Iașul se ridică la luptă cu gunoaiele. Peste 5500 de voluntari ies sâmbătă la curățenie în Pădurea Bârnova-Repedea
Iașul nu mai are timp de pierdut în fața valului de deșeuri aruncate iresponsabil. Peste 5500 de voluntari din județ și alți 150.000 la nivel național s-au mobilizat pentru a dovedi că România nu mai vrea să fie sufocată de propriile resturi.
Direcția Județeană de Mediu Iași, împreună cu Direcția Silvică, Garda de Mediu și numeroși voluntari, dau startul la ora 9:00, cu punct de întâlnire la cantonul silvic Repedea, pe DN 24, între Păun și Poieni. Ținta principală: zona limitrofă a sitului Natura 2000 Pădurea Bârnova-Repedea, un spațiu natural cu valoare uriașă, dar frecvent transformat în groapă de gunoi de „prieteni” ai naturii care lasă mizeria în urmă.
„Prietenul la curățenie se cunoaște” – sloganul sub care se desfășoară ediția din acest an – pune reflectorul pe solidaritatea comunitară. Nu mai e vorba doar despre un eveniment civic punctual, ci despre o responsabilitate colectivă: elevi, profesori, familii, angajați, autorități și companii, toți au un rol în protejarea aerului pe care îl respirăm și a pădurilor care încă ne mai rămân.
Mai mult decât o acțiune simbolică, ziua de 20 septembrie 2025 marchează o premieră istorică: pentru prima dată, Ziua de Curățenie Națională este recunoscută oficial prin Legea 266/2024. România își declară, așadar, războiul anual împotriva deșeurilor.
Cei care nu s-au înscris încă mai au timp să intre în mișcare, accesând platforma oficială letsdoitromania.ro/implica-te.
Pentru Iași, miza este uriașă: Pădurea Bârnova-Repedea este unul dintre cele mai importante plămâni verzi ai orașului, dar și una dintre zonele cele mai afectate de poluare și depozitări ilegale. Curățenia de sâmbătă nu este doar un gest civic, ci un act de apărare a identității naturale a orașului.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!