dispariției PNȚCD
Guvernul Niculescu – PSD intră marți în Parlament. Criza politică ar putea înceta
PSD preia puterea! 11 miniștri social-democrați în Guvernul Niculescu
Ultima Ora
Vremea face prăpăd în județul Iași! Rafale de până la 80 km/h și ploi torențiale în mai multe localități