Legiuitorul şi judecătorii

Greu de ajuns după gratii

Un hoţ trebuie să se chinuie foarte mult ca să ajungă după gratii. Măcar cinci-şase furturi. Tâlharii, la fel. Dau în cap, jefuiesc şi nu păţesc nimic. Doar dacă victima are nevoie de peste 50 zile de spitalizare. Atunci, se schimbă încadrarea juridică, intră la tentativă de omor. Altfel, tot cu suspendare.

Lovirea sau alte violenţe. Idem. Spargi faţa cuiva, cu pumnul, cu un bolovan, îi rupi splina cu cuţitul ori cu coasa, dacă certificatul medico-legal nu specifică punerea în primejdie a vieţii, nu se întâmplă nimic.

Zilnic, la nivelul judeţului, se petrec zeci de astfel de lucruri. Acum nu mai e o problemă cu identificarea infractorilor, camere de supraveghere sunt cam peste tot. Dar, până la condamnare e un drum foarte lung.

Întocmirea unui rechizitoriu valid durează, în medie, cam doi ani. După care, camera preliminară şi trimiterea în judecată. Toţi inculpaţii beneficiază de prezumţia de nevinovăţie, de avocaţi, nu contează dacă sunt plătiţi ori din oficiu, îşi fac treaba. Ăia angajaţi, pentru că iau nişte bani, de la 2.000 lei în sus pentru fiecare dosar, de la 1.000, orice prezenţă în instanţă. Mai sunt şi amendaţi, în caz că întârzie. 5.000 lei. Şi, de fiecare dată, la unison, aceştia invocă: aşa a decis Legiuitorul. Adică parlamentarii. Pedepse simbolice sau chiar deloc, dosare multe, nu-i timp fizic să le studiezi pe toate.

De aceea, când prejudiciul a fost recuperat, victima n-a trecut în eternitate, valoarea furăciunilor, prea mică, magistraţii decid renunţarea la urmărirea penală sau încetarea procesului. Mai sunt şi câteva cazuri de achitare. Cert e că, aşa cum mi-au confirmat din plin avocaţii luaţi la întrebări, avem de-a face cu un fenomen teribil de îngrijorător. Infracţiunile comise cu violenţă. Din ce în ce mai multe, în plină zi, în plin centrul Iaşului. Iar magistraţii sunt neputincioşi. Pentru că aşa a stabilit Legiuitorul. Parlamentarii.

Amenzile penale, unica soluţie.

Încă nu s-au epuizat două luni din 2025. Magistraţii au înregistrat un nou record, numărul dosarelor penale închise se apropie vijelios de 300. Cam zece pe zi, dacă ne uităm mai bine la calendar. Se renunţă la judecată pentru că nu-i nicio finalitate. O trimitere după gratii pentru câteva luni, lucru banal. Condamnarea cu suspendare, o glumă. Aia cu amânarea executării pedepsei, şi mai şi.

Unica soluţie funcţionabilă pe care au lăsat-o aleşii e amenda penală. Că aia frige tare la buzunar. Condamnatul n-are altă şansă decât să sară cu biştarii. În caz contrar, după poprirea conturilor, vine era privitului la soare din spatele zăbrelelor.

În concluzie, o rafală de amenzi penale ar rezolva problema. Nimeni n-ar mai cuteza să iasă la crăpat de danturi, spart vitrine ori înfipt de cuţite. Legiuitorul, Parlamentul, n-a stabilit un plafon minim. Practica judecătorească merge de la 10.000 lei în sus. În astfel de condiţii, te gândeşti de câteva ori înainte de a da cu pumnul. Marcel FLUERARU