Ambulanță răsturnată la Iași!
* un accident cu o ambulanță aflată în misiune, un pacient transportat, membri ai echipajului răniți și o persoană rămasă blocată în cabină * acesta este scenariul exercițiului „Ambulanța răsturnată”, programat joi, 27 august, de la ora 10.00, în poligonul de antrenament al ISU Iași din zona C.A. Rosetti * pentru prima dată într-un astfel de exercițiu organizat de ISU Iași și SVA va fi folosită o ambulanță autentică
Iașul va găzdui joi un exercițiu neobișnuit de intervenție în cazul unui accident rutier în care vehiculul implicat este chiar o ambulanță. Acțiunea este organizată de Serviciul Voluntar de Ambulanță – SVA, împreună cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Iași „Mihail Sturdza”. Potrivit scenariului, o ambulanță aflată în deplasare se răstoarnă. În interior se află un pacient și trei membri ai echipajului. Mai multe persoane sunt rănite, una dintre victime rămâne blocată în cabină, iar pacientul transportat de ambulanță suferă o agravare a stării de sănătate.
Salvatorii vor trebui să gestioneze simultan descarcerarea, acordarea primului ajutor, evaluarea victimelor și preluarea acestora de către echipajele medicale de urgență.
Exercițiul va avea loc într-un mediu controlat, în Poligonul de antrenament și pregătire al ISU Iași din zona C.A. Rosetti, spațiu destinat pregătirii structurilor de intervenție.
Organizatorii pornesc de la o situație care, deși rară, poate apărea în trafic: accidentarea unei ambulanțe chiar în timpul unei misiuni. Un asemenea caz este mai complicat decât un accident rutier obișnuit, pentru că printre victime se pot afla atât salvatorii, cât și pacientul pe care aceștia îl transportă.
Primele minute pot face diferența
În cazul unei mașini răsturnate, tentația martorilor de a scoate imediat victimele din vehicul poate fi mare. O intervenție făcută însă fără evaluarea situației și fără cunoașterea riscurilor poate agrava leziunile. Exercițiul va reproduce succesiunea intervențiilor de la momentul producerii accidentului până la extragerea și preluarea victimelor. Vor fi utilizate victime simulate și elemente de simulare, cu respectarea măsurilor de siguranță. Scopul este de a arăta cum trebuie gestionată o asemenea situație, dar și cât de important este ca primul ajutor să fie acordat corect până la sosirea echipajelor specializate.
Clara DIMA