INCHIDE

Liberalii ieșeni, vot unanim împotriva premierului desemnat

Liberalii ieșeni, vot unanim împotriva premierului desemnat

Conducerea PNL Iași a votat în unanimitate împotriva susținerii lui Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru, într-o decizie care reprezintă una dintre cele mai dure reacții venite din interiorul partidului după desemnarea făcută de președintele României, Nicușor Dan.

Potrivit liderilor liberali ieșeni, desemnarea lui Adrian Veștea a fost făcută fără consultarea structurilor statutare ale partidului și fără acordul conducerii naționale a PNL, ceea ce a provocat o reacție de respingere totală la nivelul organizației județene.

În cadrul ședinței Biroului Politic Județean, votul a fost unanim împotriva susținerii premierului desemnat. Mai mult, reprezentanții organizației susțin că și primarii liberali consultați până în prezent s-au pronunțat împotriva acestei variante.

Președintele PNL Iași, Alexandru Muraru, a lansat acuzații extrem de dure la adresa șefului statului, susținând că decizia reprezintă o ingerință directă în viața internă a partidului.

Potrivit acestuia, consultarea constituțională a fost redusă la o discuție individuală, iar partidul a fost practic ocolit în procesul de desemnare.

La fel de categoric s-a poziționat și președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, care a declarat că organizația liberală ieșeană rămâne alături de Ilie Bolojan și respinge orice încercare de impunere a unei soluții politice fără acordul partidului.

Alexe a descris votul unanim drept dovada unei organizații unite și a transmis că PNL trebuie să treacă printr-un proces de reconstrucție bazat pe valorile liberale tradiționale și pe legitimitatea internă. Carmen DEACONU