Summitt-urile, tot mai iluzorii și mai derizorii

Dorian OBREJA

Până în urmă cu câteva decenii, summit-urile la nivel înalt erau ceea ce trebuia - și ar trebui! – să fie, adică prilejuri în care substanța e mult mai importantă decât spectacolul, în  care volumul agendelor nu e așa de impresionant-bombastic, dar problemele incluse sunt urmărite și, mai ales, rezolvate.

De la un moment dat, un vânt nefast a început să bată și asupra acestui tip de evenimente, tonul fiind dat, ca în multe alte situații, dinspre malul estic al Atlanticului; cum maimuțăreala, mai ales a celor „mari”, e tot mai la modă, fenomenul s-a extins la scara planetei.

Pe măsură ce trece vremea, summit-urile devin tot mai iluzorii. Tratate, de regulă, triumfalist înainte, drept „istorice”, „epocale”, „esențiale”, se dovedesc a fi, apoi, doar baloane mai mici sau mai mari de săpun. În paralel – o nenorocire nu vine niciodată singură! -, se poate consemna și situarea evenimentelor tot mai evident sub semnul derizoriului, întru satisfacerea publicului dornic de mondenități și frivolități. Precum ar fi știrea conform căreia președintele unei țărișoare europene a avut oportunitatea de a-și prezenta (nu se știe ce titlu i-a atribuit) concubina, câteva fracțiuni de secundă, marelui portocaliu...

Recenta reuniune la vârful NATO de la Ankara nu a făcut excepție de la trendul amintit mai sus. Ceea ce trebuia să fie o întâlnire sobră, încruntată și aplicată a marilor „războinici” ai lumii contemporane s-a transformat într-una mondenă, prilej de scoatere în lume și etalare a toaletelor de către jumătățile liderilor (a lipsit, fără nicio pagubă, doar logodnica/logodnicul premierului homosexual al Olandei), sau a tenișilor de către premierul Albaniei. În lipsă de ceva mai bun, mai toată presa lumii a rostogolit, ca știre principală, gestul de bunăvoință al sultanului Erdogan, care a dăruit tuturor oaspeților câte un pistol și muniția aferentă, produse în Turcia – cadouri care, la rece, pot fi considerate a fi de prost gust și prevestitoare de rele.

Dacă e să intrăm mai în profunzimea evenimentului de la Ankara, putem consemna. Președintele SUA a „înflorit” iar realitatea, vorbind despre 19,2 trilioane de dolari investiți (de fapt, 10,6), creșterea construcției de fabrici (de fapt, e o scădere), plus alte bazaconii, legate de presupusa câștigare a alegerilor anterioare de către el, prețul petrolului și, mai ales, mult clamata pace cu Iranul – în momente în care ambele părți trimiteau rachete. Pentru toți ceilalți lideri, însă, cel mai mult a contat că Trump n-a mai subliniat iminenta retragere a unor trupe din Europa, care ar lăsa multe țări cu „fundul gol„ (fund ce ar putea fi protejat foarte simplu, prin reintroducerea serviciului militar obligatoriu).

Mare parte a documentului final e un copy/paste peste cel de anul trecut, de la Haga. Nimic nou. Nici măcar declarația triumfalistă a secretarului general Mark Rutte: ”NATO e mai unită ca niciodată”. Sub tencuiala aplicată la Ankara, fațada alianței poate ascunde falii majore. Mai ales fiindcă, din capitala Turciei, au plecat mulțumiți doar două personaje: cel din fruntea SUA și mai „noul” său prieten de la Kiev, cel cu care, la începutul anului trecut, ștergea podelele Biroului Oval. România s-a dus cu mâna întinsă - pentru întărirea apărării Mării Negre - și s-a întors la fel; un nou „succes” al lui N. Dan, care pierde teren și acasă, și afară.

Circul continuă; azi, la Paris, cu „coaliția de voință”. Deși, se știe, dacă nema putirință, geaba chichirez gâlceavă...