INCHIDE

Grădinițe noi în suburbii, reconstrucții în centru. Noul Iași al copiilor

Grădinițe noi în suburbii, reconstrucții în centru. Noul Iași al copiilor

* Miroslava, Valea Lupului și Ciurea au câștigat împreună peste 31.000 de locuitori între două recensăminte * infrastructura educațională încearcă ajungă din urmă familiile mutate în jurul orașului, în timp ce în Iașul vechi sunt reconstruite grădinițe ridicate în urmă cu aproape un secol

Harta grădinițelor spune poate mai bine decât cea a blocurilor cum s-a schimbat Iașul. În comunele de la marginea municipiului apar creșe, grădinițe și școli noi, uneori după ani în care numărul copiilor a crescut mai repede decât numărul locurilor. În centrul orașului, problema este alta: clădiri educaționale îmbătrânite, care trebuie demolate și reconstruite.

Miroslava avea la Recensământul din 2021 aproximativ 28.500 de locuitori, față de numai 11.958 în 2011. Valea Lupului a ajuns la 14.510 locuitori, de la 4.982, iar Ciurea la 17.254, de la 11.640. Sunt trei dintre cele mai spectaculoase creșteri demografice din județ.

Practic, aceste trei comune au câștigat împreună peste 31.000 de locuitori într-un singur deceniu. Problema este că oamenii s-au mutat mai repede decât infrastructura.

Valea Lupului: populația s-a triplat, copiii de vârstă școlară s-au înmulțit de 2,5 ori

Situația este documentată explicit la Valea Lupului. În documentele proiectului educațional local, autoritățile arată că populația comunei aproape s-a triplat între 2011 și 2021, iar numărul copiilor de vârstă școlară a crescut de aproximativ 2,5 ori. Tot acolo se estimează o presiune în continuare asupra claselor, pe baza numărului mare de copii aflați deja la grădiniță. În septembrie 2026 a fost finalizată și noua „școală verde” din Valea Lupului, investiție de aproximativ 59 de milioane de lei, cu 19 săli de clasă. În paralel, comuna are în proiect și o creșă de mari dimensiuni. Infrastructura educațională nu mai este un serviciu secundar al comunei. Devine una dintre investițiile principale ale unei localități transformate într-un mare cartier rezidențial al Iașului.

Ciurea -- un singur sat a depășit 10.600 de locuitori

Aceeași mutare demografică este vizibilă la Lunca Cetățuii. Din cei 17.254 de locuitori ai comunei Ciurea înregistrați la recensământ, 10.606 locuiau numai în Lunca Cetățuii. Rețeaua pentru copiii mici s-a extins între timp. Creșa Lunca Cetățuii funcționează astăzi în patru puncte – Lunca Cetățuii, Tineretului, Dumbrava și Hlincea – și declară o capacitate totală de 274 de copii în 13 grupe. Grădinița locală are, la rândul ei, mai multe corpuri și structuri și însumează 23 de grupe de preșcolari, dintre care 13 cu program prelungit.

Dimensiunea acestor unități spune singură povestea: Lunca Cetățuii nu mai funcționează demografic asemenea unui sat tradițional. Miroslava construiește grădinițe acolo unde au apărut cartierele

Miroslava merge în aceeași direcție, dar pe o scară și mai mare.În septembrie 2026, comuna avea în achiziție lucrările pentru o grădiniță nouă în Horpaz, cu o valoare estimată de circa 8,43 milioane de lei. Separat, procedura pentru construirea unei grădinițe în Valea Ursului avea o valoare estimată de aproximativ 12,66 milioane de lei.

Necesitatea nu mai este ascunsă nici în documentele administrației. Într-o hotărâre din 2025 privind achiziția unui imobil pentru educație, Consiliul Local invoca explicit „nevoia stringentă” de extindere a infrastructurii pentru copiii antepreșcolari și preșcolari, deoarece locurile existente nu mai sunt suficiente. Este aproape definiția administrativă a suburbanizării.

Pe Arcu, Iașul reconstruiește o grădiniță din 1929

În municipiu, situația este aproape inversă. Pe strada Arcu nr. 48 nu trebuie construită o grădiniță pentru un cartier nou, ci trebuie înlocuită una veche de aproape o sută de ani.

La începutul lunii, Direcția Județeană pentru Cultură a înregistrat proiectul pentru „Reconstruire Grădinița cu Program Normal nr. 23 Iași”. Documentația, aflată în faza DTAC, are ca beneficiar Municipiul Iași și a primit aviz favorabil din partea Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice. Amplasamentul este în zona protejată a centrului istoric.

Clădirea actuală datează din 1929, are aproximativ 510 metri pătrați și deservea 96 de copii. Valoarea anunțată anterior pentru demolare și reconstruire era de aproximativ 7,8 milioane de lei, finanțarea fiind inclusă în Programul Național „Școli Sigure și Sănătoase”. Nu lipsesc copiii, ci timpul rămas clădirilor.

Harta grădinițelor arată un Iași mai mare decât municipiul

Puse pe aceeași hartă, investițiile spun povestea unei metropole care s-a mutat demografic dincolo de limitele administrative ale orașului.

În Miroslava, Valea Lupului și Ciurea, problema este creșterea: cartierele și familiile au apărut înainte ca școlile, grădinițele și creșele să le poată urma.

În municipiul Iași, o parte a presiunii este diferită: rețeaua există, dar multe dintre clădiri provin dintr-un oraș construit pentru alte generații și alte standarde.

De aceea, adevărata hartă a noului Iași nu este doar cea a autorizațiilor pentru blocuri. Este harta locului în care se nasc și cresc copiii – și a distanței dintre casa lor și prima sală de clasă.

Teona SOARE