INCHIDE

Peste 10.000 de spectatori la SFR 17. Filmele care au umplut Iașul

Peste 10.000 de spectatori la SFR 17. Filmele care au umplut Iașul

* cinci zile de cinema românesc, peste 50 de evenimente și mai mult de 100 de invitați * ediția a XVII-a a Serilor Filmului Românesc a adunat la Iași peste 10.000 de spectatori, iar publicul și-a ales și filmul favorit

Festivalul Serile Filmului Românesc a închis ediția din 2026 cu peste 10.000 de spectatori. Între 5 și 9 august, SFR 17 a ocupat zece spații din Iași cu proiecții, avanpremiere, conferințe, teatru, expoziții și întâlniri cu actori și cineaști. Peste 100 de invitați au participat la cele mai bine de 50 de evenimente ale festivalului.

Peste 10.000 de spectatori în cinci zile

A XVII-a ediție a Festivalului Serile Filmului Românesc s-a încheiat cu cifre importante pentru un eveniment dedicat exclusiv cinematografiei autohtone: peste 10.000 de spectatori, mai mult de 100 de invitați și peste 50 de evenimente.

Festivalul s-a desfășurat între 5 și 9 august 2026, în zece spații din Iași. Programul nu s-a limitat la sălile de cinema. Organizatorii au dus evenimentele și în spații neconvenționale și în aer liber, inclusiv pe Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt. Tema ediției a fost „Terapia”. În cele cinci zile au fost programate filme noi și producții clasice, avanpremiere, scurtmetraje aflate în competiție, conferințe, dezbateri, concerte, expoziții și spectacole de teatru.

Filmele care au atras cel mai mult public la SFR

Lista producțiilor cu cea mai mare audiență arată și ce a căutat publicul ieșean în acest an. Printre cele mai vizionate s-au numărat „Băieți de oraș: Golden Boyz”, „Atlasul Universului”, „Cravata galbenă”, „3 zile în septembrie”, „Jurnalul unei cameriste”, „Delta sălbatică”, „Mă mut la mama”, „Pionul lui Lenin” și „Gipsy Queen”. În top a intrat și maratonul de scurtmetraje românești „S’curte la SFR – Maraton”. Publicul a avut în acest an și drept de vot. În competiția pentru Premiul Publicului au fost înregistrate 534 de voturi, iar câștigător a fost filmul „Mă mut la mama”.

Mariana Mihuț și Ileana Popovici, premiate la Iași

Festivalul a adus la Iași și două Premii de Excelență pentru întreaga activitate. Distincțiile SFR 17 au fost acordate actrițelor Mariana Mihuț și Ileana Popovici. Un alt moment al ediției a fost Gala CineMemoriam, dedicată actorului Mircea Diaconu. Despre acesta au vorbit Diana Lupescu, Ileana Popovici și Laurențiu Damian. Conferințele SFR, curatoriate și moderate de Corina Giurgia, au completat programul de cinema cu discuții despre memorie, curaj, adevăr, jurnalism și rolul culturii.

SFR a păstrat și componenta destinată tinerilor. Academia SFR, ajunsă la ediția a III-a, i-a adus pe participanți alături de regizorul Andrei Răuțu, iar scurtmetrajul „Fragmente dintr-un atelier”, realizat în ediția precedentă a Academiei, a intrat în programul oficial SFR 17.

După ediția de la Iași, festivalul și-a continuat traseul la Vaslui, unde Caravana SFR a ajuns între 12 și 14 august, cu trei seri de film în aer liber și întâlniri cu invitați din lumea cinematografiei.

Maura ANGHEL