INCHIDE

Iașul, pe ruta celor 12 rute culturale europene

Iașul, pe ruta celor 12 rute culturale europene

* Consiliul Europei a certificat trei noi itinerarii dedicate muzicii, tradițiilor vocale și unei spectaculoase călătorii medievale * România este deja prezentă în 12 rețele culturale europene, una dintre acestea având membru chiar la Iași

De la arhitectura perioadei totalitare din Iași și monumentele medievale din Alba Iulia până la cafenelele istorice și Cimitirul Bellu, patrimoniul României este conectat la marile trasee culturale ale Europei.

Europa ajunge la 52 de itinerarii culturale certificate

Consiliul Europei a acordat, în mai 2026, certificarea pentru trei noi rețele: European Paganini Route, Singing Heritage Route și Via Querinissima. Decizia a fost luată la o reuniune desfășurată la Luxemburg, iar numărul itinerariilor culturale certificate a ajuns astfel la 52. Itinerarul European Paganini urmărește locurile legate de viața și cariera celebrului violonist Niccolò Paganini, care a susținut peste 460 de concerte în capitale și orașe europene. Rețeaua reunește municipalități, conservatoare, academii de muzică, universități și organizații culturale. Singing Heritage Route, care poate fi tradus drept Ruta Patrimoniului Cântat, conectează tradiții vocale comunitare din Norvegia, Finlanda, Estonia, Letonia și Lituania. Sunt incluse muzee, arhive, biblioteci, festivaluri și așezări în care cântecul a contribuit la păstrarea limbii și a identității comunităților. Via Querinissima reface călătoria negustorului venețian Pietro Querini, plecat în 1431 din Candia, actualul Heraklion, spre Bruges. Corabia sa a fost surprinsă de furtuni, iar supraviețuitorii au fost salvați și găzduiți de pescarii insulei Røst, din arhipelagul norvegian Lofoten. Traseul promovează ospitalitatea, solidaritatea și legăturile istorice dintre nordul și sudul Europei.

România este prezentă în 12 rețele europene

Consiliul Europei enumeră 12 itinerarii certificate care au membri de rețea în țara noastră: Ruta Europeană a Patrimoniului Evreiesc, Ruta Sfântului Martin de Tours, TRANSROMANICA, Iter Vitis, Ruta Cimitirelor Europene, ATRIUM, Rețeaua Art Nouveau, Ruta Împăraților Romani și a Vinului Dunărean, Ruta Dunării din Epoca Fierului, Ruta Cafenelelor Istorice, Ruta Europeană a Farmaciilor Istorice și Grădinilor Medicinale și Pyrenean Freedom Routes. România are un rol vizibil și în Ruta Cafenelelor Istorice. Sediul internațional indicat de Consiliul Europei se află la Palatul Brukenthal din Avrig, iar rețeaua promovează cafenelele ca spații ale memoriei literare, artistice și politice europene.

Consiliul Județean Iași, membru al rutei ATRIUM

Iașul apare direct pe harta itinerariilor Consiliului Europei prin ATRIUM – Architecture of Totalitarian Regimes of the 20th Century in Europe. Consiliul Județean Iași figurează ca membru individual al rețelei încă din 2013. Ruta ATRIUM analizează felul în care regimurile totalitare ale secolului XX au modificat orașele, clădirile publice și spațiile comunitare. Nu este vorba despre glorificarea acestor regimuri, ci despre interpretarea critică a urmelor lăsate în arhitectură și în memoria urbană. Pentru Iași, apartenența ar putea fi transformată într-un produs turistic mult mai vizibil: tururi ghidate, hărți digitale și expoziții despre Casa Pătrată, sistematizarea comunistă și clădirile publice ridicate sau transformate înainte de 1989. În prezent, simpla prezență într-o rețea europeană nu garantează că traseul este cunoscut de turiști sau promovat coerent la nivel local. Maura ANGHEL