Eva Radu, de la portret la ceramica dedicată Zeiței Mamă. Un catalog în premieră lansat la Iași
Muzeul Municipal „Regina Maria” a lansat primul catalog dedicat unui artist din afara Iașului. La finisajul expoziției „Expresia sinelui”, Eva Radu a anunțat un nou proiect artistic inspirat de cultura Cucuteni, care ar putea aduce în capitala Moldovei o expoziție de ceramică și desen dedicată Zeiței-Mamă.
Peste 200 de participări la expoziții de grup în 26 de țări, o carieră artistică de 25 de ani și o nouă direcție de creație inspirată de civilizația Cucuteni. Artista Eva Radu a încheiat vineri, 25 septembrie 2026, expoziția „Expresia sinelui”, găzduită de Muzeul Municipal „Regina Maria” din Iași. Finisajul a fost marcat de lansarea catalogului expozițional, o premieră pentru instituție, și de anunțarea unui proiect artistic dedicat Mamei, care ar putea fi prezentat tot la Iași.
Un catalog în premieră pentru Muzeul Municipal „Regina Maria”
Finisajul expoziției „Expresia sinelui” a adus în atenția publicului ieșean un proiect construit în jurul portretului și al identității umane. Evenimentul a marcat și un moment important pentru activitatea editorială a muzeului: lansarea primului catalog realizat de instituție pentru un artist din afara Iașului.
În prezența artistei, dr. Aurica Ichim, directorul Muzeului Municipal „Regina Maria”, și conf. univ. dr. habil. ZuZu Caratanase, curatorul expoziției, au vorbit despre creația Evei Radu și despre capacitatea portretului de a depăși simpla reproducere a fizionomiei.
Pentru curator, miza artistică a proiectului constă în reprezentarea omului dincolo de asemănarea fizică.
„Noi, oamenii, simțim nevoia de a ne reprezenta, de a lăsa ceva în urmă, moștenire umanității”, a declarat ZuZu Caratanase, urmărind evoluția portretului de la reprezentările rupestre până la arta contemporană.
Portretul, un dialog între suflete
Curatorul a subliniat că realizarea unui portret presupune nu doar pregătire tehnică și talent, ci și capacitatea de a surprinde caracterul celui reprezentat. „Portretul rămâne ceva atât de elementar, fundamental, autentic și, în același timp, ceva extraordinar de dificil de realizat. Cu atât mai mult atunci când, printr-un portret, se izbutește și redarea caracterului. Este extraordinar de dificil să surprinzi caracterul unui om”, a explicat ZuZu Caratanase.
Lucrările prezentate în expoziția „Expresia sinelui” au o componentă autobiografică puternică. Personajele sunt membri ai familiei și prieteni ai artistei, oameni care au contribuit la construirea universului său personal.
„Acest ciclu de lucrări este abia la început. Urmează să lucrez și alte personaje, alte persoane importante din viața mea”, a mărturisit Eva Radu.
Artista intenționează să continue seria de portrete și nu exclude o nouă colaborare cu muzeul ieșean, printr-o expoziție extinsă.
De la portret la Zeița Mamă. Cultura Cucuteni, în centrul unui nou proiect
Unul dintre momentele importante ale întâlnirii a fost anunțul privind un nou ciclu de creație, dedicat Mamei și inspirat de cultura Cucuteni. Eva Radu a mărturisit că interesul său pentru această civilizație datează de mai mulți ani și că legătura cu Iașul este esențială pentru dezvoltarea proiectului. „De câțiva ani sunt deosebit de pasionată de cultura Cucuteni. Sunt foarte mult inspirată de această cultură și mă simt foarte apropiată de ea. Pentru mine, strămoșii noștri sunt comuni, ai mei și ai dumneavoastră. Venim, într-un fel, din același loc”, a declarat artista.
Ea și-a exprimat dorința de a descoperi îndeaproape patrimoniul Cucuteni păstrat la Iași, în special celebrul „Sobor al Zeițelor”, ansamblu de figurine antropomorfe asociat simbolisticii feminine și maternității. Interesul pentru această tematică s-a concretizat deja într-o serie de piese ceramice. Artista a început să lucreze cu lutul încă din perioada masteratului, explorând relația dintre material, pământ și reprezentarea figurii umane. „Am realizat până acum o serie de piese inspirate în mod clar de cultura Cucuteni, iar pe viitor, cu ajutorul doamnei director, poate vom reuși să organizăm o expoziție specială pe această temă”, a precizat Eva Radu.
O nouă expoziție de ceramică și desen ar putea ajunge la Iași
Proiectul dedicat Mamei ar urma să reunească lucrări de ceramică și desen, dezvoltate în jurul simbolisticii culturii Cucuteni. Pentru Eva Radu, această direcție artistică reprezintă o continuare a preocupărilor sale pentru figura umană, dar printr-un limbaj plastic diferit de cel al portretelor expuse până acum.
„Iubesc foarte mult această temă. Mă preocupă de multă vreme și mi-aș dori să o dezvolt în continuare. Și unde altundeva aș putea veni să o expun, dacă nu la Iași?”, a spus artista. Expoziția nu are încă o dată stabilită, însă Eva Radu și-a exprimat disponibilitatea de a colabora din nou cu Muzeul Municipal „Regina Maria”. „Ar fi, practic, prima mea expoziție dedicată în întregime acestei teme”, a adăugat artista.
Astfel, finisajul expoziției „Expresia sinelui” nu a însemnat doar încheierea unui proiect dedicat portretului, ci și deschiderea unei noi perspective de colaborare artistică, în care patrimoniul Cucuteni și reprezentarea Mamei ar putea deveni punctele centrale ale unei viitoare expoziții la Iași. Evenimentul a fost salutat și de membrele Clubului Inner Wheel Iași, care au apreciat foarte mult și expoziția, dar și proiectul dedicat Zeiței-Mame, organizația fiind dedicată femeilor. Maura ANGHEL