Incendiu provocat de o baterie externă, la Țigănași
* un tânăr a ajuns cu arsuri la spital, iar un copil de 4 ani a fost transportat de urgență
Momente de panică într-o locuință din satul Cârniceni, comuna Țigănași, unde un incendiu izbucnit într-un dormitor a mobilizat de urgență pompierii, medicii și echipajele de prim ajutor. Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, printre acestea aflându-se și un copil de numai 4 ani.
Alarma s-a dat după ce flăcările au cuprins una dintre camerele casei, existând informații că în interior s-ar putea afla victime. La fața locului au intervenit rapid echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” Iași, cu autospeciale de stingere, echipaj de terapie intensivă mobilă și echipaj de prim ajutor calificat.
La sosirea salvatorilor, incendiul se manifesta violent într-un dormitor și amenința să se extindă la întreaga locuință. Intervenția promptă a pompierilor a împiedicat însă producerea unei tragedii de proporții. Flăcările au fost localizate și stinse înainte de a cuprinde restul casei.
Cel mai grav afectat a fost un tânăr de 22 de ani, care a suferit arsuri la nivelul feței și al membrelor superioare, pe aproximativ 10% din suprafața corpului. Acesta a primit îngrijiri medicale la fața locului și a fost transportat ulterior la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Spiridon” din Iași.
De asemenea, un copil în vârstă de 4 ani, aflat într-o stare puternică de șoc și panică după incendiul care i-a cuprins locuința, a fost evaluat de cadrele medicale și transportat la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria” pentru investigații suplimentare și supraveghere.
În urma incendiului au fost distruse obiecte de mobilier și materiale textile din încăperea în care a izbucnit focul. Primele cercetări indică drept cauză probabilă o defecțiune a unei baterii externe (power bank) folosite pentru alimentarea unui telefon mobil. Efectul termic generat de dispozitiv ar fi declanșat incendiul.
Evenimentul readuce în atenție pericolele ascunse ale dispozitivelor electronice utilizate zilnic. Specialiștii avertizează că bateriile externe defecte, contrafăcute sau utilizate necorespunzător pot genera supraîncălziri, degajări de fum și chiar incendii devastatoare.
Reprezentanții ISU Iași recomandă folosirea exclusivă a încărcătoarelor și bateriilor certificate, evitarea produselor deteriorate și supravegherea permanentă a dispozitivelor aflate la încărcat. De asemenea, încărcarea pe timpul nopții sau în apropierea materialelor inflamabile poate transforma un obiect aparent banal într-o sursă majoră de pericol. Andrei TURCU
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!