INCHIDE

Flăcări uriașe și panică pe Dealul Zorilor!

Flăcări uriașe și panică pe Dealul Zorilor!

* o casă a fost mistuită de foc, iar vecinii au privit neputincioși lupta cu incendiul * din cauza căldurii extreme, focul s-a extins și la o locuință vecină

Momente de groază au fost trăite, în această dimineață,  în municipiul Iași, pe strada Dealul Zorilor, unde un incendiu puternic a transformat o casă de locuit într-un morman de cenușă. Flăcările violente au izbucnit brusc, iar fumul gros a fost vizibil de la mare distanță, alarmând întreaga zonă. Vecinii au ieșit speriați din case, temându-se că focul se va extinde și la locuințele lor.

Alarma a fost dată rapid, iar la fața locului au ajuns pompierii de la Detașamentul 1 Iași, care au intervenit în forță cu două autospeciale de stingere și un echipaj de prim ajutor, în total 13 pompieri militari. La sosirea acestora, incendiul se manifesta cu flacără generalizată, cuprinzând întreaga locuință, inclusiv acoperișul, existând un pericol major ca focul să sară la casele din apropiere.

Intervenția a fost una contracronometru. Temperaturile ridicate și cantitatea mare de materiale combustibile au făcut ca focul să se dezvolte extrem de rapid. Salvatorii au luptat minute în șir pentru a ține flăcările sub control și pentru a evita o tragedie de proporții într-o zonă cu locuințe apropiate una de alta.

Din păcate, pagubele sunt uriașe. Casa în care a izbucnit incendiul a fost afectată aproape în totalitate: acoperișul a ars complet, iar interiorul a fost distrus de flăcări. Mobilierul, electrocasnicele, hainele și bunurile personale ale proprietarilor au fost făcute scrum. Ca și cum nu ar fi fost de ajuns, un autoturism parcat în curte a fost avariat serios de radiația termică, partea din spate a mașinii fiind deteriorată.

Incendiul nu s-a oprit aici. Din cauza căldurii extreme, focul s-a extins și la o locuință vecină, unde aproximativ doi metri pătrați din acoperiș au ars, iar învelitoarea a fost grav afectată. În total, circa 60 de metri pătrați au fost distruși de flăcări.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași, cauza probabilă a incendiului este un defect la instalația electrică, focul pornind, cel mai probabil, din bucătărie, de la un conductor electric defect. Un detaliu aparent banal, dar care a avut consecințe devastatoare.

Din fericire, nu au fost înregistrate victime, însă șocul și pagubele materiale rămân. Daniel BACIU

 Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.

Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?

Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp    0752 266 264  si noi le facem cunoscute!