INCHIDE

Primăria pregătește un acord de cooperare cu orașul-port Odesa, aflat în bătaia rachetelor

Primăria pregătește un acord de cooperare cu orașul-port Odesa, aflat în bătaia rachetelor

Primăria Iași propune Consiliului Local aprobarea unui acord de cooperare cu Municipiul Odesa, într-un moment în care orașul ucrainean se află în continuare în prima linie a războiului declanșat de Rusia. Documentul prevede colaborare în numeroase domenii, de la economie, educație și sănătate până la cultură, turism, protecția mediului și protecție civilă.

Acordul este prezentat de municipalitatea ieșeană drept un instrument pentru consolidarea relațiilor regionale și pregătirea unor proiecte comune pe termen mediu și lung, inclusiv în perspectiva reconstrucției Ucrainei.

Unul dintre cele mai spectaculoase argumente invocate de Primăria Iași este transformarea axei Iași - Chișinău - Odesa într-un coridor regional strategic, cu implicații economice, logistice și turistice.

Iașul își proiectează rolul de „nod” între România, Republica Moldova și Ucraina

În documentul care însoțește proiectul de hotărâre, municipalitatea susține că acordul nu trebuie privit doar ca un gest de solidaritate față de Ucraina.

Iașul vrea să folosească relația cu Odesa și ca instrument de cooperare economică și administrativă transfrontalieră.

Primăria invocă inclusiv dezvoltarea viitoare a infrastructurii regionale și proiectele de conectivitate de pe direcția Iași - Chișinău - Odesa, precum și perspectiva extinderii legăturilor rutiere către Ucraina.

Potrivit municipalității, acest coridor ar putea contribui la apariția unui hub turistic și logistic important în estul Europei, iar Iașul ar putea deveni un punct central al acestei rețele.

Acordul propus este mult mai larg decât o simplă înfrățire simbolică. Cele două municipalități ar urma să mențină contacte regulate și să realizeze schimburi de experiență și bune practici în domenii precum administrație publică, dezvoltare durabilă, ecologie, protecția mediului și protecție civilă.

Sunt prevăzute, de asemenea, colaborări între instituții de învățământ, instituții medicale, organizații neguvernamentale, grupuri culturale și artistice, structuri sportive, oameni de afaceri și specialiști, organizații ucrainene de ajutor și asistență socială.

Cele două orașe ar putea organiza inclusiv programe comune, evenimente, întâlniri profesionale și proiecte în format online.

În mod particular, componenta de protecție civilă capătă o semnificație aparte în relația cu Odesa, oraș care, de la începutul invaziei ruse, a fost expus atacurilor cu rachete și drone.

Legătura culturală: două orașe UNESCO ale literaturii

Primăria Iași pune accent și pe relația culturală dintre cele două orașe.

Atât Iașul, cât și Odesa fac parte din Rețeaua UNESCO a Orașelor Creative, în domeniul literaturii. Municipalitatea ieșeană subliniază, totodată, existența unei comunități istorice românești la Odesa și legăturile culturale dintre cele două spații.

Acordul prevede organizarea unor programe culturale comune și încurajarea studierii limbilor română și ucraineană, precum și a literaturii, muzicii și artelor plastice.

Un element cu puternică încărcătură simbolică îl reprezintă și sărbătorirea Zilei Limbii Române la Odesa, în fiecare an, pe 30 august, aspect menționat explicit în documentația Primăriei Iași. Carmen DEACONU