Programul Rabla, luat cu asalt. Bugetul pentru motociclete, evaporat în 9 minute
* primele cifre arată dimensiunea fenomenului: peste 11.100 de dosare au fost depuse în doar o oră de la startul sesiunii dedicate persoanelor fizice
Interes uriaș pentru programul Rabla 2026! La doar câteva minute după deschiderea înscrierilor, platforma Administrației Fondului pentru Mediu a fost luată cu asalt de mii de români hotărâți să profite de ecotichetele oferite de stat pentru cumpărarea unor vehicule noi.
Cererea a fost atât de mare încât bugetul destinat motocicletelor și motocicletelor electrice, în valoare de 15 milioane de lei, a fost epuizat în numai nouă minute, un record care demonstrează interesul fără precedent pentru acest segment.
La categoria autoturismelor cu motoare termice, inclusiv GPL și GNC, au fost înregistrate 6.452 de cereri, însumând peste 72,7 milioane de lei, adică aproape jumătate din bugetul disponibil de 165 de milioane de lei.
Nici segmentul mașinilor electrice și plug-in hibrid nu este mai puțin căutat. În doar o oră au fost depuse 3.544 de dosare, în valoare de aproximativ 63 de milioane de lei, ceea ce înseamnă că mai bine de jumătate din fondurile alocate acestor vehicule au fost deja rezervate.
Înscrierile pentru autoturisme electrice rămân deschise până la 31 decembrie
Valul uriaș de înscrieri confirmă faptul că programul Rabla rămâne unul dintre cele mai atractive programe de finanțare din România, într-un context în care prețurile autoturismelor noi continuă să crească, iar ecotichetele oferite de stat pot reduce semnificativ costul unei achiziții.
În 2026, valoarea sprijinului financiar ajunge până la 18.500 de lei pentru un autoturism complet electric sau cu pilă de combustie pe hidrogen. Pentru modelele plug-in hibrid și motociclete electrice se acordă 15.000 de lei, pentru hibride clasice 12.000 de lei, iar pentru mașinile cu motoare termice, inclusiv GPL sau GNC, ecotichetul este de 10.000 de lei.
Chiar dacă unele categorii se apropie rapid de epuizarea fondurilor, AFM anunță că înscrierile pentru autoturisme electrice și plug-in hibrid rămân deschise până la 31 decembrie 2026, sau până la consumarea integrală a bugetului. Raluca STROE